77. Maria COSTIN: Ce-am înțeles din viața asta ?

Mario, nu mi-am pus întrebarea asta, niciodată. În acest moment, din cauza unor probleme, pe care am reușit să le depășesc, cu bine, îți voi da, totuși, un răspuns, dar unul foarte scurt. Am înțeles că vieții nu-i pasă cât de bun sau rău, frumos sau urât, înțelept sau mai puțin înțelept ești tu. Una peste alta nici nu cred că-i pasă dacă ești bogat sau sărac.  Viața este trecătoare pentru toți! Închei cu un citat: ,,Trăiește-ți viața astfel încât, atunci când mori, să fii singurul care zâmbește și toată…

Read More

Sufletul meu va simti mereu o mare bucurie la gandul ca apartin acestui tinut !

Constantin Dogariu a plecat din Gorj în urmă cu ceva vreme ca tânăr student al Politehnicii bucureştene, deşi în liceu cochetase cu ideea de a deveni stomatolog. Alegerea făcută a fost de bun augur aşa încât astăzi, după ce a urcat pas cu pas toate treptele universitare, este Profesor Universitar Doctor Inginer la Catedra de Maşini şi Sisteme de Producţie la Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti. Pe lângă activitatea laborioasă în plan didactic, tehnico-ştiinţific şi de cercetare pe care i-o conferă statutul profesional, Constantin Dogariu a dezvoltat numeroase colaborări cu firme…

Read More