Ma intereseaza judetul in care m-am nascut

Plecat din mirifica zonă de nord, a Gorjului, mai exact din comuna Muşeteşti, Ion Cochină a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti (Facultatea Economia Industriei) în anul 1976, unde – după un stagiu de 3 ani la Intreprinderea PRODUSE LEMN MOBILĂ Bucuresti – revine şi ocupă diverse funcţii (economist şi cadru didactic asociat, economist principal, director economic, secretar şef institut, lector universitar şi conferenţiar universitar) în cadrul prestigioasei instituţii de învăţământ superior. Autor a 16 carţi şi peste 90 articole, comunicări ştiinţifice şi contracte de cercetare ştiinţifică, urcă pas cu pas pe treptele afirmării şi din anul 2005 este profesor universitar în cadrul catedrei Management din ASE Bucureşti.

– Aşadar, sunteţi în Bucureşti de 37 de ani. Vorbiţi-mi despre hotărârea de a alege Bucureştiul la terminarea facultăţii, dacă a fost grea sau uşoară această alegere.

– Dacă luăm în calcul admiterea la facultate, din anul 1972, peste numai câteva luni (mai puţin de 100 de zile- nu mai sunt chiar o sută, acum o facem!) se adună – într-adevăr – 37 de ani. Mai mult decât 2/3 din vârsta mea. Dar înainte de 1972, mai fusesem (cred că este o exprimare „şcolărească” nu „oltenească”) de două ori în Capitală (prima dată la vârsta de 2-3 ani şi – apoi – în clasa a XI-a, la „faza pe ţară” a Olimpiadei de Fizică). Sigur, nici una dintre cele două „călătorii” anterioare, nu m-au determinat să încerc studiile superioare la Bucureşti. Cu atât mai puţin să rămân în Bucureşti cu repartiţie guvernamentală în 1976. Ar fi multe de povestit pe această temă.
La finalizarea studiilor mă plasam în grupul de absolvenţi care aveau acces la locurile din marile oraşe, ca urmare a mediei de absolvire. Nu am văzut nici un motiv pentru care să renunţ la această oportunitate. Eram în Bucureşti de 4 ani. Am locuit numai la cămin (n-am „beneficiat” de aglomeraţia marelui oraş) şi nu mi-am făcut eventuale probleme de acomodare. Preacomodarea se realizase în cei patru ani de facultate. Am solicitat repartiţie în cadrul Grupului Întreprinderilor de Industrie Locală Bucureşti – G.I.I.L., gândind că, eventual de aici, aş putea avea vre-o şansă să obţin casă. Grupul aparţinea de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti. De aici raţionamentul meu că ar fi şanse de casă. Până la urmă, previziunea n-a fost greşită. Numai că, aşa cum se întâmplă uneori în viaţă, „s-a întâmplat” când – teoretic – nu mai aveam nici o speranţă. Dar şi asta este o altă poveste.

Sediul grupului era în zona centrală, aproape de Patriarhie. Dar nu acolo am fost angajaţi noi cei care am optat pentru G.I.I.L., ci la unele întreprinderi tutelate de grup. Deşi am fost printre primii (dacă nu chiar primul) care s-au prezentat cu repartiţia la grup, opţiunea mea a fost I.P.L.M. Bucureşti (deoarece … avea cămin pentru salariaţi). Întreprinderea situată în nord-vestul oraşului (pe Calea Giuleşti, „în piaţa cu aceeaşi denumire”), avea un cămin practic în incintă, ceea ce nu mă obliga la deplasări frecvente prin aglomeraţia oraşului. Cu toate aceste, de câteva ori pe săptămână traversam oraşul, până în zona Titan-Şulea, zonă unde locuiesc – după schimburile de locuinţă de la garsonieră, la două şi, mai târziu, la trei camere – şi acum. Dar … nu era „aglomeraţia” de azi. În primul an de stagiatură am reuşit să ies dintr-un cerc vicios imposibil (dacă nu ai casă nu poţi primi domiciliul în Bucureşti, dar nu poţi primi casă dacă nu ai domiciliul în Bucureşti). Am primit în anul 1978 o garsonieră (într-un bloc ,,în construcţie” – se turna fundaţia când l-am „vizualizat” prima dată), în septembrie 1979 m-am căsătorit şi în ianuarie 1980 eram la catedra (pe atunci) COPUE (Conducerea, organizarea şi planificarea unităţilor economice) din A.S.E. Bucureşti. Mai aveam motive să plec din Bucureşti?

– Văd că şi atunci, ca şi acum, problemele erau aceleaşi: un serviciu, o casă… Deşi a trecut ceva vreme, toate par la fel…

– Din nefericire, acum rezolvări sunt mult mai puţine !

– Aţi ocupat diverse posturi cheie în cadrul ASE Bucureşti, cea mai mare instituţie de învăţământ economic din România. În toţi aceşti ani, cum a funcţionat legătura dintre dumneavoastră şi studenţii din Gorj?

– Se poate vorbi despre o legătură, mai mult spirituală, aş putea spune, între mine şi tinerii (nu puţini) din Gorj, care – asemănător mie acum 37 de ani – au hotărât (în ultimi 30 de ani) să facă studiile universitare (nu numai economice) în Bucureşti. N-am primit multe semnale de la ei. Cu unii am vorbit numai după absolvire. Eu am construit deschiderea necesară unei relaţii bune, cred. Pe pagina personală din site-ul ASE (www.ase.ro – secţiunea Cadre didactice) şi la avizierul catedrei (sala 1304A) sunt ,,la vedere” variantele şi „datele” de contact. Cei interesaţi pot avea acces şi la www.ligagorjenilor.ro. Suntem interesaţi de tineri gorjeni cu iniţiativă.
Pe de altă parte, am derulat activităţi didactice ca profesor asociat atât la Universitatea Constantin Brâncuşi în anii 1994-1995 la solicitarea fostului coleg de liceu (defunctul preşedinte al Camerei de Comerţ Gorj prof.univ. Gheorghe („Gilică”) Vîlceanu, cât şi prin Academia Română de Management (până în anul 2000-2001), unde am avut plăcerea să întâlnesc studenţi gorjeni.

– Cât de des reveniţi în Gorjul natal şi cu ce sentimente?

-„Filozofic”, aş răspunde: cu sentimentele umane pozitive, precum dreptatea, caritatea, iubirea, înţelegerea şi ataşamentul, care se sprijină pe mecanisme psihologice… Revin în Gorj de cel puţin 10-12 ori pe an. Obligatoriu de trei ori pe an, adică de Paşte, de Crăciun şi la sfârşitul primăverii sau începutul verii cu membrii Ligii culturale „Fiii Gorjului”. Şi ori de câte ori am – sau îmi fac – o ocazie. La Muşeteşti mă aşteaptă: părinţii, unul dintre fraţi cu soţia şi cei trei copii, celelalte rude, colegi de şcoală generală… În judeţ (nu numai la Tg-Jiu) am două surori, verişori şi verişoare, colegii de liceu, alte rude şi cunoştinţe.

– Din poziţia în care vă aflaţi astăzi, mai aveţi timp şi interes pentru viaţa din Gorj?

– Deşi de la circa 300 km distanţă, mă interesează – din multe puncte de vedere – judeţul în care m-am născut. Nu reuşesc tot ce-mi propun legat de acest subiect. Ca un mic amănunt, facem tot ce este posibil ca pe site-ul ligii (www.ligagorjenilor.ro), să apară toate rezultatele favorabile echipei de fotbal Pandurii.

 – Sunteti secretar general al Ligii Culturale “Fiii Gorjului”. Cum merg lucrurile la Ligă?

– Ca organizaţie non-profit, continuatoare a Ligii culturale „Gorjul” – înfiinţată în anul 1924, pentru a stimula creaţia cultural-artistică gorjeană – Liga Culturală „Fiii Gorjului” uneşte un grup de aproape o sută de asociaţi entuziaşti (îndeosebi din Bucureşti, dar cu rădăcini în judeţul Gorj) care-i ajută şi pe alţi gorjeni sau simpatizanţi ai acestora să nu uite tradiţiile culturale şi aşezările de basm ale Olteniei de nord ! Sufletul acestei organizaţii este constituit din doi oameni remarcabili: ziaristul Alexandru Păsărin – preşedintele Ligii şi inginerul Sabin Stamatescu – vicepreşedinte cu probleme economice.

 – Vă mulţumesc că aţi avut amabilitatea să-mi răspundeţi la întrebări şi vă rog să transmiteţi un gând pentru toţi gorjenii!

– Pentru cei ce vieţuiesc în aceste locuri şi pentru toţi cei născuţi în această zonă – oriunde s-ar afla acum- cele mai frumoase gânduri.

Comentarii

comentarii

Related posts

One Thought to “Ma intereseaza judetul in care m-am nascut”

  1. Sa trăiţi domnule profesor ! 🙂

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.