Jurnal dezlânat din vremea coronavirusului (4): 12 aprilie -2 mai 2020

Deși am încercat sa-mi adăpostesc de uitare aceste zile speciale, n-am reușit să leg două gânduri, sa scriu la fata locului, la locul faptei, așa că voi încerca să-mi însăilez cumva  amintirile dezlânate.

S-a ajuns la Ordonanța militară nr.10. Nu am reținut decât că persoanelor aflate la a treia tinerețe li s-a extins perioada de mers la cumpărături și seara și dimineața. Se mențin în continuare declarațiile la ieșirea din locuință, pentru toată lumea. Și grădinițele, școlile și facultățile nu se mai iau reiau până în toamnă. Pe mine ma calcă pe nervi tot mai tare măștile și mănușile pe care se spune că vom fi obligați să le purtăm din 15 mai încolo.

Au trecut și sărbătorile, tot în izolare. Cred că un într-un an sau poate doi, de Paști, când erau bolnave mami, bunica și nici tati nu se simțea tocmai bine, am rămas în Tg-Jiu.  În rest nu am lipsit nicio dată de la țară, unde-mi place  cel mai mult. Anul ăsta a fost primul nostru Paști la București.  N-a fost rău. Ne-am făcut singuri păștițe, ne-am aprins candele pentru noi și ai noștri și fiindcă am gătit mult și bine, am și mâncat astfel încât în 2-3 zile am pus la loc tot ce-am dat jos, cu greutate în 2-3 luni.

Am continuat să merg la serviciu tot mai rar și mai des să rămân în telemuncă și același tratament mi se va aplica până în 15 mai, cel puțin. Nu pot sa mă plâng, sunt și unele avantaje. Trezitul nu se pune, căci eu oricum ma trezesc în continuare foarte devreme. Nici drumul nu se pune, pentru că mi- s-a luat plăcerea  și bucuria de a merge pe jos, dimineața.  Nu au cum să se pună, nici acele situații care mă scot efectiv din minți, din neputința de a face un lucru sau altul, pe care la serviciu l-aș fi rezolvat mult mai eficient și mai rapid. În astfel de moment, bărbatul meu m-a descris că mă comport de parcă aș fi posedată. Are dreptate! Nu găsesc la ora asta alte avantaje, în afara faptului că sunt în casa mea, cu ai mei.

Săptămâna trecută am fost în concediu de odihnă la țară. Vorba vine, concediu de odihnă, că e concediu de muncă în toată regula. E adevărat că-mi place să fac de toate, dar uneori mă năpădește disperarea, că nu găsesc mai niciodată timp să mă și bucur de minunile pe care ni le oferă natura, viața.  Și le par exagerată, celor dragi. Lor li se pare normal. Doar eu am de comentat, de plâns.

Și ca să nu închei într-o notă pesimistă, vreau să amintesc că fiind închise teatrele, din când în când atât în online cât și pe TVR 3 se reiau reprezentații mai vechi. Am văzut Hamlet, am văzut Năpasta și alte piese. Am si citit în perioada asta câteva cărți. Cea mai recentă, pe care am terminat-o zilele astea la țară Paula de Isabel Allende.  Nu doar că mi-a plăcut foarte mult, dar mă încearcă un sentiment nou. Deși am reținut-o  cu lux de amănunte, vreau să o recitesc imediat din nou, nu doar ce am subliniat, ci cuvânt cu cuvânt. Măcar o dată la 2 săptămâni se reunește trioul Marius Manole, Rodica Mandache și Marius Tucă. De-aș fi pe moarte și m-aș uita la o emisiune a lor, cu siguranță mi-aș reveni în simțiri.  

02 mai 2020

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.