Sănătatea!
58 de ani nu-s deloc puțini, dar, Slavă Domnului, sunt încă bine, sunt foarte bine. N-am decât să mulțumesc Cerului și părinților mei, pentru „prestigiul fizic” de care mă bucur, pe care încă mă pot baza. Nu mi-a mai rămas niciun strop din fragilitatea mea, din primii ani de viață și chiar mai încoace, când mă dobora orice adiere de vânt, când oricine mă putea „jigni doar cu privirea”, când „făceam temperatură” pentru orice boală de suflet și în consecință vărsam râuri de lacrimi și nu aveam cum să fiu bine. Stima de sine e azi la cote foarte ridicate, mai ales când mă gândesc că, deși nu bănuiam, nu mă vedeam în stare, totuși am reușit să-mi las grijile și neliniștile mai în spate, am reușit să învăț să nu mai devin febrilă pentru nimicuri. Toate aceste lecții învățate contribuie la starea mea de bine și implicit la sănătatea mea. În mai toate postările mele aniversare de până acum am bătut apa în piuă, cum că-s cea mai bună variantă a mea. Continui să o bat și anul ăsta. Chiar așa mă simt, dar asta nu mă împiedică să mă gândesc, și să mă înteb: până când? Cât îmi va mai fi îngăduit să mă simt la fel? Cu toate lecțiile mele învățate sau tocmai de aceea, am permanent în minte că ăsta e mersul: ne naștem, creștem, îmbătrânim și apoi descreștem, până la „victoria finală”. Știu, că va veni o zi când și eu voi depinde sclavagistic de altcineva, dar fiindcă ziua aceea nu a venit, nu am decât să-i mulțumesc lui Dumnezeu și celorlalți oameni dragi, fie că-s printre noi, fie că nu mai sunt, care-mi sunt modele și mă inspiră permanent și mă determină să fiu omul care sunt. Om bun, deci, vorba cântecului, vă deschid poarta. Intrați!
Kilogramele!
Am mai parcurs un an, frumos și interesant, în care am avut tot ce mi-am dorit, dar nici kilogramele nu m-au ocolit, au tot venit peste mine. Unele dintre ele nici n-au mai plecat, se țin scai de mine, vor să-mi țină companie, cu tot dinadinsul și, uite, că și reușesc. E adevărat că și eu am făcut doar o opoziție de fațadă. Nici nu am putut, nici nu am știut, nici nu mi-am găsit o motivație convingătoare, să izbutesc să le țin piept, să le țin la distanță. M-am agățat de fel de fel de scuze și pretexte să-mi „desăvârșesc opera”. Faptul că în primii ani de viață am fost filiformă, mă face să defilez mai departe cu gândul ăsta în minte. Uneori, chiar și atunci când, e destul de evident, că nu mai e cazul. O fi bine? O fi rău? Dumnezeu știe. Totuși, nici aici nu e loc de plângeri, n-am de ce să mă văicăresc. Chiar n-am „acumulări serioase de capital”, în kilograme.
Banii!
Nu am „acumulări de capital” în kilograme, dar nu am nici în conturi, pentru că mi-am menținut tendința, așa cum bine mă descrie soțul meu, de a-mi pune banii în circulație, mai ceva ca Banca Națională…
Nu am alergat niciodată după bani, dar ei m-au găsit mereu. Deși am traversat adesea și perioade destul de dificile, nu am dus, niciodată, lipsă de nimic sau poate, doar știu eu foarte bine, să mă gospodăresc, să nu râvnesc la pasărea de pe gard, să nu o ignor pe cea din mână, adică să mă mulțumesc cu atât cât am. Faci rai din ce ai, spune o vorbă și eu țin mereu cont de ea. În general, nu doar raportat la finanțe. Și ca să închei apoteotic acest paragraf, țin să precizez, să accentuez, că nu consider niciodată un defect faptul că sunt risipitoare. Poate nici o calitate, dar în mod sigur nu e un defect. Sunt conștientă în fiecare clipă și până în măduva oaselor că eu merit tot ce e mai bun și acest „mai bun” îl stabilesc eu însămi punând laolaltă aspirațiile și tot ce vreau să las în urma mea, iar banii, pentru mine, rămân doar un mijloc, nu un scop, deci, liber, la circulație în continuare…
Social!
Nici anul ăsta nu mă simt „lăsată la vatră”. Vârsta nu m-a înmuiat, nu m-a scos din funcțiune. Deschiderea spre oameni e tot intactă. Mi-e bine când las ceva în urmă, când simt că încă nu încurc lumea. Încă mai cred în mine, mai cred că ce pot să fac eu contează pe ici, pe colo. Nu am, deloc, sentimentul zadarniciei și apoi, pe mine, doar actiunea mă hrănește, mă alimentează, mă recompune mereu. Mă simt tare bine că sunt încă în acțiune și așa aș vrea să mai rămân.
Dorințe!
Mai am eu dreptul să-mi doresc și altceva? Da, știu că am zis și susțin, că merit tot ce e mai bun, dar acest „mai bun” îl am, e al meu, deja îmi aparține, așa că mă predau curioasă în continuare destinului și voi aștepta să văd, ce mai are pus deoparte pentru mine, în anul care vine, în anii care or să mai vină…
29 noiembrie 2023
P.S. O mică dorință în Univers tot trimit: să finalizez volumul III al cărții: Ce-am înțeles din viața asta? Am o datorie morală de împlinit…
P.S.S. Mulțumesc pentru tricou, Lucian.
La Multi Ani, Maria! 58 si 70, atatea realizari frumoase, ma bucur ca existi in viata mea, iti doresc numai bucurii, vise implinite si mai ales sanatate, Te pup, o zi minunata sa ai.