Trebuie sa ai rabdare si vointa pentru a implini ceea ce ti-ai dorit!

Ruxandra Croicu este o tânără speranţă, sau o tânără cu speranţe ce se pregăteşte să bată la porţile afirmării în muzica uşoară. Când vorbeşte despre muzică faţa i se înseninează, iar când o asculţi cântând viaţa pare mai frumoasă. Talentul şi tenacitatea de care dă dovadă sunt atuuri care o recomandă pentru a-şi împlini chemarea. Vă invit să o cunoaştem împreună.

– Vorbeşte-mi despre tine Ruxandra?
– Am aproape 16 ani şi sunt elevă la Colegiul Naţional „Spiru Haret” în clasa a IX-a, la profilul matematică-informatică engleză-bilingv, din Târgu-Jiu. Deasemenea sunt elevă  şi la Şcoala Populară de Artă, la secţia canto, muzică uşoară, în primul an, la clasa profesorului Sorin Bivolaru. Sunt o fire sociabilă, căreia îi place să-şi facă prieteni. Sper să pot ajunge unde vreau, pentru că îmi place ceea ce fac, iar numai dacă lupţi poţi să învingi. Motto-ul meu este: „Nu poţi face lucruri mari, doar lucruri mărunte cu multă dragoste”.

– Chiar, unde vrei să ajungi?
– Vreau să ajung o interpretă, care să aibă un cuvânt de spus pe scena muzicii uşoare româneşti.

– De unde ai dobândit pasiunea pentru muzică?
– Îmi place foarte mult să cânt, iar muzica a devenit o pasiune încă de acum 3 ani. Muzica înseamnă ritm, versuri care inspiră şi multă creativitate. Să poţi simţi, mirosi, trăi melodia, chiar şi după ce ea s-a terminat. Atunci când nu pot exprima simţământul în profunzimea lui, apelez la cea mai sublimă formă şi anume prin cânt. În viaţa mea, muzica înseamnă mult. Când eram mică, mă uitam la televizor, magia scenei era foarte puternică şi-mi doream să fiu şi eu acolo pe scenă, să primesc aplauze, de la oameni care sunt fericiţi şi bucuroşi când mă văd şi mă aud cântând. Cu timpul, am crescut şi mi-am dat seama că  trebuie să lupt ca să-mi împlinesc visul.

– Ai fost atrasă „din prima” de muzica uşoară sau ai  mai cochetat şi cu alte genuri muzicale?
– Nu m-am gândit niciodată la alt gen, pentru că nu mă caracterizează. Muzica uşoară este muzica pe care aş cânta-o mereu. Nu mă văd cântând altceva.

– În familie mai cântă cineva?
– Da. Sora bunicii mele, când era tânără, cânta muzică populară. Ceilalţi membri ai familiei mele nu cântă. Mi-aş fi dorit să mai am cântăreţi în familie, dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, mă simt mândră că sunt singura şi sper ca într-o zi să fie şi ei foarte mândri de mine.

– Care sunt modelele tale?
– Din ţară o admir foarte mult pe Andra, pentru că are o voce minunată şi chiar de curând am fost la un spectacol al ei. Am şi reuşit să înregistrez şi eu o melodie de a Andrei. Din afara ţării îmi place Celine Dion. Numai când îi ascult melodiile simt un fior. Pe lângă faptul că e o cântăreaţă minunată, ce m-a impresionat cel mai mult la ea sunt sentimentele pe care le transmite atunci când cântă. Aceasta este cel mai important atunci când cânţi. Mi-aş dori să  ajung şi eu ca ele.

– Cine au fost cei care te-au îndrumat şi sprijinit pe acest drum?
– În primul rând mami. Ea mi-a fost alături mereu, la bine şi la greu, şi m-a îndrumat să fac ce-mi place. Mama m-a ajutat spunându-mi să nu renunţ atunci când ziceam că nu mai vreau să cânt, pentru că au fost momente în care spuneam că mă las învinsă. Ea a ştiut când trebuie să fie acolo. În al doilea rând mi-au mai fost alături unchiul meu, Eugen Posdărăscu şi mătuşa mea Gabriela Bobei, fraţii mamei mele, care m-au ajutat la fel de mult, considerându-mă ca şi fata lor. A fost  un sprijin total din toate punctele  de vedere şi le mulţumesc foarte mult. Pe lângă aceştia, aş vrea să le mulţumesc şi colegilor şi prietenilor care au fost mereu aproape de mine, care au venit tot timpul la spectacolele mele şi m-au încurajat şi m-au susţinut.

– Vorbeşte-mi, te rog, despre concursurile la care ai participat sau vrei să participi.
– Sunt la început. Nu am participat decât la un concurs. Urmează vara aceasta să particip la festivaluri. Mi-e teamă pentru că sunt la început, o să fie o experienţă nouă, pentru că până acum am cântat doar la spectacole. Pe 22 iunie am un festival la Drobeta Turnu Severin şi sper să depăşesc emoţiile şi să vin cu un rezultat frumos.

– Cum e legătura cu colegii şi cu profesorii de la şcoală? Îţi înţeleg şi-ţi susţin pasiunea?
– Colegii sunt cei care m-au susţinut mereu, sunt alături de mine. Chiar îmi spun că sunt primii care vor să-mi asculte noile melodii. Iar profesorii nu ştiu toţi despre pasiunea mea, dar unii ştiu. Vreau să-i amintesc pe câţiva dintre ei – în special profesoara mea de franceză, Irina Mercioiu care m-a rugat să cânt în franceză, la o festivitate, profesoara de matematică, Ileana Paraschivu fiind nerăbdătoare să-mi asculte melodiile şi nu în cele din urmă domnul profesor Laurenţiu Popescu, cel care mă ajută să cânt cât mai corect.

– Să înţeleg că viaţa ta e ca o melodie?
– Da. Aş putea spune că viaţa mea este frumoasă precum o melodie, cântată cu vocea mea. Atunci când cânţi, transmiţi anumite sentimente, prin intermediul vocii, aşa şi în viaţă, treci prin anumite momente când simţi acele sentimente.

– Care e ordinea priorităţilor, muzica şi şcoala sau şcoala şi muzica?
– Nu există o ordine. Eu încerc să le îmbin pe amândouă, pentru că pe lângă pasiunea mea pentru muzică, şcoala ocupă un loc foarte important, deoarece la şcoală înveţi multe lucruri noi care îţi vor fi de folos pe parcursul vieţii, cel puţin mie aşa-mi place să cred.

– Care consideri că e cea mai importantă realizare a ta?
– Cea mai importantă realizare a mea este că sunt ceea ce sunt, şi am ajuns să pot să fac anumite lucruri la care doar visam. Sunt fericită şi bucuroasă că am reuşit să trec peste multe lucruri la care spuneam: „Nu pot!”, şi uite că au început aşa uşor-uşor să se împlinească unele vise.

– Ce curs va urma viaţa ta în continuare, unde te vezi peste câţiva ani ?
Nu vreau să planific nimic, dar aş vrea să fac Facultatea de Medicină din Timişoara, însă nu ştiu ce-mi rezervă viitorul, încă nu sunt hotărâtă, dar un lucru ştiu sigur, că aş vrea să fac ce-mi place.

– Îţi doresc mult succes în tot ce vei alege să faci mai departe. Te rog să încheiem cu un gând bun pentru toţi gorjenii – mai tineri sau mai vârstnici – care se vor apleca asupra interviului nostru.
– Vă mulţumesc mult. Fiecare om pleacă de jos pentru a putea ajunge sus, trebuie doar să ai răbdare şi mai ales voinţă pentru a împlini ceea ce ţi-ai dorit. Tuturor le urez succes în tot ce-şi propun să realizeze!

Comentarii

comentarii