Jurnal dezlânat din vremea coronavirusului (1): 16 -28 martie 2020

În adolescență, în tinerețe am ținut un jurnal mai mult sau mai puțin secret. M-am împiedicat multă vreme de ele (erau câteva carnețele), mi le-au mai rupt copiii, le-am pierdut și șirul și urma în ani.

Tot atunci am avut un registru, un fel de caiet studențesc  cu  vreo 200 de pagini, cu coperți cartonate, în care scriam evenimentele notabile, în primul rând meteorologice, o zăpadă cât casa (o singură dată în 1984 sau 1985) o furtuna,  o vijelie având drept consecință întreruperea curentului electric pe mai multe zile, un eveniment copleșitor, etc.  Spre regretul meu n-am fost tocmai fidelă acelui registru, notam rar și nici nu știu ce s-a mai întâmplat cu el peste ani. Mi-ar fi plăcut să-l recitesc și să-l actualizez cu evenimentele pe care le trăim acum.

Pentru că memoria mă mai și înșală (e de genul feminin, n-ai ce-I cere, sic!) voi încerca să țin un jurnal în aceste zile de restriște.

Extrag din DEX:

pandemíe s. f. (med.) s. f. Epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări, continente. –„În ultimii 250 de ani au existat 10 mari epidemii sau «pandemii» și alte 20 de mai mică amploare. Cea mai devastatoare a fost pandemia care a debutat spre sfârșitul ultimului război mondial; ea a secerat între 20 și 40 milioane de vieți […]” Sc. 14 II 78 p. 6 (din fr. pandémie; DEX, DN3)

Se pare că sunt premise să  urcăm pe locul II, doamne ferește să ne apropiem de locul I.

Așa cum am zis, în prima fază, n-am crezut nimic și am râs.

În ciuda apelurilor repetate de  ,,stai acasă”, eu am mers la serviciu, pentru că trebuia și nici nu –mi păsa. N-aveam de ce să mă tem, doar sunt sănătoasă pe de-a întregul. Am lucrat mult în două zile, mult mai mult decât într-o zi normală. Am făcut cam cât ar fi trebuit să fac în douăzeci de zile!  Repet, pentru că trebuia. Un prieten disperat că nu stau acasă, mă ironiza spunându-mi, că a văzut că se toarnă o statuie, dar nu știa că e pentru mine. Dar, dacă sunt sănătoasă pe de-a întregul nu sunt tocmai bună pe de-a întregul. Am fost desigur foarte furioasă, am fost frustrată , am înjurat, am suduit, dar peste toate, am lucrat și am dus la bun sfârșit.

Prețul plătit a fost o infecție îngrozitoare la ochi. Asta-mi lipsea!

Mi-am administrat medicamente după cum m-a tăiat capul și mi-am făcut mai mult rău. Așa-mi trebuie, să mă satur!

Disperată m-am adresat unei doamne doctor căreia i-am povestit simptomele și cum m-am auto-medicat. Unde era să mă duc, în aceste vremuri? Plecăciune și mulțumiri din suflet  doamnei doctor pentru că, fără să mă vadă mi-a prescris ce trebuia. Picăturile din ochi îmi ajung direct în gât și apoi în suflet, iar gelul atunci când îl pun, îmi întunecă de tot vederea, îmi dă vrând nevrând o pauză binemeritată și una peste alta ambele îmi fac bine. Sunt aproape complet restabilită, cel puțin cu ochiul drept. Bine că am scăpat doar cu atât și încă o dată mulțumiri.

Revenind la vremurile pe care le traversăm, în țară și în Europa, cresc exponențial  cazurile de persoane infectate cu coronavirus.

Se dă ordonanța militară 3 în 24 martie. Ce fusese cu titlu de recomandare, devine obligație.

 Să recapitulăm, să nu uităm:

  • se închid teatrele (aveam 3 bilete cumpărate), stadioanele, cinematografele, restaurantele, cafenele, magazinele, cu excepția farmaciilor și a celor alimentare;
  • ai voie să ieși doar pentru un motiv serios, serviciu, cumpărături hrană și igienă și atunci trebuie să ai la tine declarație pe proprie răspundere și adeverință permanentă că nu poți lucra de acasă;
  • se instituie anumite restricții, raționalizări, de exemplu mie la săpunuri mi-a zis că nu am voie mai mult de 6(atâtea conținea setul, dar nici nu aș fi luat mai multe);
  • botez, nuntă, înmormântare maxim 8 persoane;
  • pe stradă maxim 3 persoane(aud că în Franța doar 2).

Așa că rămân acasă de a doua zi.

Pustiu!

E miercuri, 25 martie, e Buna Vestire, o sărbătoare mare, când Fecioara Maria e anunțată de unul din arhangheli, că o fi fost Mihail, că o fi fost Gavril,  în fine primește vestea  că va deveni mamă. 

Aflu vineri, 27 martie,  că pe 25 martie s-a stins Horia Stoicanu. Citisem nu de mult că avea o boală incurabilă. Îl pomenesc aici pentru că într-o carte pe care o lansase acum câțiva ani, ”Prin dimineața unei muzici”,  pe care n-o găsesc în clipa asta, sigur personaj principal era unul din arhangheli. Ce curios! Ce încurcate sunt căile Domnului! Să-l facă personaj de carte pe arhanghel și să plece tocmai de Buna Vestire! Iertare, odihnă și neuitare!

Revin la prima zi de după ordonanța militară 3. Chiar dacă nu merg la serviciu mă trezesc de la 3.30. Nu mai adorm. Mă ridic și mă duc în bucătărie. Fac o supă cremă de legume. Frig ciupercile. Bag păstrăvii și legumele la cuptor. Pe la 6 vine bărbatul după mine în bucătărie, gândindu-se că poate mi s-a făcut rău. Mă vede că sunt bine se întoarce și se culcă. Pe la 8 termin ce aveam de făcut în bucătărie. Mă întorc în pat. Toată casa doarme. Suntem ca în Turnul Babel! Încerc să mai ațipesc și eu câteva clipe. Sunt înghețată, nu știu dacă-mi reușește.  Mă ridic năucă. E prima zi de telemuncă.  Offf, era mai bine la serviciu, le aveam pe toate la îndemână, știam că toate au un cap și o coadă, așa sunt bulversată.  Îmi vărs nervii pe familie, pe bărbat, în primul rând, copiii sunt treji noaptea și ziua mai mult dorm. Ne călcăm mai puțin pe bătături.

Că veni vorba de copii, în condiții normale, unul dintre ei stătea numai în casă, celălalt nu dădea de loc pe acasă. Acum  sunt amândoi acasă și ne duc grija nouă, vor să nu mai ieșim deloc niciunul. În felul nostru, ne iubim! Vineri seara chiar ne-am îngrămădit toți 4 în micuța noastră bucătărie. Am luat masa împreună, toți 4, după cine știe cât timp.

Am reauzit zilele astea, o poezie, o poveste, nu știu în clipa asta cui îi aparține, dar ideea era că sfârșitul lumii va veni atunci când o familie deși se iubește nu va mai știi să comunice, nu va mai știi cum șă-și arate iubirea. Noi aici eram. Împreună, dar separați, fiecare voia spațiu personal să -și vadă de viața lui și de dorințele lui. Aici suntem și acum, dar parcă stând mai mult timp, toți 4 între cei 4 pereți, începem să reînvățăm să ne alungăm cât mai puțin din spațiul  pe care îl considerăm personal, începem să- i facem mai mult loc și celuilalt.

A doua zi de telemuncă, în partea a doua a zilei, a trebuit sa particip la o videoconferință. Era o premieră. M-am stresat toată ziua și chiar și cu o zi înainte și mi-am stresat și jumătatea, cu o 1000 de întrebări: dacă nu reușesc, dacă nu se vede, dacă nu se aude, dacă-i pe x sau y aplicație, dacă-i pe telefon sau pe laptop, dacă nu reușesc să o instalez sau să mă conectez?… Ce mă fac???  V-am zis eu că era mult mai bine la serviciu. Totuși, am reușit. Mi-a  mai căzut netul o dată pe la jumătate, dar până la urmă am revenit, mi-am revenit. A fost bine!

O să fie totuși și o parte bună în perioada asta de stat forțat acasă, mă voi familiariza cu acțiuni noi, pe care nu aș fi avut nici un interes să le descopăr în vremuri normale. Suntem abia la început. Cine știe la ce încercări va mai trebui să fac față.

Tot de miercuri a rămas și soră mea acasă, în concediu. O săptămână. Să încerce să o protejeze mai mult pe mama noastră. Cu multiplele ei afecțiuni, în cazul ei nu-i nevoie de prea mult. Cu scurte pauze pe care le ia de la Etno TV, a aflat și ea, mama, de pandemie. Ne râde în nas, e sigură că acum, în sfârșit îi va veni și ei rândul, că doar îl tot așteaptă și – l invocă de atâta vreme. Inclusiv la aniversarea ei de la 75 de ani, de acum două săptămâni când a suflat în lumânări tot dorința asta și-a pus-o. Apoi când află că la noi, acum la final de martie e zăpada de o jumătate de metru, se mai gândește, îi pare rău să ne pună la alergătură pe o astfel de vreme.

În altă ordine de idei, când am pauze, de lucru sau bucătăreală, sau administrative, sau de informat de la starea de fapt, sau de amuzat, cu tot felul de glume care încă circulă pe spinarea virusului, mă gândesc la oameni dragi, încerc să-i găsesc, pe cei care-mi stă în puteri  să ne luăm reciproc pulsul, să ne auzim că suntem bine.

Sper să rămânem bine cu toți!

Rescriu finalul! E de bine! Din spate mă mai ajung și vești bune! Doamne ajută!

E timp și pentru planuri de viitor!

Gata pentru azi!

Am să mă întorc!

Sâmbătă dimineața -vietnamezii la treabă!

Am pus o fotografie făcută în metrou, în dimineața zilei de 24 martie, când încă mergeam la serviciu, și alte două  făcute azi, din dormitor. Copacii din spatele blocului meu proaspăt toaletați săptămâna asta, de o echipă serioasă care a lucrat de dimineața până seara și vietnamezii care, azi la ora 9, lucrau de zor la blocul vecin, chiar dacă e sâmbătă, chiar dacă e pandemie.

Când mă uit la ei îmi trece prin minte gândul să mă întorc la vechile credințe sau mai bine zis necredințe, dar rămân totuși în casă. Până când, nu știu.

28.03.2020

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.