Cu ani în urmă, mai participam, câteodată, pe la foarte scurte (ca timp) cursuri, să le numesc de perfecționare. De obicei, fiecare astfel de curs se încheia cu un chestionar care conținea și un calificativ, pe care trebuia să-l dăm, nu-mi mai amintesc exact, dacă doar cursului prezentat sau și lectorului. Dar, în ceea ce vreau să vă povestesc, acest amănunt uitat n-are nicio importanță. Deși nu-mi plăceau toate prezentările la care participam, poate pe unele nu le înțelegeam, poate altele mi se păreau plictisitoare, cursurile sau chiar „prezentatorii”, atunci când completam chestionarul de final, niciodată nu am tras pe nimeni în jos. Și, tot la un astfel de curs, am aflat că, în general, românii procedau la fel, chiar dacă nu le plăcea prezentarea, nu dădeau un calificativ slab, așa cum făceau cursanții din alte tări europene. Unii dintre ei, aveau altă abordare, adică îî taxau pe lectori.
Săptămâna aceasta, am asistat la o altă prezentare: „EMPOWERMENT WOMEN”. Din capul locului vreau să spun că mi-a plăcut foarte mult (Mulțumesc Oana TUCKER! Mulțumesc Amalia STERESCU!) și printre firavele mele planuri de viitor, mi-am notat că vreau să fac loc, în programul meu deloc lejer, unor astfel de întâlniri. Chiar dacă nu mai ești tânăr, cred că nu trebuie să încetezi niciodată să fi deschis, activ, capabil să vezi lumea și viața din alte unghiuri și perspective, la care până atunci nu te-ai gândit niciodată.
Gândul cu care am plecat de la prezentarea de săptămâna aceasta a fost să întreb oamenii cu care interacționez: ce cuvânt le vine prima dată în minte când aud rostindu-se numele meu? Mi s-a părut un exercițiu bun pentru fiecare dintre noi, deci și pentru mine. De cele mai multe ori părerile nu coincid. Ale lor cu părerea proprie. Eu am întrebat (nu doar oameni cu care am considerat că sunt în bune raporturi) și am primit răspunsuri, în majoritate covârșitoare, apreciative, măgulitoare. Fără să mă îmbăt cu apă rece, le păstrez cu drag și le enumăr în continuare:
Nr.crt. | Cum mă văd alții |
1 | Luptătoare |
2 | Încăpățânată |
3 | Serioasă |
4 | Încredere |
5 | Mentor |
6 | Apă, Nemărginire |
7 | Sinceră |
8 | Fată bună |
9 | Încredere, siguranță |
10 | Tolerantă, curioasă, centrul atenției, săritoare |
11 | Intensă, activă, implicată |
12 | Finețe sufletească |
13 | Om bun (cel mai pozitiv om) |
14 | Folclor |
15 | Căutător (cauți sensul în speranța că vei găsi „negăsitul”) |
16 | Sufletistă (prea) |
17 | Libertate |
18 | Ambițioasă |
19 | Învingătoare (perseverentă) |
20 | SufletBun (grupat intenționat să fie doar un cuvânt) |
21 | Familistă (cu mici defecte nesemnificative pentru o viață normală) |
22 | Consecventă |
23 | Om bun, suflet bun (când mă gândesc la tine știu că găsesc un ajutor) |
24 | Atractivă (cuvânt cu mai multe valențe, mai cuprinzător decât atrăgătoare) |
25 | Tenacitate |
26 | Conștientă |
27 | Combinație (prietenie, inteligentă, perseverență, simpatie, onestitate) |
28 | Albină |
29 | Olteancă empatică |
30 | Determinare |
31 | Acasă (nu e de la nimeni din familie, ci de la o prietenă a surorii mele și a mea) |
32 | Insistentă (în sensul că obții tot ceea ce-ai plănuit ) |
33 | Putere (puternică) |
34 | Colegă |
35 | Energie (pozitivă, activă și înveți continuu) |
36 | Curaj |
37 | Săgetător – Rac (o ființă imposibilă și minunată) |
38 | Lectură (cărți) |
39 | Ambițioasă |
40 | Bună (deșteaptă, talentată, frumoasă, toate la un loc=minunată) |
41 | Inteligentă |
42 | Perseverentă |
43 | Visătoare-cultă-bună-energică-mamă (un singur cuvânt amalgamat) |
44 | Dictatoare |
45 | Îndrăzneață (ambițioasă, perseverentă) |
46 | Imaginativă-filozofică-splendidă |
47 | Soare |
48 | Cicălitoare |
49 | Înțelepciune (perseverență, dragoste) |
50 | Unică |
Gândindu-mă la chestionarul, adesea, falsificat pe care-l completam și eu și alții ca mine și ca să nu aveti nevoie de prea multă lămâie după ce veți fi citit răspunsurile primite de mine, voi încheia cu principalele trăsături, însușiri, caracteristici, bucăți din mine cât de cât obiective, firește nu toate depreciative (deci, n-ar strica din nou să mai aveți o lămâie prin preajmă).
Nr.crt. | Cum mă cred eu |
1 | Independentă |
2 | Nestăpânită (eu însămi, pe mine) |
3 | Aprigă |
4 | Furioasă |
5 | Mândră (prea) |
6 | Naivă |
7 | Fricoasă (deseori) |
8 | Frumoasă |
9 | Nerăbdătoare |
10 | Puternică (uneori) |
11 | Sensibilă (prea) (alteori) |
12 | Încrezătoare (uneori) |
13 | Nesigură (alteori) |
14 | Haioasă |
15 | Iubită |
16 | Risipitoare (energie, finanțe proprii) |
17 | Altruistă |
18 | Certareață |
19 | Hotărâtă |
20 | De cuvânt |
31.03.2024