Jurnal dezlânat din vremea coronavirusului (3):6-11 aprilie 2020

Marți  07 aprilie

E 10 și un sfert seara și abia acum trag oblonul la telemuncă, fapt pentru care sunt un pic furioasa, ajutată și de luna plina, care-mi răscolește demonii.

Azi, ca să fie treaba treabă, a trebuit să ajung și la serviciu. E în regulă, e bine că încă am unde să merg, dar uneori  simt că e prea mult.

Dar, să văd partea plină a paharului, ieșirea asta m-a și bucurat, a fost un bun prilej să o zbughesc direct în primăvară, să  pot să încalț din nou pantofii roșii care m-au purtat și m-au ajutat în anii din urmă să bat la pas, fără nicio exagerare, zeci de kilometri.

Din moment ce modul ,,creație” se lasă ba așteptat, ba dat la o parte de lucruri mărunte și neînsemnate,  sunt aproape pregătită să intru pe modul ,,mamă, murim de foame”  Așa le-am spus, de prea multe ori, copiilor mei, când am traversat trecute vremuri de restriște. N-am murit atunci, n-om muri nici acum. Cum nu mai putem crește nici păsări, nici animale și nici nu puteam avea din producția proprie migdale, fistic, caju, avocado sau mai știu eu ce, mă gândesc totuși să facem un efort să extindem grădina de la țară, asta după ce ani de zile i-am tot spus surorii mele să  facem ceva să o restrângem. Cred că ar fi spre binele tuturor, chiar dacă Vlăduț mă liniștește și mă asigură că n-o să murim de nicio foame și ca să fie mai credibil mi-a decontat, fără să-i cer, toate cumpărăturile pe care le-am făcut azi, chiar dacă nu au fost tocmai mărunte, că deocamdată încă mai pot să pun banii în circulație mai ceva ca Banca Națională .

În dimineața asta m-am trezit devreme, încercând să-mi fixez în minte visul cu tatăl meu. Îl visez oricum foarte rar, dar fiind între somn și veghe nici azi nu am reținut mare lucru. Poate data viitoare, că am nevoie să-l am cu mine în gând, din când în când.

Două vorbe și despre ziua de ieri. Prolifică. Am lucrat continuu pentru serviciu, pentru casă și pentru mine. Au fost și ceva minusuri, dorințe neîmplinite, dar și mâine e o zi!

Sâmbătă  11 aprilie

Da, au fost și au trecut mai multe zile, dar n-am mai scris până acum,  pentru că am fost prinsă în telemuncă, precum o albină într-o pânză de păianjen. Nu e de mirare, că mi-a recidivat infecția oculară și am reluat medicația cu resturile medicamentelor rămase de acum o săptămână. Să vedem ce se va întâmpla, dar oarecare umbre de îngrijorare mă împresoară.

Din doi în doi ce s-a mai întâmplat săptămâna asta.

S-a dat o nouă ordonanță militară, cred că 8, că le-am pierdut șirul. Am reținut că se stopează exporturile de cereale(ne pregătim de foame, clar) si se permite circulația în afara locuinței a pescarilor (tot sunt Floriile mâine și uite cum am stat la o coadă, mai ceva ca pe vremea lui Ceaușescu) și apicultorilor, putând să specifice în declarație că merg la serviciu.

Afară în lumea dezlănțuită, oamenii se mai îmbolnăvesc în continuare și unii, nu doar bătrâni, mai pierd lupta.  Nu sunt conectată la ce se întâmplă, le las să treacă pe lângă, pentru că nu stă în puterea mea să fac nimic, să împiedic mersul. Ce este de întâmplat se va întâmpla.

Mă familiarizez tot mai mult cu starea de izolare. Nu știu cine a zis, dar a zis bine, că n-ai de ce să faci mutre când ești în casa ta, la masa ta, în patul tău. Am văzut două piese de teatru, două filme și pe Mariuși și pe Rodica. Deși zice la zodiac că săgetătorul e omul călătoriilor, eu n-am simțit niciodată nevoia acută să merg de colo-colo în lumea largă, să văd, să aflu, să descopăr. Sigur gândurile mele nu mi le poate nimeni izola, nu mi le poate nimeni fereca, nimeni nu-mi poate pune zăvor gândurilor mele. Sunt libere să meargă unde vor, cu cine vor, când vor. Sunt fericită! Stă în puterea mea să fiu!

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.