Ce bine e să ai prieteni!
Mihaela e o prietenă adevărată, delicată și dedicată! Ne știm de cîțiva ani. Peste 10. Nu ne-am plăcut de la început. Eu o credeam distantă, de o politețe studiată și chiar înfumurată, iar ea, la rândul ei, nu mă vedea pe mine, în nici într-un caz, în culori pastelate.
Ne despărțeau ani buni, în sensul că ea e mult mai tânără, ne despărțeau experiențe, pasiuni, atitudini de cele mai multe ori divergente față de aproape tot ce ne înconjura. Ne-am contrazis, ne-am contrat și am fost în dezacord total, în tot felul de dezbateri pe teme, uneori minore, chiar banale, alteori foarte serioase. Nimic nu prevestea prietenia ce avea să se închege și să ne lege. Dar cum fiecare dintre noi a trecut relativ repede peste sentimentele potrivnice, minunea s-a întâmplat! Ne-am împrietenit!
Mâine e ziua ei! Habar nu am câți ani face, v-am spus că e mult mai tânără, chiar scandalos de tânără. Mă încearcă un soi de tristețe pentru că nu-i pot fi aproape. Mă încearcă un sentiment de amărăciune că, fiind la capătul puterilor, sunt incapabilă să scriu mai amplu despre frumoasa noastră prietenie, dar ca să compensez aceste lipsuri voi căuta o fotografie, a noastră, care cântărește mai greu decât 1.000 de cuvinte.
La mulți ani, Mihaela mea dragă! Tot ce e mai bun în lume, al tău să fie!
12. 04. 2018
