In viata nu am obtinut nimic gratuit, toate au venit prin multa munca si perseverenta!

O cunosc pe gorjeanca Maria Moţa de mai bine de 10 ani, vreme în care drumurile noastre s-au împletit şi s-au despărţit de câteva ori, în funcţie de o chemare, o pasiune, o disperare, o bucurie…

Acum Maria Moţa s-a hotărât că ar fi timpul să devină parlamentar  şi mă gândesc că aşa cum o cunosc eu e foarte posibil ca  visul să-i devină realitate.

Vă invit să urmărim  drumul  Mariei de la Novaci la Parlament, care poate fi şi un model de urmat !

– Începem cu întrebarea mea favorită: Când erai mică, ce visai să te faci atunci când vei fi  mare?

– Când eram la grădiniţă, ca mai toate fetele de acea vârstă, voiam să mă fac doctoriţă.

După ce am mai crescut, pe la 12 – 14 ani, voiam să mă fac judecător sau avocat.

-Cum, atât de devreme?

– Da, destul de devreme. Şi asta pentru ca o dată am participat, în calitate de martor, la un proces desfăşurat la Casa de Cultură din Novaci.

A fost un “eveniment” important în viata mea de atunci, care m-a influenţat pentru mai târziu.

– Ce s-a înâmplat la acel proces, ce te-a făcut să-ţi doreşti sa devii judecător sau avocat  la 12 ani?

-Învăţătoarea mea din clasa I, Doamna Jerişteanu făcea parte din comisia de judecată şi, deşi ceilalţi încercau oarecum să  mă influenţeze, eu am spus adevarul. Cred ca sala de judecata, atmosfera de acolo, modul in care am fost abordata, dar mai ales, puterea justitiei, au facut să-mi doresc sa lucrez in acest domeniu. În facultate însă am ales din prima să fiu avocat şi cred că am ales bine, pentru că mă defineşte profesia asta şi-mi place.

-Până la profesie, să zăbovim puţin asupra copilăriei tale şi a familei din care te-ai ridicat.

-Tatăl meu, Gheorghe Moţa, a fost modelul meu şi al celor două surori ale mele, Ana şi Adriana.

La el am admirat şi de la el moştenesc spiritul dreptăţii, corectitudinea, puterea de muncă şi perseverenţa. Tata spunea ca orice lucru trebuie bine făcut, dacă tot te-ai apucat să-l faci!

Despre mama mea, Maria Moţa, pot spune că e o femeie foarte deşteaptă şi foarte frumoasă. Şi nu spun asta doar pentru că are ochi albaştri şi este mama mea, ci pentru că într-adevăr este o persoană cu o inteligenţă sclipitoare şi cu un simţ al umorului foarte dezvoltat. Mama şi-a dorit ca noi nu doar să facem o facultate, ci să fim cu adevărat independente şi să ne alegem profesii pe care să le facem cu drag. A reuşit să ne transmită asta şi eu zic că i s-a împlinit dorinţa.

Valorile pe care ni le-au transmis părinţii noştri aş zice că sunt darul cel mai de preţ pe care l-am primit.

Această ierarhie a valorilor nu o mai regăsesc astăzi decât foarte rar, din păcate.

– Cum a fost copilăria ta?

– În primul rand frumoasă, foarte frumoasa! Pe de altă parte, noi am avut  mult pământ, şi  am fost destul de implicată în muncile câmpului, de la arat primăvara, la cules toamna.

Era perioada comunistă atunci în România, când pâinea, zahărul şi uleiul se primeau pe cartelă, iar restul era produs în propria ogradă. Deşi în ţară era perioada cozilor, a lipsurilor, în copilaria mea nu am simţit asta. Ceea ce mi-a lipsit atunci au fost dulciurile, bananele şi portocalele, care se găseau doar în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Şi de atunci, mirosul de portocală îl asociez, involuntar, cu Crăciunul.

– Am înţeles! Să depănăm în continuare povestea privind spre etapele care au urmat.

Am crescut, timpul a trecut şi a venit Revoluţia. Eram în perioada în care începeam să-mi conturez profesia, terminam liceul atunci.

 O influenţă deosebită asupra carierei şi vocaţiei mele a avut-o domnul profesor de istorie din liceu, Dumitru Micu Popescu, cu care am făcut pregătire pentru admiterea la facultate.

Dumnealui m-a determinat să dau admitere  la Facultatea de Drept şi tot dumnealui m-a ajutat să şi reuşesc, pregatindu-mă, o vară întreagă la istorie, materie din care dădeam admitere.

Domnul profesor a fost mentorul  meu pentru că atunci, în anii ’’90, la începuturile timide ale democraţiei în România, mi-a explicat ce înseamnă noua  perioadă în care intrasem, ce înseamnă Parlamentul, celelate instituţii, ce înseamnă pluralismul politic şi tot ceea ce generează acest lucru.

Din păcate domnul profesor a decedat, dar a format multe generaţii în liceul de la Novaci şi îi mulţumesc în gând de multe ori pentru ceea ce a făcut pentru mine.

– Deci atunci s-a născut pasiunea ta pentru politică.

–  Da. Pot spune că atunci. Când povesteam şi dezbăteam cu domnul profesor, având ca punct de reper doar perioada comunistă, aveam senzaţia că tot ceea ce spunea dumnealui era posibil doar în cărţi, că noi nu vom putea să ne implicăm în decizie, să votăm liber, să avem drepturi. Am constatat apoi, destul de repede, că poate fi real. Şi atunci am simţit că e timpul să mă implic.

– Am înţeles că întâlnirea cu domnul profesor te-a marcat în liceu. În facultate ai mai întâlnit alt profesor despre care să vorbeşti la fel de frumos?

– Vreau să o amintesc pe doamna profesor Simona Şomăcescu, cu care ulterior am păstrat o relaţie frumoasă şi sinceră. Am cunoscut-o într-un moment în care chiar aveam nevoie de o persoană ca domnia sa.

-Povesteşte-mi!

– Aveam o salbă de aur de la bunica mea dinspre mamă, moştenire de familie. Într-o zi, nu mai ştiu de ce aveam în geantă într-un fel de portofel mai mare lănţişorul acela. Probabil că ajutat şi de neatenţia mea, cineva mi-a furat bijuteria din geantă. M-am dus atunci la Parchetul din Tg- Jiu să depun plângere şi acolo am întilnit-o pe doamna Simona, o doamnă foarte fumoasă şi cochetă, care era procuror. A văzut că eram foarte afectată şi ne-am împrietenit. Întâlnirea aceasta a însemnat pentru mine ca un schimb al valorii aurului cu valoarea unui om. Doamna Simona  a devenit pentru mine nu doar prieten, ci şi un fel de mamă.

Cred, întotdeauna, că lucrurile se întâmplă atunci cand trebuie să se întâmple.

– Ce drum ai ales după absolvire?

– Şansa mea a fost că am devenit avocat în anul 1996. Am fost prima generatie de stagiari, conform legii de atunci. Am intrat în baroul din Gorj 15 tineri avocaţi. La momentul acela în Baroul Gorj erau 42 de avocaţi, dintre care 15 eram stagiari. Astăzi sunt în jur de 400…

Florin Homescu, colegul meu de facultate şi de stagiatură este acum Decanul Baroului Gorj.

Spune-mi dacă aşteptările tale, cele de la 12 ani, de când sperai să împarţi dreptatea şi cele de mai târziu, din şcolile urmate, au coincis cu ceea ce ai găsit, să zicem, în realitate?

– În primele zile nu a fost deloc aşa. Îmi amintesc că îmi era foarte greu să mă duc în arhivă, să stau de vorbă cu un client, într-un loc aglomerat şi gălăgios, cum este un tribunal. În scurt timp însă m-am adaptat perfect. Asta pentru că am avut, repet, şansa să lucrez cu profesionişti şi cu buni pedagogi.

 Cu mare drag şi emoţie îmi amintesc ceremonia de depunere a jurământului pe care a organizat-o Consiliul Baroului de atunci, dl avocat Marcu, dl avocat Ion Manta, doamna avocat Florela Giorgi, alături de dl avocat Ştefan Moţăţaianu – maestrul meu,  şi decan al Baroului Gorj.

– Ce s-a întâmplat între timp cu ceilalţi 14 colegi de stagiatură?

– Acum  mai sunt doar 5 sau 6 care profesează. Restul au devenit fie jurişti, fie procurori, fie judecători.

– Să aruncăm o privire şi asupra intrării tale în politică. În ce moment s-a produs?

– În martie 1990 a venit la Novaci Petre Roman.L-am perceput atunci ca pe o apariţie electrizantă şi am vorbit cu el. O bună perioadă de timp am fost admiratoarea lui politică. Nu ştiam eu atunci de gândirea pro-europeană, dar simţeam că e ceva nou şi eram hotărâtă să intru în partidul lui. Lucru care s-a şi întâmplat mai târziu.

– Părinţii ce părere aveau?

– Părinţii m-au susţinut, pot spune că m-au încurajat. Bunicul meu era printre puţinii din sat care votau la alegerile din perioada de dinainte de comunişti. Şi atunci, ca şi acum, bătălia politică era puternică. Şi acum mai sunt în zonă semnele electorale de atunci. Pe casa unui vecin, încă mai e desenat soarele, ca semn electoral.

Să ne întoarcem puţin la speranţele şi visele de mai demult. Vorba lui Moga, sperai să ajungi tot mai sus, atât de sus…?

 – Ca orice copil, îmi făuream, în gând, lumea mea de mai târziu. Îmi amintesc cum stăteam întinsă pe câmp cu alţi copii şi priveam cerul senin. Pe deasupra de Rânca, era o linie, un culoar aerian şi treceau multe avioane. Le vedeam de departe şi încercam să ne imaginăm unde merg. Apoi ne întreceam în a spune destinaţiile acestora. Erau ţări şi locuri despre care învăţam la Geografie sau despre care citeam. Şi ne propuneam ca, atunci când vom fi mari, să ajungem şi noi în acele locuri.  

– Şi visul ăsta s-a împlinit?

– Da. Dumnnezeu mi-a împlinit acele vise. Am călătorit mult şi am ajuns de câteva ori acolo unde visam atunci. Indiferent de cât de grea era viaţa şi câte probleme am întâmpinat, am simţit şi am ştiut că, într-o zi, totul va fi posibil.

Eu cred în vorba care spune “ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se întâmple!”

Mi-e şi frică să te întreb la ce mai visezi acum.

– Viaţa m-a învăţat să nu-mi fac prea multe planuri. Acum iau lucrurile asa cum sunt. Spre exemplu, candidatura mea de acum de la Colegiul 5 din Bucureşti, poate că a venit ca o încununare a eforturilor mele, a dorinţelor mele mai vechi în legislaturile precedente.

În rest, mă bucur de prezent şi privesc cu încredere spre viitor.

– Spune-mi cum ai reuşit să te desprinzi de organizaţia de Gorj, în care cred că pot spune că ţi-ai lăsat o parte din viaţă?

– M-am rupt foarte greu. Poate şi pentru faptul că sunt în zodia racu  ui, mă hotăram şi mă răzgândeam de nenumărate ori, pentru că am avut nostalgia atâtor ani petrecuţi acolo, cu  evenimente extraordinare organizate împreună cu colegii din Gorj.

Dar acum m-am desprins. Douăzeci de ani sunt totuşi o viaţă de om…

Trăiesc şi lucrez de mai bine de 7 ani în Bucuresti şi era foarte greu să continuu de la distanţă activitatea în Gorj. Nu mai puteam să conduc acea organizaţie la standardele pe care eu mi le doream, aşadar am hotărât că e momentul să mă mut în Bucureşti.

Discutasem cu preşedintele partidului din ianuarie şi a fost de accord, iar în vara acesta am reuşit să o fac.

– Poate prea mari regrete nu trebuie să ai şi spun asta gândindu-mă strict la ceea ce a scris în timp presa locală. În afara declaraţiei de avere şi a unor mondenităţi, şi mă gândesc la nişte botezuri la care ai participat, mare lucru nu prea găseşti.

– Da. Observ că se insistă pe declaraţia mea de avere. Nu am avere. Dacă un apartament şi o maşină înseamnă avere… ce să mai zicem atunci de cei bogaţi. Ori, eu lucrez de la 18 ani. Trăiesc decent şi întodeauna am avut posibilitatea să-mi îndeplinesc dorinţele pe care le am avut. Îmi place să muncesc.

 Şi zău că mă simt bine aşa!

– Şi cu mondenităţile, cu cei botezaţi de tine, cum rămâne?

– Îmi place foarte mult să am fini şi nepoţi. Acum de curând am botezat un băieţel frumos, pe care-l cheamă Victor .

– Să revenim mai în zilele noastre. Intenţionat am lăsat la final subiectul drag ţie – politica. Cum ai ajuns să candidezi pe un Colegiu din Bucureşti?

 – Doamna Anca Boagiu, alături de care mai făcusem acţiuni, m-a sunat şi m-a invitat în 2002 să fac parte din Biroul Naţional al Organizaţiei de Femei. Se puneau bazele organizaţiei naţionale şi am acceptat. Am fost aleasă vicepreşedinte şi aşa ne-am cunoscut mai bine. În martie  2004, am participat la strângerea de semnături pentru ca domnul Traian Băsescu, primar al Bucureştiului pe atunci, să poată trece prin Consiliul Local propunerea de a face pasajul Basarab, trebuiau semnături de la bucureşteni.

Lucrând şi cu doamna Sulfina Barbu la Ministerul Muncii, preşedinta organizaţiei de femei de atunci, i-am spus că aş vrea să mă alătur unei organizaţii de Bucureşti. Aşa că acum sunt preşedinta organizaţiei de femei de la Bucureşti şi sper să fac treabă bună. Mă înţeleg foarte bine cu colegele mele de la sectoare şi după ce trece campania electorală vom începe o nouă serie de acţiuni. O să aduc şi Scrisoare pentru Moş Crăciun la Bucureşti şi poate aşa brandul ăsta va prinde şi la nivel naţional. Am întâlnit oameni care sunt de acord să pornim această iniţiativă şi aici şi sunt încântaţi.

–  Ce vei face dacă vei fi ales deputat în Parlamentul României?

– Aşa cum le spun şi oamenilor, nu am să-i dezamăgesc în ceea ce înseamnă implicarea, participarea şi propunerea de acte normative. Faptul că sunt avocat, că am mers în faţa comisiilor parlamentare de nenumărate ori şi că am susţinut multe proiecte promovate de guvern, prin natura meseriei mele şi prin natura funcţiei pe care am detinut-o, fac să nu imi fie străin în nici un caz ceea ce înseamnă circuitul unui act normativ în Parlament. Nu aş face în niciun caz ce am văzut eu la parlamentarii pe care îi găseam în comisiiile de specialitate. Nu aş absenta, nu aş minţi că sunt prezentă şi nu aş semna de prezenţă dacă nu am participat la lucrările comisiei.  Mi-aş face temele în sensul că aş citi legislatia subsecventă, legislatia adusă spre amendare sau cea care este propusă să devină lege. Aş avea o poziţie constructivă şi disciplinată. Nu mi se pare normal să ai un loc de muncă aşa cum au parlamentarii, să tragi chiulul vreo 4 ani şi după acea să vii şi să cerşeşti din nou votul.  Sunt convinsă că aş reprezenta foarte bine cetăţenii pentru că fac asta din pasiune. Am vocaţie în domeniul acesta.

 – Şi dacă nu vei fi aleasă?

– N-o să fie niciun fel de problemă. Aceasta campanie electorala va fi un câştig pentru mine, indiferent de rezultat pentru că am întâlnit şi întâlnesc oameni cu nevoi diverse, cu probleme pe care şi le doresc rezolvate de aleşii lor, oameni care au reuşit, oameni care-şi doresc să reuşească, oameni cu speranţe…

Cred că cel mai mare câştig va fi că am întâlnit atât de multi oameni şi atât de multe situaţii. Orice experienţă este un câştig!

-Îţi doresc mult success.

– Mulţumesc.

Comentarii

comentarii

Related posts

4 Thoughts to “In viata nu am obtinut nimic gratuit, toate au venit prin multa munca si perseverenta!”

  1. dorin

    Nu am stiut ca Micu Popescu a murit! Dumnezeu sa-l ierte! Mi-a fost diriginte, iar baiatul lui, Cristi, coleg de clasa.

    1. Marieta

      Domnul Micu Popescu, alaturi de atatia alti profesori remarcabili ai Novaciului mi-au fost si mie modele! Rememorez cu drag momente trecute ! Si Cristi mi-a fost si mie coleg! De la gradinita! La liceu, drumurile noastre s-au separat! 

      In ceea ce o priveste pe Maricica, consider ca este nascuta sa invinga! Felicitari, draga mea!

  2. DANIELA

    Felicitari Maria pentru articol,mult succes Maricica in alegeri!

  3. Lucia

    O adevarata Maria Mota, am lucrat cu ea in Minister, om cu verticalitate si respect pentru noi colegii ei. Un lucru normal dealtfel, din partea unui om normal….

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.