Realizez de ceva vreme, în acest ziar, rubrica ,,gorjeni de 5*****” şi, deşi m-am dumirit demult că trăim într-o lume a bărbaţilor şi pe cale de consecinţă nu pot să spun că pot fi o feministă categorică, începeam să dau semne de îngrijorare, întrucât se contura tot mai evident faptul că invitaţii mei aveau să fie doar bărbaţii. Sigur, există o excepţie-doamna Marietta Brâncuşi, dar şi în interviul cu domnia sa vorbeam tot despre un bărbat. M-a salvat Roxana – Irina Popescu, o fată frumoasă, de 19 ani, care s-a dedicat, în totalitate sau nu (vom afla din interviu), matematicii şi care s-a clasat în acest an pe locul I la Olimpiada de matematică, faza naţională de la Mangalia. Roxana s-a născut şi a învăţat la Bumbeşti Jiu la Colegiul Mihai Viteazu, zonă geografică superbă, înfloritoare altădată, dar greu încercată economic în anii din urmă. În zilele de azi, când scara valorilor s-a răsturnat, învăţătura reprezintă o prioritate pentru tot mai puţini copii, fapt extrem de nociv, pentu ei şi pentru viitorul nostru, însă dacă vom ştii să promovăm copii precum Roxana, poate nu e totul pierdut pentru noi, ca neam.
– Ai fost admisă la Universitatea Bucureşti-Facultatea de Matematică – fără concurs, graţie rezultatelor excelente de la olimpiadă, dar în spatele acestor rezultate stau eforturi considerabile şi sigur multe renunţări. Eşti împăcată că ai ales acest drum?
– Da, mi s-a părut normal să aleg drumul acesta, să studiez ceva ce îmi place cu adevărat şi să fac o carieră în domeniul acesta. Poate că voi merge şi cu o bursă în străinătate, deoarece vreau să lucrez în Cercetare şi, din păcate, în România se alocă puţine fonduri pentru acest domeniu.
– De unde pasiunea pentru matematică?
– Pasiunea mea pentru matematică a început încă de când eram mică. Tata îmi dădea uneori anumite probleme de logică şi a observat că reuşeam să le rezolv destul de repede. Aşa am constatat că am o înclinaţie spre matematică. De fapt, cum zice tata, fiecare are o înclinaţie spre ceva anume, important este să o descoperi la timp.
– Care au fost oamenii care te-au susţinut şi îndrumat?
– Am avut alături de mine câţiva oameni fără de care nu cred că aş fi reuşit să parcurg tot drumul până aici. Familia mi-a fost alături mereu. Tata chiar m-a ajutat foarte mult în clasele primare la matematică şi a fost mereu preocupat să gândesc logic orice problemă. Au urmat apoi profesorii de matematică, în special doamna profesoară Anca Bănică, o profesoară extraordinară, dumneaei m-a pregătit pe toată perioada liceului, de fapt încă din clasa a VIII-a. Am mai colaborat şi cu domnii profeosori Emilian Vilău şi Mircea Constantinescu şi nu în ultimul rând profesorii de la clasă, domnul Vasile Giorgi, profesorul din gimnaziu şi domnul Lupulescu Dumitru, profesorul din liceu. Vreau să le mulţumesc tuturor fiindcă m-au ajutat şi le datorez o mare parte din succesul meu.
– Ai reuşit să acorzi timp şi celorlalte discipline sau te-ai dedicat exclusiv matematicii?
– Poate că celorlalte discipline nu le-am acordat suficient timp întotdeauna, însă au fost câteva materii care mi-au plăcut mai mult şi cărora le-am acordat o atenţie mai mare. Am participat pe toată durata liceului la olimpiadele judeţene de fizică (unde am obţinut premiul III într-un an şi menţiune în ceilalţi ani) şi am încercat să nu neglijez engleza şi româna; de altfel cititul reprezintă unul dintre hobby-urile mele.
– Cum te-au privit profesorii celorlalte discipline?
– Profesorii au fost înţelegători, şi-au dat seama că trebuie să muncesc mult pentru a atinge o astfel de perfomanţă, m-au sprijinit cu tot ce au putut dumnealor şi le mulţumesc pentru tot ce-au făcut pentru mine.
– Dar foştii colegi?
– Am spus-o şi o voi spune mereu – am avut nişte colegi minunaţi. Am foarte multe amintiri frumoase cu ei, în special din clasa a-XII-a, legate de organizarea Balului Bobocilor, de banchet şi multe altele. Şi sunt sigură că peste ani, tocmai aceste amintiri vor lumina faţa fiecăruia dintre noi într-un zâmbet de bucurie şi poate de nostalgie, atunci când ne vom aminti de anii de liceu, nişte ani care, parcă au trecut prea repede…
– Pentru tine, ai reuşit să-ti faci timp liber, timp pentru prieteni? Ai mulţi prieteni?
– Întotdeauna am încercat să găsesc un echilibru între muncă şi distracţie, şi cred că am reuşit. Matematica înseamnă într-adevăr mult pentru mine, dar ea nu reprezintă totul în viaţa mea. Mi-am făcut timp şi pentru mine şi pentru prieteni, fiindcă viaţa înseamnă cu mult mai mult şi orice om are nevoie şi de prieteni, de prieteni adevăraţi. Ei sunt cei care îţi fac viaţa mai frumoasă şi te ajută să treci mai uşor peste momentele dificile. Şi sinceră să fiu, mi-am dat seama că şi puterea de concentrare este mai mare atunci când mai iei şi câte o pauză -ai apoi un randament mai ridicat.
– Ce te-ai fi aşteptat să te întreb şi nu am făcut-o?
– Am fost adesea întrebată dacă m-am simţit dezavantajată de faptul că nu am învăţat la unul din liceele de prestigiu din judeţ şi credeam că mă veţi întreba şi dumneavoastră. Voi spune tot ce am răspuns şi altora, şi anume: Este mai important ceea ce vrei tu să faci decât locul de unde provii.
– Mulţumesc pentru interviu. Felicitări părinţilor tăi care te-au crescut şi educat atât de frumos. Te rog să adresezi un gând gorjenilor.
– Tuturor gorjenilor le transmit cele mai frumoase gânduri, multă sănătate, linişte în suflet şi fericire. Îmi amintesc de o definiţie a lui Simone de Beauvoir: «Fericirea: motivarea pe care viaţa şi-o dă ei însăşi». Deci să aveţi parte de multă fericire!
