Amintirea primului Crăciun nefericit, o am în minte din copilărie. Fiind născută un pic mai târziu decât Adrian Păunescu, versurile sale:
,,Mama mea n-avea nici globuri
Nici beteală şi nici stea…’’
nu mai erau valabile. Mama mea, părinții mei amândoi, din puținul lor, făceau în așa fel încât reușeau să ne cumpere nouă, fetelor lor, și câteva globulețe și chiar beteală.
Chiar dacă nu am crezut niciodată în Moș Crăciun, bucuria împodobirii bradului era mare și mi-o amintesc cu drag și emoție. Nefericirea mea s-a instalat când bradul proaspăt împodobit s-a răsturnat din suportul improvizat într-un mic scaun și puține globuri au mai rămas întregi.
Mă revăd îngenuncheată lângă brad, strângând cioburile amestecate cu lacrimi.
Istoria asta s-a repetat câțiva ani la rând, până ne-am învățat minte și am asigurat bradul, să nu-i mai vină la îndemână să pice, așa de capul lui…
Anii au trecut! Am crescut. De la trecerea din copilărie în adolescență îmi revin în minte alte amintiri și frânturi de gânduri care – mi provoacă acum, dacă nu nefericire, cel puțin tristețe. Acum știu, că pe lângă bucurie, sărbătorile mari, fie Crăciun, Paști sau Revelion, vin și cu multe îndatoriri, griji, pregătiri, epuizare, cheltuieli utile sau inutile, în general cu multă tensiune și că e nevoie de diplomație cât cuprinde, ca totul să iasă bine. Atunci, fie nu știam asta, fie ignoram. Gândindu-mă acum la acel trecut, sunt nefericită că mi-am oferit ajutorul mult mai puțin decât se impunea, sau decât ar fi meritat mama mea.
Azi sunt mamă!
Știu și fac multe, dar îmi reușesc foarte puține. Se prea poate să se întâmple asta și din cauză că: ,,pentru femeia șarpe, moda nu e un secret, bucătăria, da’’…
Asigur tot ce pot, mă risipesc pentru tot ce ne trebuie, dar îmi scapă destule!
N-am tact, n-am răbdare și nici diplomație!
Oare când o să mă învăț minte?
În buna tradiție de sărbători, continuu să-mi amestec lacrimile cu fel și fel de cioburi.
Așa rezultă nefericirea.
Ceea ce nu vă doresc și dumneavoastră!
Nu cred ca nu-ti ies multe, spui asta din bun-simț si prea multa modestie. Poate si din perfecționism…
Cei dragi te adoră, argument puternic, suficient si convingător.
Continuă să nu reusesti în bucătărie, dar rămâi soția, mama si fiica minunată a familiei tale! Si, de asemenea, o prietenă pe care te poți baza!
Un 2017 cu cât mai putine cioburi si lacrimi!
Danuto, tu esti o draguta, dar eu nu sunt deloc asa cu ma vezi tu, dar promit să ma străduiesc, să ajung până la pensie. Sa ai un an minutat si tu!