Vaya con Dios!

Mereu! Fără să fiu prea dusă la biserică, de fapt nici nu mai știu de când nu am mai intrat într-o biserică, probabil de la Paști, în toate încercările mele, indiferent de ce natură sunt ele, nu am prea mari emoții, tocmai pentru că am credința, că merg, peste tot, cu Dumnezeu.

Vineri 12 octombrie, anul de grație 2018. Îmi aduc aminte dis – de –  dimineață că e ziua unui prieten. Cum memoria începe să mă cam înșele, îl sun pe loc. Niciodată nu sunt îndeajuns de  mulțumită când fac cuiva o urare. Am mereu senzația că nu am toate cuvintele la mine. Cu toate astea, nu mă pregătesc niciodată dinainte. Spun exact ce-mi vine în minte în momentul ăla. Vineri dimineața, deși știam că amândoi eram bine, fără să am absolut nicio presimțire, m-am trezit vorbind, cam așa:

Mă bucur că am mai prins încă un an, când ziua ta ne găsește, pe amândoi bine, sănătoși!

După amiaza, cum ne e obiceiul, fugim, soțul meu și cu mine, de la București la Stăncești, unde ne aștepta mami, furioasă foc, pe mine cel mai tare, că nu mă dusesem de joi, sau de marți, sau de săptămâna trecută, cum spera ea, să facem comina.

Dealul Negru, cea mai periculoasă curbă. Urcăm pe banda a doua. În dreapta TIR, în stânga alt TIR cobora pe banda lui, a doua. Am apucat doar să zic:

Doamne, printre două TIR-uri…

Imediat ce am spus asta, cel din dreapta ne-a și lovit. Practic a înfundat toată partea dreaptă a mașinii acolo unde, cu onoare, stăteam eu. Într-o clipă m-am trezit cu cioburile pe mine, inclusiv în pantofi. Totul a fost atât de rapid încât nici nu am avut timp să mă sperii. Mi-am dat seama că mai rău de atât nu va mai urma nimic, eram deja în fața celui care ne lovise, iar celălalt trecuse pe lângă noi fără să ne acroșeze. Am sunat la poliție, le-am scris copiilor și surorii mele. Nu știu dacă soră-mea s-a speriat sau nu, cu câte avea ea pe cap în clipa aceea, numai noi și accidentul nostru îi mai lipseam, dar unul din băieți mi-a mărturisit că a știut că suntem bine imediat ce a citit mesajul meu:

Avuserăm accident în curba aceea în care scrie: Basarabia pământ românesc!

Și eram chiar foarte bine!

Sigur că urmează momente neplăcute în care va trebui să-mi consolidez lecția așteptării.

Sigur că tracasările cu reparațiile mașinii, șifonată destul de serios, vor ține prima pagină în viața familiei noastre.

Sigur că în ultimii doi ani, abandonasem autocarul și evident că mă învățasem să mergem doar cu mașina, dar cum nu m-a născut mami în mașină, nu am absolut nicio problemă să mă întorc la autocar.

Și da, știu că pot să depășesc toate obstacolele astea și altele, trecute prezente și sigur viitoare, doar pentru că merg cu Dumnezeu.

Și da, vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au scris sau m-au sunat. Gândurile lor bune și sfaturile exacte m-au ajutat să depășesc mai ușor momentul.

Vaya con Dios!

21.10.2018

Comentarii

comentarii

Related posts

One Thought to “Vaya con Dios!”

  1. dorin

    Niste fiare, viata e mai presus de toate.

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.