6.Mihaela NUȚU: Ce-am înțeles din viața asta?

Am acceptat, cu drag, propunerea prietenei mele – Maria, de a scrie ce am înțeles eu, până acum, din această viată, până la cei 38 de ani ai mei.

Aveam 19 ani și câteva zile până la susținerea bacalaureatului, când s-a întâmplat, ceea ce consideram a fi –tragedia vieții mele – decesul bunicului matern. Si acum rețin exact senzația de nod în gât și faptul că parcă nu mai puteam respira. Era oarecum așteptată trecerea lui în neființă, fiindcă se îmbolnăvise în ianuarie și până în iunie, l-am privit neputincioasă cum se transformase dintru-un stejar falnic întru-un schelet, în ciuda eforturilor disperate, ale părinților mei, de a-l face bine.

Nu credeam atunci că îmi voi reveni vreodată, însă, am învățat că, timpul vindecă, durerea se diminuează, ceea ce rămâne este amintirea. Ani mai târziu, când s-a întâmplat să o pierdem și pe bunica maternă, am știut că durerea imensă se va diminua cu trecerea timpului… Pe bunicii paterni nu am avut șansa să îi cunosc, însă, bunicii materni au fost, pentru mine și sora mea, Îngerii noștri pământeni, cei care ne-au crescut si ne-au înconjurat cu iubirea lor. Copilăria noastră a fost fericită și lipsită de griji, datorită lor.

Mergând mai departe, pe firul vieții, am învățat cea de-a doua lecție: căsnicia nu e numai lapte și miere, iar iubirea nu este de ajuns. E necesar să existe respect și înțelegere ca lucrurile să meargă.

Odată cu nașterea primului copil a venit si cea de-a treia lecție: să nu am așteptări, să mă bazez doar pe mine. Dacă primesc ajutor să -l văd ca pe un bonus, dacă nu, să nu fiu supărată.

Nimeni altcineva, în afară de mine, nu este responsabil pentru fericirea mea.

Tot cu nașterea primului copil am învățat ce înseamnă sa fii binecuvântată și să iubești necondiționat. Cele 2 minuni, Andrei si Maria, sunt lumina din viața noastră, a mea și a soțului.

Am învățat, de asemenea, că tot copiii scot la suprafață și lucrurile nerezolvate, lecțiile de învățat.

De fapt, asta am învățat în ultimii ani, că absolut nimic nu este întâmplător. De la fiecare persoană pe care o întâlnești sau din fiecare întâmplare ai câte ceva de învățat.

Uneori, ce pare a fi cel mai urât coșmar se dovedește a fi o binecuvântare. Este o lecție învățată de mine. Și mă bucur că am învățat-o, pentru că acum știu că în orice ți se întâmplă, există și un lucru bun sau este o lecție de învățat.

Am învățat că a fi recunoscător, pentru tot ce ai dar si pentru ce nu ai (căci pe mine, Universul m-a ferit de multe) îți dă nu numai o stare de bine, dar și un grad de înțelegere a lucrurilor care contează, cu adevărat, în viață.

Am învățat că ceea ce critici sau spui că niciodată nu vei face, ajungi să le trăiești, un fel de karma is a bitch și din asta înveți că nu toate sunt doar albe sau negre, că există și gri și nu ești tu deținătorul adevărului suprem.

Am învățat să respect părerile celorlalți și să nu mai vreau să îmi impun punctul de vedere. Ce poate fi bun pentru mine, poate fi rău pentru celălalt.

Anul 2020 m-a învățat că miracolele există, că ele apar chiar daca nu le aștepți, că nu este suficient să gândești pozitiv, dar dacă o faci asta îți dă o stare de bine și siguranță, pe când daca trăiești în frica îți provoacă o stare de rău continuu, că boala nu înseamnă pedeapsa ci ca poate era momentul să te oprești și să îți reevaluezi prioritățile în viată și ce contează cu adevărat.

Anul 2020 m-a învățat cat de liberă eram înainte… și sper să mai fiu… curând.

Sfârșit de partea întâi… revin peste câțiva ani, cu alte lecții!

Mulțumesc cu recunoștință, Maria!!!

30.01.2021

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.