Cu ani în urmă, mai participam, câteodată, pe la foarte scurte (ca timp) cursuri, să le numesc de perfecționare. De obicei, fiecare astfel de curs se încheia cu un chestionar care conținea și un calificativ, pe care trebuia să-l dăm, nu-mi mai amintesc exact, dacă doar cursului prezentat sau și lectorului. Dar, în ceea ce vreau să vă povestesc, acest amănunt uitat n-are nicio importanță. Deși nu-mi plăceau toate prezentările la care participam, poate pe unele nu le înțelegeam, poate altele mi se păreau plictisitoare, cursurile sau chiar „prezentatorii”, atunci…
Read MoreZi: 31 martie 2024
147. Daniela Mădălina BÂTIESCU: Ce-am înțeles din viața asta?
O întrebare, pe cât de simplă, pe atât de complicată… Sau complexă… Sau….. Viața e minunată!!! E frumoasă, e grea, e ușoară, e urâtă! Nuuu, nu e urâtă, chiar dacă e o luptă.Și, ce dacă? Păi, ce? Să mă plictisesc??? Eu una, nu vreau. Am fost un copil ascultător și supus și mi-am ascultat părinții, chiar mai mult decât ar fi trebuit. Uneori zic că am făcut bine, alteori zic că nu. Dar, indiferent de cât de bine sau rău a fost, părinților mei le datorez totul în viața asta.…
Read More