Intâlnirea a doi OAMENI

 Oamenii  despre care am scris se caută, uneori se găsesc, se întâlnesc și nu doar pe blogul acesta  sau în cartea mea ci și în viață. Scriu aceste rânduri la îndemnul profesorului universitar Ion Verboncu.  Vreau să vă vorbesc  despre întâlnirea a doi dintre ei, profesorul universitar Ion Verboncu și medicul neurochirurg Marius Catană.  În decursul vremurilor sănătatea profesorului Verboncu a tot fost pusă la grea încercare, fiind supus la fel și fel de intervenții, niciuna simplă.  Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, în urma unui…

Read More

Sentimentele mele sunt in primul rand gorjenesti!

Profesorul gorjean Emanoil Ceauşu este prezent de 32 de ani pe două fronturi. În primul front luptă în UMF ,,Carol Davila’’ din Bucureşti pentru ca studenţii săi să fie cât mai bine pregătiţi, iar în cel de-al doilea front luptă la propriu cu bolile infecţioase întâlnite la pacienţii  săi din Clinica de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr.Victor Babeş”. Din anul 1994 Emanoil Ceauşu este Doctor în Medicină şi de asemenea este membru în diverse asociaţii profesionale,dintre care amintim doar câteva: Vicepreşedinte al Societăţii Române de Boli Infecţioase din anul 2000;…

Read More