Medicul stomatolog gorjean – JEAN DIACONU, acum pensionar, a fost doctor în medicină, la 31 de ani fiind catalogat drept cel mai tânăr medic primar – doctor în medicină, care nu provenea din învățământ.
Jean Diaconu a fost și Director General Medical al Spitalului Colentina.
Dincolo de funcții și demnități Jean Diaconu și familia sa au o poveste de viață memorabilă.
Vă invit să cunoaștem povestea!
– Începem istoria familiei Diaconu cu rugămintea de a-mi povesti despre părinții dumneavoastră. Cine au fost, de unde au fost?
– Părinții mei – Ion si Elena Diaconu– au fost din comuna Stejari, care atunci se numea Cordești. Tata provenea dintr-o familie cu 5 frați. 3 dintre ei au plecat în București la muncă. La început munceau muncă fizică, dar la un moment dat, tata a ajuns taxator de tramvai cu cai. Nu știu cine l-a determinat, dar știu că după ce a fost taxator a plecat la Sibiu, unde a dat examen la Școala de Jandarmi. A și reușit și a absolvit-o ca șef de promoție. Ca jandarm avea vreo 7-8 soldați în subordine, care se ocupau de hoți, dar în paralel l-a avut în supraveghere și pe Ion Antonescu care era la Mănăstirea Bistrița, în Vâlcea.
– De ce ajunsese Antonescula mănăstire?
– Avea un fel de domiciliu forțat lângă Vâlcea la Costești. Tata îi supraveghea alimentația și îngrijirea lui.
– Înțeleg. Să revenim la povestea dumneavoastră. Când și unde v-ați născut
-M-am născut în 10 februarie 1944 în comuna Bodești- județul Vâlcea. Tatăl meu era jandarm și noi copiii ne-am născut pe unde făcea el serviciu. Am fost 12 frați, zece băieți și două fete.
– 12???
-Da, dar 2 băieți au murit mai mici. Din cei 10 care am supraviețuit, eu am fost al șaptelea copil.
– Spuneați că v-ați născut în Vâlcea. Ați copilărit acolo sau v-ați întors în Gorj?
– Ne-am întors. Fiind jandarm tata umbla, de obicei, pe cai. Și-a cumpărat din târg, un cal care avea năravul de a se ridica în două picioare, dar tata nu avea de unde să știe asta, când l-a cumpărat. Un astfel de accident i-a fracturat tatei piciorul. Degeaba s-a dus la Vâlcea la spital, i-au spus că nu e fractură și după acest accident a rămas cu piciorul stâng mai scurt cu 3-4 cm.
– Câți ani avea la acel accident?
-Avea până în 44 de ani.
– Și ce s-a întâmplat după aceea?
– Față de cetățenii comunei din acele vremuri,tata era ordonat, școlit, scria foarte frumos și era un tip respectat. Așa că după accident a lucrat ca funcționar la primăriile din Logrești și Stejari. Ultima dată a fost funcționar la starea civilă. După accident, mijlocul lui de transport, 5 km între casă și primării, era acum șareta cu cai.
– Haideți să revenim la formarea dumneavoastră. Ce școli ați urmat?
– Din clasa I până în clasa a – VII- a am urmat școala din Stejari, unde ne întorseserăm cu părinții noștri, apoi, fiind frați mulți, ne-am ținut unii după alții. Când am terminat clasa – VII- a unul dintre frații mei deja lucra, la Consiliul Popular al Raionului Caracal. O sora de a mea, Polixenia, deja absolvise Facultatea de Medicină, terminând prima și lucra și ea ca stagiară la Dobrosloveni, lângă Caracal.
-Așa a ajuns Caracalul în topul preferințelor?
-Da, într-un fel. Pentru că ei doi erau la Caracal am ajuns și câțiva dintre frați să facem liceul la Caracal.
– Și ceilalți frați ce drum au urmat?
– Băieții au urmat liceul în Craiova la Frații Buzești, iar surorile tot în Craiova la Elena Cuza. Fratele meu Aurel a fost coleg de liceu, la Frații Buzești, cu Ștefan Andrei. El a absolvit Dreptul Internațional. Antonica, cealaltă soră a absolvit după liceul Elena Cuza de la Craiova, Facultatea de Chimie Industrială București.
– Toti 10 ați urmat studii superioare?
– Da! Toti am fost cu studii superioare și toți în București, iar dintre toți cei 10 frați, 6 am fost medici, 3 umani și 3 veterinari. Unul dintre cumnați a fost și el medic veterinar și așa i-a influențat pe o parte dintre frati. Toți am învățat bine și am avut tot timpul burse, republicane sau Gheorghe Gheorghiu – Dej, că altfel nu ne puteam întreține. Așa am reușit să ne întreținem unii pe alții și mai trimiteam uneori și bani acasă.
– Revenind la liceul, dumneavoastră l-ați absolvit la Caracal sau la Craiova?
– Eu am început liceul, dar nu l-am terminat în Caracal. Am făcut doar primii 2 ani acolo. Ilie Murgulescu ministru învățământului din acei ani, dăduse o dispoziție să ia bursele fiilor de colectiviști, presupunând că părinții ar avea bani să plătească liceul. Tot în perioada respectivă s-a desființat Liceu Militar de la Breaza și în locul lui s-a înființat un liceu experimental de tip socialist, unic pe țară, unde am fost recrutați cei mai buni elevi din toatățara.
– Ați fost recrutat pentru liceul experimental din Breaza?
– Da, în anul III. La acel liceu am găsit niște condiții superbe, splendide. Dacă s-ar fi făcut toate liceele la nivelul acela, eram unicate pe pământ. Profesori, cabinete, laboratoare, meditații gratis, totul era la superlativ.
– Înțeleg că ați fost norocos.
– Am fost, dar în anul următor a venit și la Breaza ordinul cu luarea burselor pentru fiii de colectiviști.
– Și ce s-a întâmplat?
– La liceul din Breaza aveam o directoare severă, dar foarte drăguță și deșteaptă. Eram mai mulți în situația de a ni se retrage bursele și cei mai mulți eram din Oltenia și tot noi eram și premianții claselor. Directoarea ne-a ținut un trimestru, după care ne-a trimis în audiență la Ministerul Învățământului, la un director general Borcea, să-i explicăm că de la Colectiv nu se primesc atâția bani, că să ne țină la școală fără bursă. Înțelegând situația în care ne aflam directoarea ne-a trimis la București fără bilet de tren, explicându-ne că dacă vine controlorul și ne găsește fără bilet, să ne legitimăm liniștiți, să ne facă proces verbal, că acesta va ajunge la liceu și că acolo îl vor anula ei.
– Și așa a fost?
– Da, ne-am dus, de vreo 4-5 ori la București, dar nici după ce le-am explicat care e situația noastră nu ne-au dat bursă și atrebuit să ne împrăștiem.
– Unde ați ajuns?
– Sora cea mare, Polixenia, era acum oftalmolog la Lehliu și a venit după mine și m-a luat la un alt liceu, aflat lângă ea la Brănești.
– Deci până la urmă ați fost la liceu în trei locuri diferite. Cum era la Brănești?
– La acest liceu veneau, în general, copiii indisciplinați și vagabonzii din București. Cum am ajuns acolo, directorul Ionescu de la Brănești mi-a zis că toate lichelele vin la acest liceu, dar când a venit fișa mea matricolă de la Breaza și a văzut situația mea, m-a impresionat faptul că m-a chemat și și-a cerut scuze de față cu toți profesorii din cancelarie.
-Frumos gest!
-Ba mai mult decât atât, când s-a îmbolnăvit profesorul de matematică-fizică de la clasele V-VIII și director adjunct al liceului, directorul de care vă vorbeam a luat hotărârea în Consiliul Profesoral să predau eu, elev fiind, fizică și matematică, la clasele V-VIII.
– Cum ați ajuns la Stomatologie?
-Oscilam între Chimie Industrială și Medicină și, din cauza situației materiale, cel mai mult îmi doream să ajung la Medicină Militară. Asta și pentru că,în anul în care eu terminam liceul, aveam un frate, Constantin, care tocmai termina Medicină Militară. Deși absolvise Facultatea de Chimie Industrială, având a treia medie pe facultate, sora mea, Antonica, mi-a zis să nu mă duc la facultatea asta. Atunci a intervenit cealaltă soră, Polixenia, care m-a sfătuit să mă duc la stomatologie. Așa am ajuns la Stomatologie, căci până atunci, eu în viața mea nu fusesem într-un cabinet de stomatologie.
-Ați reușit din prima?
– Da, am intrat din prima. Atunci se intra foarte greu, se dădeau examene la 7 probe într-o zi. Erau puțini care intrau din prima. Aveam colegi și cu 15 ani mai în vârstă decât noi.
– Cum v-ați descurcat în facultate?
– Eram un tip ambițios, am învățat foarte mult și m-am descurcat bine. În anul VI, când eram extern generalizat la Policlinica Grivița, lucram cam 18-20 de ore pe zi. Ne și plăteau, totul era în cadrul unei forme de oranizare de externat generalizat. Eu lucrând mai tot timpul acolo m-au rugat să fiu asistent medical în spital.
– Ați acceptat?
-Da, am acceptat! Aici era un centru cu 14 medici. Nu am acceptat postul de asistent medical pentru bani, deși erau importanți și banii, dar când am acceptat, m-am gândit că voi avea ocazia să învăț partea practică a medicinei: perfuzii, recoltări, tot felul de tratamente în care, din nefericire medicii nu se prea implică, lăsându-le în seama asistenților și de aceea de multe ori, în situații grave, asistenții sunt mai buni decât medicii. Ca să învăț cât mai multe, lucram toată ziua și dormeam prin policlinică. Erau vreo 3 policlinici cu plată, atunci în București și toți cei 14 medicii de la Spitalul Grivița, lucrau și în câte o policlinică cu plată. Așa ajunsesem, într-un timp, când toate incidentele neplăcute, care apăreau în timpul intervențiilor, la cabinetele lor din policlinicile cu plată, să mi le trimită mie, să le rezolv eu în spital.
– Câți ani aveați când trebuia să faceți asta?
– 22 de ani. Și nu făceam orice intervenții, ci unele complicate: chiuretaje de sinusuri, sinuzite care nu se făceau decât la spitalul de stomatologie. Eram foarte conștincios și conștient în același timp că nu aveam responsabilitatea medicală, fiindcă eram student.
-Ce ați făcut după absolvire?
– Au vrut să mă oprească în învățământ, ca asistent, dar nu am vrut să rămân, pentru că realizam că era foarte greu să promovezi în învățământ, la Stomatologie, pentru că erau puține discipline. Așa că m-am dus la sora mea la Lehliu, cu gândul să stau 2-3 ani, să fac stagiatura, să mai învăț de la ea medicină și să o mai și ajut.
Am întâmpinat greutăți și aici, încă de la început, pentru că posturile de la Lehliu erau vânate de cei care stăteau în București. Lehliu era foarte aproape, doar la o oră jumătate cu trenul și Policlinica era chiar în Gară. Era foarte ușor de făcut naveta. Ca să scape de mine a intervenit unul din ziariștii de la Tribuna Ialomiței care a vrut să scrie despre mine și să-mi facă rău și în urma deciziei unuia dintre vicepreședinți de la județ, directorul Direcției Sanitare m-a luat să mă ducă la Călărași, dar eu nu m-am lăsat bătut și am revenit. În 24 de ore m-am trezit mutat înapoi la Lehliu și pus șef de zonă de la Brănești și până aproape de Călărași. Timp de 2 ani, am rămas aici și mi-am organizat foarte bine munca și cabinetul. Răspândindu-se vestea despre mine, toate organele de partid și de stat din Slobozia și Călărași veneau acum la tratament la Lehliu, la mine la cabinet. Securitate, poliție, învățămînt, partid toți veneau aici pentru că nu mă depășea absolut nimeni, în privința intervențiilor chirurgicale, pe linie ambulatorie.
Ducându-mi-se faima, au venit, să mă ia, fără concurs, la unul din cabinetele Inspectoratului General al Miliției, pe Ștefan cel Mare.
– Și v-ați dus?
– Desi mi s-a oferit și locuintă și salariu bun, nu am acceptat. În 1971 am fost propus medicul șef al Direcției Generale de Stomatologie a Ministerului Sănătății și am refuzat și acest post.
-De ce atâtea refuzuri?
– Nu am acceptat nici atunci și nici altădată când aș fi avut ocazia, să ocup un post, decât prin concurs pentru că am considerat că stabilitatea unei funcții este câștigată doar prin concurs. După concurs de dosare puteau foarte simplu să mă mute oricând la Carei, lucru pe care nu puteau să-l facă după un concurs guvernamental.
– Dar până la urmă tot ați ajuns în București?
– In 1971 am dat concurs și am luat un post la Ministerul Chimiei, care după câteva luni s-a desființat și am fost obligați să ocupăm niște posturi în rețea. De acolo am ajuns în Policlinica din Stefan cel Mare, adică la spitalul Colentina, care nu avea teritoriu și aparținea spitalului Cantacuzino.
De aici, au vrut la un moment dat să mă ia medic șef la Policlinica 10, a Comitetului Central, la Elias. Erau numai cadre acolo și mi s-a spus că: tovarășul sau tovarășa nu pot veni aici. Timp de două săptămâni un ofițer de la cadre, colonelul Păun, a stat în sala de așteptare, m-a urmărit și a cules informații despre mine, de la pacienți. După această perioadă a intrat la mine în cabinet și s-a recomandat Secretar General al Guvernului, dar deoarece mi-am dat seama că această funcție este una inventată, mi-a spus adevărul și mi-a oferit postul de medic șef al Ministerului de Interne. Mi-am dat seama că știa totul despre mine și familia mea. Ca să accept postul mi-a oferit apartament cu câte camere vreau, în orice zonă a Bucureștiului și un salariul de 16.000 de lei (cât al unui prim secretar de județ). Mi-a spus că m–a verificat, că nu mai e nevoie de nimic. Mi-a dat termen de 2-3 zile să mă gândesc, însă eu i-am răspuns pe loc, că accept doar cu condiția ca ministrul de interne, să semneze o adresă oficială prin care menționează că la cabinetul meu ușa să fie deschisă și publicului, nu doar cadrelor, pentru a continuă să-mi fac meseria, pentru că eu nu suport să lucrez în cabinet după grade și funcții. La mine în cabinet să vină ministru și președintele țării, dar să vină și cei de la gunoaie și de la administrația domeniului public pentru că de la ei învăț eu cazuistică, nu de la cadre.
Așa am rămas pe mai depate la Colentina. Era atunci primăriță de sector o doamnă Moraru, care într-o zi, stând de vorbă cu directorul spitalului, Dr. Grigore Dumitrescu, la mine în cabinet, m-a întrebat de ce nu facem o policlinică în curtea spitalului Colentina. Așa am ajuns să facem policlinica, care s-a construit cu bani publici adunați de la populație, la fel cum se construise și Ateneul. Eu eram singurul medic din partea Direcției Sanitare a capitalei în construcția acestei clădiri, care făcea parte din comandament. Am făcut o policlinica ultramodernă. Începând cu anul 1980 când s-a dat în folosință fiind în comandamentul Policlinicii Grozovici am avut posibilitatea, fiind și o chestiune de conjunctură și am adus cadre medicale valoroase, nu numai stomatologi ci și în domeniul obstetrică-ginecologie, ORL, oftalmologie, chirurgie și altele. În aceste demersuri m-a ajutat foarte mult și funcția pe care am avut-o de Președinte al Consiliului Oamenilor Muncii al Spitalului Cantacuzino. Având oameni mari în subordine și lîngă mine, aveai altă putere mai ales că ei țineau foarte mult la mine.
Deși era în curtea spitalului Colentina în această perioada Lina Ciobanu a desființat toate centrele medicale din policlinicile de sector și le-a trecut în subordinea directoarei de la Spitalul Cantacuzino. Director la Cantacuzino era o doctoriță, Mioara Mincu, care nu era specialistă, era medic de medicină generală, dar avea o ,,calitate’’esențială.
– Care?
– Era prietenă foarte bună cu cine trebuie. Cu Lina Ciobanu, cu madame Bobu, cu Aneta Spornic, cu Ana Mureșan, în fine cam cu tot Consiliul Național al Femeilor. al cărui președinte era madame Ceaușescu. O pusese directoare de spital cu derogare, pentru că director de spital, conform legii, nu putea să fie decât un medic specialist, ori ea nu era. Eu lansându-mă puternic și tratând o mulțime de oameni, printre ei și nume grele, această directoare se temea de mine și căuta pe toate căile, să-mi pună piedici și să mă facă să plec. Mi-a făcut provocări cu poliția și cu securitatea pe toate liniile. Era un colonel de securitate, care mi-a și spus ce se întâmpla. Primul secretar cu directorul direcției sanitare la sănătate, George Iacob, fost ambasador la OMS, au fost chemați de madame Bobu să-le impună să scape de mine, să facă ceva să mă schimbe, dar aceștia nu au fost de acord, motivând profesionalismul și gradul de specializare în organizare sanitară.
– Dar ce le cășunase tuturor?
– Acelei directoare îi era frică să nu-i iau locul la Cantacuzino, dar interesul meu nu era direcția spitalului, ci activitatea mea profesională. Ei însă îi era frică. Eu nu am acceptat în viața mea decât funcții care nu m-au deranjat la cabinet. Din anul 1982 până în 1989, printr-o conjunctură am fost Secretar de Partid și automat și Președintele Consiliului Oamenilor Muncii la Spitalul Cantacuzino și am avut în subordine nume grele din medicina românească. Am lucrat în acea vreme cu profesorul Juvara, cu profesorul Bârzu, cu profesorul NN Gheorghiu, cu profesorul Mincu. Coloșii capitalei erau în subordinea mea și eu eram încă tânăr. Am fost propus medicul șef al sectorului II al capitalei însă propunerea s-a izbitde refuzul directorului directiei sanitare de atunci, stomatologul Ion Gall, considerându-se că sunt prea tânăr. Era adevărat că nu aveam decât 30 de ani. Numirea mea s-a făcut totuși cu derogare de vârstă de la Directia de Asistență Medicală de Urgență din Ministerul Sănătății. Cunoscându-mă ca bun organizator și profesionist am fost susținut inclusiv de George Iacob, directorul Direcției Sanitare de la acea vreme, și de Purdel Iancu, primul secretar de la Comitetul de Partid-Sănătate.
– Profesionist am aflat cum ați devenit, dar un bun organizator, atât de tânăr cum s-a întâmplat să ajungeți?
– Cei mai buni organizatori, nu numai în sănătatate ci în orice alt domeniu, sunt copiii de la țară, copiii care sunt învățați de mici cu munca. Ei știu și să se ferească de rele și să depășească anumite situații grele. Spiritul de bun organizator, l-am căpătat și eu la mine la țară, în copilărie. Deoarece am plecat de acasă de la vârsta de 12 ani, a trebuit să învăț, să mă descurc singur. Trebuia să știi să te ferești de ce e rău și să te lipești de ce e bine. În vacanțe lucram mereu, foarte mult și activități fizice și uneori intelectuale. Am fost inclusiv corector de text la Editura Medicală. Am muncit cu 45 de bani pe pagina, corectată gramatical. De aceea spiritul de bun organizator este caracteristic oamenilor din mediul rural, obișnuiți cu greutățile și nu „copiilor de plapumă” de la oraș. Nici copii mei nu au acest spirit atât de bine dezvoltat. Fata seamănă cu mine, este sociabilă este muncitoare, băiatul mai puțin, dar dacă nu au dus nicio grijă, nu au simțul gospodarului, să știe să folosească orice lucru, la locul potrivit, oricât de minor ar fi.
Tot spiritul de bun organizator m-a făcut să-mi fac un cabinet stomatologic, unic în București, în care am dotare pentru ORL, oftalmologie, medicină internă și truse medicale pentru orice fel de intervenție de urgență. Marea majoritate a medicilor stomatologi sunt interesați foarte mult de latura financiară, neglijând în acest fel latura profesională. Scoți un dinte pui un dinte, ai luat banul și gata. Eu am considerat că dezvoltarea laturii profesinale determina și creșterea câștigurilor financiare.
Asta m-a ajutat să depășesc multele obstacole care mi-au stat în cale. Am avut printre angajați și patru doctorite care erau soții de ofițeri de securitate, care mă reclamau, foarte des, la toate forurile de atunci. Nu exista săptămînă de la Dumnezeu să nu fiu reclamat și reclamațiile le trimiteau la Spital, la Direcția Sanitară, la Poliție, la Securitate și la Comitetul Central, până la Elena Ceaușescu.
Mă duceam dormeam liniștit acasă și când veneam dimineața găseam o comisie pe la ușă. Că sunt aniticomunist, că sunt legionar, că fac membrii de partid pe bani, toate acuzațiile din lume mi se aduceau mie. Am depistat într-un târziu, că toate aceste plângeri erau scrise de acești ofițeri de securitate. De la alte nivele, mi se spunea că astea sunt reclamații făcute de securiști, fiindcă ei așa erau învățați la școală să scrie, le recunoscuseră stilul lor.
– Dar ce mai urmăreau? De ce vă reclamau soții – soțiilor, cum ar veni?
– Din cauza disciplinei impuse de mine, pe care anumite persoane nu o puteau suporta.
– Și ce se întâmpla după aceste reclamații?
– Totdeauna comisiile numite să analizeze acele reclamații au constatat că erau nefondate. Aspectul profesional îngenunchează totul. Asta și datorită faptului că aveam clienți de rang înalt în acea vreme: ofițeri, primi secretari de sectoare și dde județe: Ion Popa primul secretar al județului Hunedoara, primarul Gheorghe Pană al capitalei, chiar frații lui Ceausescu, Florea, Andruța. Presă era toată la mine la cabinet. Majoritatea medicilor veneau la mine în tratament. Toți veneau la mine după ce fuseseră la alții și nu-i rezolvaseră corespunzător.
– O fi cântărit și faptul că ați făcut și doctoratul tot foarte tânăr.
– La 30 de ani, când m-am prezentat, să dau examenul de primariat, un profesor de al meu mi-a spus că nu are păr în cap, câte pile i s-au pus ca să treacă oameni la examene, dar ca sa pice un om, până la mine, nu-i ceruse nimeni niciodată și pentru asta mi-a spus, că o să-mi dea un punct în plus.
La înscrierea la doctorat am fost reclamat din nou, de acele neveste de securiști, securiste și ele, deoarece în acea perioadă, prioritate la susținerea doctoratului aveau cadrele din învățământ. Cei care lucrau în cabinete mai greu aveau acces la doctorat. La recomandarea profesorului Colțoiu mi-am ales că îndrumător de doctorat pe profesorulAurelConu, un om extraordinar de pregătit.
Mi-am susținut doctoratul în dermatologie, afecțiuni de mucoase, domeniu în care am scris și o carte valoroasă pentru tot felul de specializări. La 31 de ani când am terminat doctoratul, am fost catalogat drept cel mai tânăr medic primar doctor în medicină. Mai erau de vârsta mea, dar doar cei care proveneau din învățământ. Eu am refuzat învățământul pentru că am realizat că acolo n-aș fi putut să fiu nimic. Am avut colegi excepționali în învățământ, dar care nu au progresat, dacă nu au avut pe nimeni în spate
– Cît timp ați rămas la Colentina?
– Am fost Director General Medical al Spitalului Colentina și peste Secția Infectioase, până în anul 2000, când mi-am dat demisia.
– Ce faceți acum la 73 de ani?
– Sunt pensionar și continuu să lucrez în cabinetul meu privat și sunt și consilier al unei Fundații de pe lângă Universitatea Artifex.
– Ați pus viața profesională pe primul plan. V-a mai rămas timp și pentru de viață de familie?
– Așa este, ajungeam acasă doar noaptea târziu și dimineața devreme plecam. Totuși m-am căsătorit în 1971. Soția mea Lucia este economistă. Avem doi copii. Băiatul nostru Aurelian (după fratele meu care i-a fost naș) a terminat Politehnica și este conferențiar la Universitatea Artifex, iar fata noastră, Adriana este medic, Șef Lucrări – Șef Secție la spitalul Fundeni și și-a susținut doctoratul în medicină.
-Am făcut multe interviuri. Am cunoscut familii cu mulți copii, dar cu 10 copii și toți titrați nu am mai întâlnit. Așa că la finalul acestui interviu, propun să ne întoarcem la brazii Diaconilor, cei plantați în fața casei părintești, câte unul pentru fiecare copil și să-i amintim în cîteva cuvinte pe toți, surorile și frații dumneavoastră.
– Polixenia are 86 de ani. A fost medic oftalmolog la Lehliu și a fost modelul nostru, pentru cei care am urmat Medicina.
– Aurelian cel mai mare dintre băieți a terminat Facultatea de Drept și doctoratul în Dreptul Internațional Public și a fost Secretarul Comitetului Executiv al Județului Gorj, pe vremea când era prim secretar Paloș. Aurelian a decedat.
– A urmat sora Antonica. Ea a fost inginer chimist.
– Fratele meu Constantin a terminat Institutul Medico-Militar, a decedat și el între timp.
– Adrian este la Craiova și a făcut Institutul Hidrotehnic.
– Emilian a absolvit Medicină Veterinară și a pus bazele celui mai frumos complex de creștere și îngrășare a porcilor din țară, de la Dobrosloveni lângă Caracal, unde a fost director general. A fost trimis patru ani la specializare în Kansas – America, de unde s-a inspirat în crearea complexului. În dezvoltarea ulterioară a complexului, fratele meu a ținut cont foarte mult de mediul înconjurător. În afara pomilor și florilor plantate în jurul complexului, a construit o stație de biogaz, în care neutraliza dejecțiile și obținea îngrășăminte naturale și biogaz. Patronul firmei din Kansas, împreună cu mai mulți fermieri din America a vizitat România în 1991 și au rămas surprinși de realizările obținute de el. L-au sfătuit să aibă grijă de Complex, insistând să nu se distrugă ce au construit, dar complexele au fost primele care s-au distrus. În 1996 la întoarcere dintr-o vizită din America, după ce a băut cu un cunoscut din Viena o cafea în aeroport, a făcut o hemoragie digestivă superioară în avion. Era într-o sâmbătă și a fost debarcat în Irlanda de Nord unde a fost internat în spital și la insistențele persoanei din Viena care l-a însoțit, a fost operat și a murit pe masa de operație. Combinatul a fost distrus ulterior cu concursul lui Triță Făniță și al lui Angelo Niculescu. Juri că pe terenul ăla nu a existat vreodată vreo cărămidă la combinat.
– A al șaptelea, așa cum v-am spus, am urmat eu.
– După mine, a fost fratele meu Vergiliu care a terminat biologia cu bursă de merit (bursă Gh. Gheorghiu Dej – 800 lei pe lună și salariul mediu era de 3-400 lei pe lună). A lucrat la Institutul de Cercetări Biologice și în învățământ. A contribuit mult la infințarea Institutului de Cercetare a Plantelor, iar în perioada când a lucrat ca Secretar General Adjunct la Mediu în cadrul Ministerului Agriculturii a contribuit la elaborarea Legii Mediului. Pe vremea președintelui Emil Constantinescu, i-a fost conferită Steaua României în Grad de Cavaler. Din cauza neînțelegerilor cu ministrul de atunci, a trebuit să plece din minister, iar acum fiind pensionar, lucrează la o firmă care produce substanțe pentru protecția plantelor.
– Fratele meu Valeriu este la Tg-Jiu, acum e la pensie și a lucrat la Inspecția Sanitar Veterinară a județului Gorj.
– Al zecelea, cel mai mic dintre frați, Tiberiu a terminat Medicină Veterinară și a fost Directorul Bazei de Aprovizionare cu Nutrețuri Concentrate pentru porcine. Datorită scandalurilor determinate de furturile de nutrețuri din combinat, a făcut infarct și a murit. După moartea sa combinatul a fost lichidat.
– Sunteți de o viață în București. Mai păstrați legătura cu locurile natale?
– Da! Nu mi-am uitat niciodată originile! Am refăcut gospodăria de la Stejari. Locul este o splendoare, o frumusete între dealuri. Zona natală este încărcată de istorie. Aici există o biserica monument construită după anul 1800, dar și o cetate de pe vremea dacilor, în satul Piscoi. Eu consider că istoria noastră a fost falsificată sistematic de străini, astfel încât limba română și identitatea noastră să dispară.
– Să încheiem totuși într-o notă optimistă. Ce fac brazii Diaconilor?
– Brazii plantați de noi în fața casei părintești sunt superbi, având acum 40-50 metri înălțime. 2 s-au uscat, al treilea e pe cale, dar 7 sunt verzi și în picioare.
– Vă mulțumesc că ați acceptat să-mi destăinuiți interesanta dumneavoastră povestea de viață.
– Și eu vă mulțumesc!
17.12.2017
Maria Băcescu
