Nu este ușor răspunsul la această întrebare, iar riscul de inadecvare pare iminent pentru că, fie cazi în plasa tratării subiectului cu superficialitate și, de la înălțimea piedestalului propriu, cu o morgă ridicolă, emiți platitudini și povețe inutile, ducând tot demersul în derizoriu, fie cu minuțiozitate poți înșira povești inutile din care tu ai extras învățămintele vieții tale și de aceea le acorzi eronat valori universale, riscând să plictisești interlocutorul.
Dar, pentru că am fost invitat să-mi spun părerea, îmi voi asuma aceste riscuri și voi continua.
Probabil că fiecare din noi a trecut prin momente ce păreau cruciale la scară personală și din care s-a ales cu ceva: o mână ruptă, un cap spart, un prieten pe viață, o dezamăgire profundă, o plăcere extraordinară, o amintire de neuitat, primul milion de dolari și câte și mai câte (situații, nu milioane de dolari). Totuși, cu timpul evenimentele și trăirile, fie ele chiar și extraordinare la nivel personal, neavând magnitudine, se estompează și se așază pe rafturile cu amintiri, în așa fel încât ce e trecut, a trecut și ce e experiență a trecutului, nu poate fi acum decât o amintire. Astfel, apare oportunitatea de a trăi noi și interesante experiențe fără a le intersecta cu depozitul de „trecut”, prin urmare poți trăi prezentul fără a fi contaminat de un trecut activ. Dacă vrei, desigur.
Această separare a timpului, lucrurilor m-a ajutat să nu mă plictisesc în viață și să găsesc în aproape fiecare moment farmec, provocare, frumusețe și energie.
De aici poate am și concluzionat că fiecare moment al vieții vine cu mărul lui, cu îngerii și demonii vremii lui, după care trece, lăsându-te cu responsabilitatea de a ,îndosaria” fericirea și tristețea, gândurile și senzațiile în biblioraftul cu amintiri, pentru a putea face încă un pas, către următorul măr.
Ai grijă ce-ți dorești …
Toate vorbele de duh din popor, proverbele și pildele m-au fermecat de mic și continuă s-o facă. Mare parte din ele și-au demonstrat înțelepciunea, nu o dată și au reușit să mă determine să-mi ghidez pașii de multe ori, după pilda lor.
Una dintre cele mai acute interacțiuni am avut-o cu zicala: „Ai grijă ce-ți dorești, că ți se poate întâmpla!”. Și s-a întâmplat mai mereu. Da, s-a cam întâmplat. Poate că am fost eu norocos, poate că mi-am dorit lucruri simple, realizabile, poate că acesta a fost drumul meu … poate.
Și când s-a întâmplat, au apărut și dilemele.
Prima: cum să faci să nu ratezi momentul … „întâlnirea cu îndeplinirea dorinței”? Să dai tot ce ai mai bun, ca și cum ar fi ultima șansă? Ești în stare să te detașezi și să te plasezi într-un punct obiectiv, pentru a o exploata la maximum? Este chiar ce ți-ai dorit? … sunt doar câteva din fulgerele ce-ți străbat în acele momente creierul umed de emoție și gâtuit de nerăbdare. Sau invers.
Cu ce te alegi? O experiență visată, dorită, trăită și evaluată în termeni pământeni, care te pregătește pentru următorul vis. Se pare că, dacă n-ai coșmaruri, poți avea o viață de vis.
Părerea mea nu contează
După ce era să-mi pierd relația cu cei mai buni prieteni, după ce am pierdut-o pe cea cu aceia mai puțin răbdători, am aflat că pe nimeni nu interesează părerea mea. Și, în paranteză fie spus, nu numai a mea. Ce vreau să spun cu asta și de ce pare atât de dramatic?
Păi nu e mare filosofie să constați că oamenii sunt foarte sensibili la critică și, chiar și atunci când ei îți solicită părerea sau o opinie, e mare pericol dacă nu le este pe plac părerea ta.
Așa că, cu timpul (pentru că nu am fost mereu așa), am învățat să-mi prețuiesc mai mult părerile și opiniile și să le păstrez pentru mine.
Poate de aceea mi-a fost destul de peste mână să răspund întrebării „Ce am înțeles din viața asta?”
01.04.2024
