Le-am spus ca ma intorc, doar cand ii voi cumpara!

Trecând deseori cu trenul prin Craiova nu puteam să nu observ faptul că pe clădirea Intreprinderii de Utilaj Greu a apărut şi numele POPECI. Constantin Popeci, directorul general IUG de până în 1990, devine 12 ani mai târziu, împreună cu familia, proprietarul acesteia.  Dialogul nostru a avut loc înaintea aniversării de 70 de ani. Evenimentul a fost marcat de angajaţi, printre altele şi în colectarea a ,,70 de motive pentru care îl iubesc pe OMUL Constantin Popeci’’. Să reţinem câteva dintre acestea: Pentru că ştie să facă observaţii fără să…

Read More

Am primit de la viaţă mai mult chiar şi decât am visat!

Motto: N-am să ajung pe culmi? Se poate… Foarte bine. Dar ceea ce am să ajung Am să ajung prin mine! Generalul maior medic prof. univ. dr. IOAN SÎRBU – Caracter puternic,generozitate, modestie şi prospeţime a spiritului: Dacă ar fi să se scrie un studiu de caz despre cum se construieşte o carieră, Ioan Sîrbu ar fi cu siguranţă ales ca exemplu. Viaţa lui este acţiune în desfăşurare. A pornit din Plopşorul sărac al Gorjului pe drumul carierei medicale care l-a purtat, de atunci,  la fiecare câţiva ani într-o altă funcţie:…

Read More