Lumea nu începe cu mine!

Nici nu știu cum și-a făcut loc în mintea mea gândul că lumea ar începe cu mine. Descind dintr-un lung șir de generații de țărani de la munte, oameni simplii, așezați cu frica lui Dumnezeu. Sigur că au avut și ei aspirații, năzuințe, dorințe, dar au fost niște oameni realiști, raționali și niciunul dintre ei nu mi-au dat, vreodată, senzația că s-ar crede buricul pământului și că eu ar trebui să le continui cumva ,,tradiția”…

Totuși, cum mie nu mi-au retezat niciodată aripile, adică n-au avut imboldul de a mă pune la colț, indiferent ce-aș fi făcut, probabil că ăsta a fost fundamentul, ca acest gând să-și poată face cuibar în mintea mea. Eu, eu, eu și numai eu!

N-a fost rău pe de-a întregul. M-a și ajutat, adică eu cam obțin ce vreau. Visele mele se cam împlinesc. Nu chiar ca în melodia formației Vama: cât bat din palme sau cât clipesc, dar chiar nu am de ce să mă plâng la acest capitol.

Cu toate acestea a venit și vremea să mă prind că  eram în eroare, că lumea n-avea cum să înceapă cu mine. Cum m-am prins?  Nu tocmai ușor. Am trăit, am lăsat în spate fâșii din tinerețea mea visătoare și doar din întâmplările și experimentele în care am fost pe cont propriu, am reușit să strâng un mic capital de certitudini.

Nu, nu, nu! Lumea nu începuse cu mine. Soarele strălucise pe cer și înainte și va străluci și după ce nu voi mai fi eu. Apele curgeau la vale și înainte și la fel vor curge și după ce eu mă voi duce. Iarba răsare tot verde, cerul rămâne tot albastru și după mine! Nu e doar o viziune praf – pulberistă, ci viața însăși. Toate au fost, sunt și rămân la locul lor. Locul meu  e vremelnic aici, tot ce pot face este,  să încerc, să-l sfințesc. Ca să reușesc trebuie să rămân sub privirea lui Dumnezeu, pentru că mă uit în jur și mi-e tot mai limpede, că viața mea e cumva de împrumut, că trebuie să trăiesc frumos, atât cât sunt în stare și  mai ales nu trebuie să-mi scape din vedere faptul că într-o zi va trebui să o returnez. Până atunci  viața nimănui nu se învârte în jurul meu. Nimeni nu-mi datorează nimic! Nici familia, nici prietenii, nici cunoscuții. Suntem pe cont propriu.

 A fost mare lucru când am fost pregătită să înțeleg asta! A fost o revelație, o deșteptare.

Lumea nu începe cu mine și din fericire, nici nu se termină cu mine!

05.03.2020

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.