Maria, a trecut ceva timp de când mi-ai adresat această întrebare și, recunosc, timpul zboară, iar noi nici nu realizăm. Deși am vrut mereu să cred că timpul nu schimbă oamenii, am realizat că timpul aduce schimbarea, am realizat cum copila de acum 40 de ani a evoluat mult, dar simplitatea și naivitatea stau în continuare ascunse undeva, poate chiar bine ascunse. Timpul schimbă percepții, mentalități, ne aduce maturizarea, iar lucrurile importante devin în timp neînsemnate și apar alte priorități.
Așadar, timpul trece, ne aduce schimbare și schimbări, însă amintirile rămân, iar cutia mea de amintiri se încăpățânează să nu renunțe la ele, să păstreze amintirea unei copilării frumoase, la țară, într-o localitate de lângă Tg-Jiu, cu peisaje care îmi inspirau compunerile citite apoi cu intonație de învățătoare, cu poeziile lui George Coșbuc recitate la evenimentele importante ale localității, cu sfaturile bătrânilor sub umbra pomilor, în curtea bisericii sau pe deal la momente de sărbătoare etc. Ce amintiri! Între timp, din fetița cu cordeluță și codițe, am devenit femeia de azi, soție și mamă a doi băieți minunați.
Revenind la întrebarea ta, ce-am înțeles din viața asta, aș putea spune că mi-aș dori să revin peste ani, mulți ani, și să pot să-ți ofer un răspuns concret, dar până atunci pot afirma că fiecare dintre noi este responsabil de alegerile noastre, iar ca să poți sa evoluezi este nevoie de timp și răbdare. Pentru a dobândi înțelepciune și pentru a deveni un caracter puternic, trebuie să accepți ce ți se întâmplă, să vezi binele și frumosul acolo unde mulți nici nu gândesc că ar putea exista, să înduri ceea ce nu ai fi crezut că poți să înduri, să treci prin durere, să simți că ești distrus și totuși să ai puterea de a reveni. A trece prin perioade grele nu înseamnă că divinitatea ne-a pedepsit, ci ne recunoaște potențialul și știe că putem trece la un nivel superior, reușind a da și mai multe rezultate. Supunerea la astfel de încercări reprezintă examene ale vieții și trebuie să mergi înainte având credință că totul se întâmplă spre binele tău, pentru formarea ta.
Dacă avem tăria să ne păstrăm credința că procesul evoluției noastre nu este unul întâmplător, vom putea descoperi că am ajuns să oferim mai mult decât credeam că putem, că am ajuns să cunoaștem oameni extraordinari pe care altfel nu-i cunoșteam. Apariția fiecărei persoane în viața mea nu a fost întâmplătoare și, indiferent dacă au ales să rămână chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, și-au pus cumva amprenta asupra formării personalității, prin gesturi, vorbe sau fapte, cu bucurie, empatie sau suferință. Nu au fost puțini cei care au intrat în viața mea și mi-au deschis noi orizonturi, m-au făcut să cred că pot obține rezultate acolo unde nici nu îndrăzneam a gândi, mi-au oferit încrederea și orizontul cunoașterii și al formării, am învățat multe și diverse. Poate tocmai pentru că am avut un singur scop, acela de a face bine, traiectoria mi-a fost ghidată de persoanele potrivite care au intervenit în viața mea la momentele oportune schimbării. Am dat curs provocărilor cu bună credință, încredere și curaj că voi avea mereu tăria de a face față oricărei încercări și am avut permanent surpriza susținerii exact când era necesar pentru a merge mai departe.
43 de ani este unul din cele mai bune momente din viața mea, tot ce am învățat, apreciat, plăcut, muncit m-a făcut să ajung exact în acest moment, să mă accept așa cum sunt, cu ceea ce pot schimba și ce nu pot, cu educația pe care am primit-o, cu mediul în care am crescut; în schimb, pot afirma cu sinceritate că sunt vulnerabilă în continuare, dar și puternică în același timp, trăiesc cu emoție, deși de multe ori doare rău de tot. De un lucru sunt însă sigură: sunt tot mai aproape de un echilibru sănătos și învăț zilnic să fiu mai înțelegătoare, mai empatică cu cei din jurul meu și să privesc dincolo de fericirea sau tristețea afișată.
Îmi propun să mă raportez mai mult la ceea ce este important în viață cu adevărat, să accept mai ușor că oamenii spun de multe ori lucruri fără să gândească, să conștientizez că ceea ce alții spun despre mine nu este definitoriu decât dacă accept eu că asta este posibil, să susțin în continuare oamenii în care cred, fără așteptări în schimb, să pot în continuare să mă uit în oglindă și să iubesc persoana care mă priveste și toate acestea să le așez în cutia amintirilor cu responsabilitate și acceptare.
25.03.2024
