25 septembrie 2016, Bucureşti – Intâlnirea anuală a Fiilor Gorjului – Lansarea carte – Destăinuiri –

Ideea de a-mi lansa cartea în faţa fiilor Gorjului i-a aparţinut domnului Gheorghe Udrişte şi datează cu mult înainte de apariţia cărţii. Îi mulţumesc pentru gândul bun. Le mulţumesc şi domnilor Alexandru Păsărin, Sabin Stamatescu şi Gheorghe Ţiclete, preşedintele şi vicepreşedinţii Ligii Culturale Fiii Gorjului, pentru că au făcut posibilă prezenţa şi prezentarea cărţii mele în faţa unui public numeros.

Read More

10 septembrie 2016 –TG-JIU- Lansarea cartii mele – Destainuiri – Interviuri cu romani remarcabili

Cartea mea e ca si copilul meu, al treilea. Sunt fericită că am reuşit, după mai multe încercări eşuate, să o public şi să o şi scot în lume. Visez  la momentul asta de la primul interviu (18.06.2009-Horatiu Mălăele!). E foarte adevărat, că l-am visat un pic altfel. Cu trecerea timpului mi-am mai retezat din aripi, dar aş fi nedreaptă dacă nu m-aş detaşa de micile inadvertenţe şi nu aş aprecia acest moment cu totul special, emoţionant, reuşit.

Read More