Este nepotul meu. Am fost cu el, mai exact lângă Ioana la spital, din clipa în care s-a născut. E cel de al patrulea săgetător din familie, după maică-sa, Cipri și după mine.
Avându-ne noi două, Ioana și cu mine: „ca surorile”, amândouă, fiecare în felul ei, am încercat ca, la rândul lor și băieții noștri să se aibă „ca frații”. Mai departe, amândouă după puterile și după priceperea fiecăreia am încercat să-i tratăm, pe toți trei ca pe copiii noștri propri. În mare, cred că am și reușit. Sunt și nădăjduiesc că vor și rămâne relații, aproximativ, cordiale și între ei și între noi și ei.
Lucian e azi la vârsta la care i-am scris lui Cipri prima scrisoare publică. Acum are 23 de ani (fotografia e de la majoratul lui). O vârstă minunată. Și el este un băiat minunat. Frumos, studios, ambițios, un suflet ordonat, poate mult prea calculat, care își urmează cu conștiinciozitate, cu precizie și multă determinare visurile. Și le îndeplinește rând pe rând. Urcă pas cu pas pe fiecare etapă a devenirii sale. Sunt tare mândră de el.
Avea doar 6 ani în clipa în care s-a îmbolnăvit mami și chiar dacă pe el nu-l crescuse ea, cum făcuse cu băieții mei, între ei doi s-a sudat, în acești mai bine de 17 ani, o legătură indestructibilă. Și de când Lucian s-a făcut mare, de când s-a făcut OM, chiar dacă mami e extrem de greu de „manevrat”, ne-am putut baza și pe el când a fost acasă și a fost nevoie.
Are și neînsemnate defecte, ca noi toți, dar nu le voi scrie aici pentru că între noi sălășluiește o prietenie, o camaraderie reciprocă, pe care vreau să o păstrez. Am discutat, le-am disecat în privat, de mai multe ori și nădăjduiesc și am încredere că de unele va reuși să se îndepărteze.
Indiferent de cât de departe-l vor duce pașii în viitor și oricât de sus va urca, știu că destinul meu va rămâne mereu împletit, nu doar cu cel al băieților mei, ci și cu al lui Lucian.
Sunt tare fericită că e nepotul meu
19.05.2024
„între noi sălășluiește o prietenie…” Tare frumos si mai rar mătușă-nepot.