Luni 11 mai 2020
Încep azi cea din urmă săptămână de jurnal, dezlânată și coronavirusată. Nu eu, până acum m-a ferit Domnul, mă refer la săptămână. De vineri, gata, trebuie sa merg la serviciu. Abia aștept, deși aș fi nedreaptă și ingrată să nu conștientizez și beneficiile statului acasă. Faptul că în cele aproape două luni mi-am găsit ceva timp, să-l dedic lecturii, a fost o adevărată binecuvântare. Am avut mult spor, am dat gata câteva cărți, care mă așteptau de multă vreme și am descoperit cu bucurie și încântare ce comoară aveam, la doar o întindere de mână. Deși în vremurile astea de restriște îmi tot propun, să fiu mai responsabilă, să nu mai cheltui, totuși am făcut o comandă serioasă de cărți.
Articolul meu ”Liberi” publicat în 06 mai, în seara dinaintea zilei lui Vlăduț, de fapt miercuri noaptea, a strâns până vineri dimineața 500 de vizualizări și azi, așadar după încă 3 zile a ajuns la 1.000. Toate vin doar de pe facebook, pe celelalte nu am cum să le contabilizez. Pentru mine e o performantă uluitoare. Nici la interviuri, deși sunt faine,cu oameni chiar de toată isprava, nu m-am apropiat de așa ceva(excepție Hilde), ce să m-ai vorbesc de gândurile mele, de jurnal, unde dacă mă apropii de 100 de accesări trebuie să mă declar fericită și după asta, eventual, să mă las de scris.
Câteva impresii după această experiență.
Încă nu m-a înjurat nimeni. Sigur nu e târziu, dar până acum nu s-a întâmplat.
O singură persoană s-a dezabonat. N-o cunosc, nu știu cum ajunsese abonata blogului meu, știu doar că a plecat după această postare.
Au venit spre mine oameni cu povești emoționante, impresionante, asemănătoare cu a noastră. Mi-a făcut bine să-i ascult. Cred că și lor le-a făcut bine să mi se destăinuie.
Au venit spre noi multe gânduri bune care m-au impresionat.
Am fost apostrofată, că trebuia să-mi țin gura.
Am fost felicitată, că nu mi-am ținut-o.
Sunt de asemenea mulți oameni care încă nu mi-au spus nici-un cuvânt. Cred că încă nu și-au revenit din șoc și probabil se și situează în categoria celor care cred că trebuia să-mi țin gura și cine știe, poate consideră că nu vor să-mi pună o greutate suplimentară în cârcă, prin dezaprobarea lor.
Chestie de gust. Eu sunt fericită că m-am destăinuit și vorba Danielei, nu mai este treaba mea ce face fiecare cu această poveste.
De asemenea, am primit, de la Ema, o sugestie, la care recunosc, că nu mă gândisem, să scriu și despre Cipri că și el e minunea mea. Am citat-o pe ea,dar e adevărat. Și Cipri e minunea mea! Cred ca am să fac asta, dar atunci când și el va împlini 25 de ani. Deci mai am vreme.
Joi 14 mai 2020
În dimineața asta, după ce ieri m-am fâțâit pe la serviciu, pe la Cora, pe la piață și am adormit cu părul un pic umed, am strănutat de m-am săturat. Nu mi-ar plăcea să mă îmbolnăvesc mai ales acum la spartul târgului. Mi-am revenit după vreo oră.
În noaptea asta se încheie starea de urgență și se intră în starea de alertă. Se mai relaxează într-un fel măsurile de izolare, dar nu foarte tare. Măști obligatoriu, distanțare socială, cred că declarații doar în afara localității, vedem noi de mâine încolo ce va mai urma.
Acum, pentru că de mâine intrăm într-o nouă etapă, mă încearcă o oarecare nostalgie. Îmi pare rău că se termină, chiar dacă mi-am dorit asta cu obstinație. Ne-a fost extrem de bine să rămânem acasă. Chiar dacă mai sunt niște ani, mă voi gândi la această perioadă ca la preludiul pensionării. Dacă voi ajunge până acolo…
