Pentru oamenii dragi care nu au reușit să fie prezenți, în 03.04.2025, la lansarea volumului III al cărții mele: CE-AM ÎNȚELES DIN VIAȚA ASTA, redau discursul meu. Și nu doar pentru ei, ci și pentru cei care nu l-au înțeles, din cauza lacrimilor mele sau din alte cauze și, vreau să rămână mărturie chiar și pentru mine dacă voi ajunge vreodată să trăiesc, doar, din amintiri. Apropo de lacrimile mele, care și-au făcut simțită prezența, nu la final așa cum mă pregătisem, ci pe la jumătatea discursului, împiedicându-mă să-l spun…
Read MoreEtichetă: Maria MOȚA
1 februarie 2025, Tg – Jiu, Lansare de carte: Ce-am înțeles din viața asta, volumul 3
Într-o preafrumoasă zi de iarnă, în Tg-Jiu, la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, în prezența unui public cald și entuziast, venit în principal din Gorj, dar și din Slatina, din Vâlcea, din Craiova, din Severin, din Arad și din București, am pus în scenă cea de-a șaptea (le-am numărat din curiozitate) lansare de carte. Numărul șapte mi-a purtat noroc. În opinia mea și a multor persoane care au participat și la lansările de carte anterioare, ale mele sau ale altor autori, sigur mult mai importanți decât mine, aceasta a fost, de…
Read MoreDouă zile, cât două anotimpuri, cu voluntarii Antreprenorești pe Transalpina!
Antreprenorești și prima conferință de anul acesta, a adus în atenția participanților instrumentele necesare stimulării antreprenoriatului în mediul rural, care să ajute la dinamizarea comunității și creșterea calității vieții.
Read More„Antreprenorești vine pe Transalpina” sâmbătă 19 februarie 2022
COMUNICAT DE PRESĂ „Satul românesc poate deveni hotarul de referință al identității și economiei românești, în contextul dezvoltării și atragerii de investiții și capital uman, într-un spațiu cu potențial extraordinar, România rurală.” Pe 19 februarie 2022, ora 12:00, va avea loc conferința regională hibrid ,,Antreprenorești – vine pe Transalpina“, organizată de Romanian Business Leaders, în Complexul L’Invidia, strada Brezulescu nr. 17, localitatea Novaci, județul Gorj, în vederea găsirii de instrumente cât mai bune care să stimuleze antreprenoriatul în mediul rural și să ajute la dezvoltarea durabilă turistică și la creșterea calității vieții rurale. La eveniment vor participa…
Read More11 septembrie 2021 – Lansare de carte: Ce-am înțeles din viața asta
Într-o zi frumoasă de toamnă, în Tg-Jiu, la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, la fix 5 ani și o zi de la lansarea primei mele cărți, DESTĂINUIRI, am pus la cale lansarea celei de-a doua cărți: CE-AM ÎNȚELES DIN VIAȚA ASTA. Nu sunt și nu mă cred nicio scriitoare. Alta e activitatea mea zilnică și Slavă Domnului, îmi place ce fac. Nimic nu mă împiedică, însă să-mi urmez pasiunile. Zarurile au fost aruncate în așa fel încât pentru prima carte au trecut aproximativ 7 ani până să o public, iar acum,…
Read More12. Maria MOȚA: Ce-am înțeles din viața aceasta?
Am înțeles că trebuie să muncesc. Am înțeles că a dărui din suflet și a ajuta oamenii atunci când le e greu este cel mai important lucru, asta îți aduce bucurie, stare de bine, energie…e o constatare personală. Si mai e important a zâmbi, a iubi, foarte important chiar. Am mai înțeles că toate experiențele grele, negative sunt cele care te fac puternic, înțelept, mai bun. 01.02.2021
Read More