Este nepotul meu. Am fost cu el, mai exact lângă Ioana la spital, din clipa în care s-a născut. E cel de al patrulea săgetător din familie, după maică-sa, Cipri și după mine. Avându-ne noi două, Ioana și cu mine: „ca surorile”, amândouă, fiecare în felul ei, am încercat ca, la rândul lor și băieții noștri să se aibă „ca frații”. Mai departe, amândouă după puterile și după priceperea fiecăreia am încercat să-i tratăm, pe toți trei ca pe copiii noștri propri. În mare, cred că am și reușit. Sunt…
Read MoreEtichetă: Tudor Vladimirescu
11 septembrie 2021 – Lansare de carte: Ce-am înțeles din viața asta
Într-o zi frumoasă de toamnă, în Tg-Jiu, la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, la fix 5 ani și o zi de la lansarea primei mele cărți, DESTĂINUIRI, am pus la cale lansarea celei de-a doua cărți: CE-AM ÎNȚELES DIN VIAȚA ASTA. Nu sunt și nu mă cred nicio scriitoare. Alta e activitatea mea zilnică și Slavă Domnului, îmi place ce fac. Nimic nu mă împiedică, însă să-mi urmez pasiunile. Zarurile au fost aruncate în așa fel încât pentru prima carte au trecut aproximativ 7 ani până să o public, iar acum,…
Read More90. Narcisa GOMOI: Ce-am înțeles din viața asta?
Voi considera răspunsul pe care trebuie să-l dau ca pe o provocare! Am înțeles că educația primită de la părinți este foarte importantă. Amprenta lăsată de aceasta mi-a călăuzit pașii până în prezent, ajutându-mă să depășesc necazurile ce aveau să vină. Le-am mulțumit și când erau printre noi și le voi mulțumi în continuare… Am înțeles că orice om visează la o cariera frumoasă, la o familie, la o situație materială cât mai bună…că poți să visezi la o carieră într-un domeniu și când consideri totul pierdut, să alegi un alt…
Read MoreActivitatea de profesor de istorie a fost viata mea!
Istoricul Iulian Cârţână este din 1959 absolvent al Universităţii Bucureşti Facultatea de Istorie. Din 1969 este doctor în Istorie cu teza de doctorat: ,,România şi problema Dunării în perioada interbelică’’. Din 1974, Iulian Cârţână împreună cu Ilie Seftiuc, este deţinător al premiului Academiei Române pentru lucrarea ,,Dunărea în istoria poporului român’’publicată în 1972 la Editura Ştiinţifică. Activitatea didactică a lui Iulian Cârţână desfăşurată din 1959 până în prezent s-a concretizat într-o varietate de cursuri şi seminarii de istorie modernă şi contemporană, pentru că absolvind facultatea printre primii îşi începe cariera…
Read More