A fost fratele mamei mele. Deși, între noi, era o diferență de vârstă de douăzeci și ceva de ani, tot timpul m-am adresat direct, l-am strigat pe nume. Nu m-a apostrofat și nu s-a supărat, niciodată, ba chiar îi certa pe cei din jur, care încercau să mă facă să mă adresez cu o formulă de politețe.
Copil fiind, înainte de 1950, s-a îmbolnăvit foarte tare. Părinții lui, Ruxandra și Ion DRĂGAN, de frică să nu-l piardă, l-au înfofolit, l-au urcat în car, în carul cu boi, și-au plecat cu el, aproape 30 de kilometrii, de la Pădureni, la Tg –Jiu, la unul din doctorii care locuiau pe lângă biblioteca județeană, al cărui nume, din păcate, nu mi-l mai amintesc. Cu ajutorul lui Dumnezeu, al doctorului acesta și al unui alt confrate de al lui, de pe undeva de la Crasna, cu nu știu ce medicamente prescrise și untură de pește Mitică a fost salvat. Viața avea alte planuri cu el!
Scăpat din ghearele morții, Mitică și-a văzut de viața lui. S-a făcut mare. S-a făcut, OM! Semănându-I mamei Ruxandra a devenit un bărbat frumos, falnic. Deși era impunător, nimic din ființa lui n-avea vreo urmă de răutate, de agresivitate. Prin toți pori emana doar blândețe și bunătate.
N-a făcut degeaba umbră pământului! Munca a devenit preocuparea lui principală, pe toate planurile. Munca și discreția. Deși avea toate motivele din lume să se evidențieze, nu l-am văzut niciodată făcând asta.
Dar, vine o vreme, când toate trec, când toți, pe rând, indiferent cine am fost, indiferent ce urme am lăsat, trecem, plecăm…
La fel de discret cum a trăit, acum două zile, la fel de discret, Mitică a și plecat…
Pios omagiu, dragul meu, MITICĂ!
08.03.2022
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Am scris un comentariu de doua ori dar se pare ca am depasit timpul…….
Ce ar mai fi de zis ? Pe oamenii adevarati nu-i uiti si niciodata nu stii cand îi mai vezi pentru a le multumi pentru binele facut. Imi place sa cred ca in alta domensiune vom fi din nou doua suflete apropiate. Restul e tacere………