O întrebare, pe cât de simplă, pe atât de complicată… Sau complexă… Sau…..
Viața e minunată!!! E frumoasă, e grea, e ușoară, e urâtă! Nuuu, nu e urâtă, chiar dacă e o luptă.Și, ce dacă? Păi, ce? Să mă plictisesc??? Eu una, nu vreau.
Am fost un copil ascultător și supus și mi-am ascultat părinții, chiar mai mult decât ar fi trebuit. Uneori zic că am făcut bine, alteori zic că nu. Dar, indiferent de cât de bine sau rău a fost, părinților mei le datorez totul în viața asta. Ei m-au îndrumat, atât cât au fost în stare, fiind niște oameni simpli, dar cu frica lui Dumnezeu. M-au ajutat neîntrerupt în orice împrejurare. Nu o sa le pot mulțumi niciodată îndeajuns, mai ales MAMEI mele. „Mimica” mea, pentru ca mi-a crescut minunea mea de băiat! De când fiul meu a strigat o așa, toată lumea știe cine este MIMICA.
Sunt norocoasă și îi mulțumesc mereu lui Dumnezeu pentru familia mea minunată, pentru copilul meu perfect (pentru mineeeee!!!), pentru prietenii MEI. Printre ei, de aproape un an de zile se numără și prietena fiului meu și părinții ei…. Oameni mununați!!!
Asa sunt eu, iubesc oamenii, lucrurile simple, sinceritatea și realizările celorlalți.
Așa am reușit în viață, cu zâmbetul pe buze!!!
Viata mea a fost, este și poate va fi ca o telenovelă. Dar mie îmi place. Viata mea e povestea mea și o iubesc.
Maria, îți mulțumesc că mi-ai dat posibilitatea să mai aștern gânduri pe hârtie… Virtual! Și asta după vreo 22 de ani, de când am scris ultima oară o scrisoare…Și chiar mi-a plăcut să-ți răspund la întrebarea ta.
Am înțeles că sunt NOROCOASĂ că am așa oameni în jurul meu! Frumoși, buni, deschiși, veseli, iubitori. Sunt recunoscătoare pentru asta.
31.03.2024
