Niciodata nu mi-a fost rusine sau nu m-am simtit în inferioritate intr-o discutie tehnica!

Participam la o festivitate. Solemnitatea era la ea acasă. Nimic spectaculos nu se anunţa. Totuşi atmosfera  este destinsă prin discursul a doi distinşi vorbitori prin care iau act cu plăcere că ,,românii sunt un popor de povestitori’’ şi că ,,untul se mănâncă, cu pâine şi inginerii cu economiştii’’

Pe acest fond se înscrie la cuvânt inginerul HORIA CHELARIU.

 Nu ştiu cu câţi economişti s-o fi mâncat de-a lungul vremurilor, care în cazul domniei sale, par chiar vremuri lungi 55 ani într-un singur loc de muncă- dar constat că din două vorbe cucereşte sala şi toţi îl ascultăm cu nebănuit interes.

Longevitatea şi implicarea atât de activă într-un domeniu-PETROCHIMIE-, pentru mine, atât de arid, impuneau realizarea unui interviu.

– Domnule HORIA CHELARIU haideţi să începem abrupt interviul. Data naşterii?

– 2 aprilie 1936.

-Zodia Berbecului.

– Da, am caracteristicile unui berbec.

– Eu ştiu…

– Încăpăţânat, insistent, perseverent…

– Încăpăţânarea aţi transformat-o în  calitate. Să continuăm. Mi-aţi spus că sunteţi bucovinean. Mai exact, bucovinean de unde?

– M-am născut în gară la Dorneşti, Suceava.

– De ce în gară? Mama please într-o călătorie înainte de naştere?

– Mama nu please nicăieri, dar tata a fost impiegat de mişcare şi locuia chiar în gară, de fapt mai exact  în gări am  locuit cu toţii, părinţii Eugen si Herta, fratele Virgil mai mare cu un an jumătate şi eu.

– În gări?

– Da, interesant a fost că nu am locuit doar într-o singură gară. După Dorneşti au urmat Dumbrava Roşie, Leşul Ilvei, Podoleni, Simeria, Moineşti, Brăila, Cîmpulung Moldovenesc, Burdujeni, Paşcani şi Iaşi.

– Presupun că vă mutaţi toţi patru din gară în gară.

– Sigur că da, cu căţel cu purcel. Vorba vine, că n-aveam nici căţel şi nici purcel.

Vă plăcea să tot schimbaţi locul să nu prindeţi rădăcini în niciunul?

HORIA CHELARIU– Da, mie-mi plăcea. Priveam plecările noastre ca  pe o diversificare de mediu şi de cunoştinţe.

– Până la ce vârstă v-aţi tot mutat de colo colo?

– Până când am terminat facultatea.

– Până la facultate să facem o oprire şi la liceu.

– Am absolvit Liceul Dragoş Vodă la Cîmpulung Moldovenesc.

– De asta mi-aţi spus că vă consideraţi cîmpulungean.

– Mă consideram atunci cîmpulungean, după aceea 5 ani de facultate m-am considerat ieşean şi de 11 ori pe atâta, adică 55 de ani de când stau la Oneşti cred că sunt îndreptăţit acum să mă consider oneştean.

– Povestiţi -mi despre  facultate.

Am terminat liceul cu diplomă de merit şi puteam să mă înscriu la orice facultate fără examen. Am ales Facultatea de Electrotehnică la Institutul Politehnic Iaşi pentru că aveam un unchi Vasile Rădulescu, inginer  electrotehnician în Bucureşti care făcuse facultatea la Berlin. M-a impresionat că avea un birou de abanos cu o lampa de birou, cu o rigla de calcul şi fuma foarte mult.

– Îl admiraţi şi că fuma?

– Nu pot sa spun că-l admiram că fuma, am fost şi eu fumător, dar toată atmosfera din biroul lui m-a impresionat şi aşa am ajuns student la electrotehnică.

În primii ani de facultate însă am oscilat între Chimie (avusesem un profesor foarte bun de chimie la liceu – profesorul Negură) şi Geologie (fiindcă umblasem pe coclauri la Cîmpulung Moldovenesc unde este o zona calcaloasă, cu fosile de amoniti, belemniţi, ortoceras, pe care le găseam prin fostele tranşee din timpul razboiului). Aşa că o bună bucată de timp mă duceam şi la cursurile de la Chimie cu gândul că poate mă transfer, dar în final am am rămas captiv la Electrotehnică.

– Pe care aţi absolvit-o în 1958 ca şef de promoţie. Cum aţi ajuns la o asemenea performanţă?

– În timpul facultăţii tata avea un salariu de 1240 de lei pe lună. Noi eram 2 băieţi studenţi, iar salariul tatei depăşea cu 50 lei pragul pentru burse, aşa că din anul I până în anul IV nu am avut decât bursa de merit de 50 lei pe luna, pe care am primit-o după primele examene din anul I.

– Ce fel de burse erau pe vremea studenţiei dumneavoastră?

– Erau trei tipuri de burse:

  • bursă,
  • bursă republicană şi
  • bursa Gheorghiu Dej.

Cum toate notele, toate calificativele mele, de la primul până la ultimul au fost ,,foarte bine’’, în anul IV când s-a eliberat o bursă Gheorghiu Dej, pe care o avusese până atunci un coleg mai mare cu 2 ani –Gafiţeanu- de la Mecanică, Senatul mi-a dat-o mie.

– Era un număr fix de burse Gheorghiu Dej?

– Una singură, după câte ştiu.

– Ce s-a întâmplat după ce aţi primit această, bursă v-a motivat mai mult?

– Desigur. În continuare am avut numai 10, inclusiv la examenul de stat şi de asta am ajuns şef de promoţie. Mi-a plăcut să învăţ! Pe timpul acela pentru astfel de performanţe se dădea diploma de culoare roşie, un fel magna cum laude, restul diplomelor erau de culoare albastră.

– Am înţeles, tot timpul învăţaţi, dar ceva timp liber în care să vă bucuraţi de viaţă vă mai rămânea?

– Cum să nu! Fiindcă sunt un tip foarte sociabil m-am înţeles foarte bine cu colegii. Am cântat în corul Politehnicii, am fost şi în echipa de dansuri populare a Politehnicii, am jucat chiar şi în două piese de teatru pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

– Polivalent.

– Dacă vreţi vă şi cânt!

– Îmi cântaţi data viitoare că acum e prea mult zgomot  aici. Spuneţi-mi dacă păstraţi legătura cu fostii colegi?

– Noi am început facultatea mai mulţi, dar am terminat doar 113 la un an de Electrotehnică. Am avut nişte colegi extraordinari, dintre ei vreo 6-7 au ajuns profesori universitari, doctori docenţi. Ne-am întâlnit începând de la 10 ani. Ultima întâlnire de 55 de ani a fost în septembrie anul acesta. Dacă acum 5 ani  la întâlnirea de 50 de ani ne-am întâlnit, 45 şi erau 30 de decedaţi, anul ăsta au venit numai 22 şi numărul celor care nu mai puteau în nici un caz să vină a crescut la 45.

Înţeleg. Să ne îndreptăm acum spre Oneşti, spre cei 55 de ani în care aţi prins rădăcini aici.

– La terminarea facultăţii am primit repartiţia la Electroputere Craiova. Acolo făcusem proiectul de diplomă, dar pentru că în anul V, înainte de examenul de stat mă simpatizam cu o colegă de an care primise repartiţia la Topliţa ne-am hotărât să mergem undeva împreună şi aşa am ajuns şi noi la Oneşti  între cei 12 proaspeţi ingineri veniti de la Iaşi – 4 electromecanici ca mine, 4 chimişti şi chimiste şi 4 constructori. La 1 septembrie 1958, a fost prima mea zi de muncă. Am avut numărul legitimaţiei 28.

HORIA CHELARIU– Asta înseamnă că atunci se puneau bazele Combinatului?

– Sigur. Se lucra la fundaţii canalizări, structuri de beton. Depozitul Central pentru aprovizionare şi Fabrica de Oxigen strict necesare pentru un şantier au fost primele obiective. Stafful de conducere al Combinatului Chimic Borzeşti era cazat la grupul social al Atelierului Mecanic unde erau în curs de montare nişte maşini-unelte ruseşti. Am participat la dezvoltarea chimicului din acea etapă şi până acum. În 1969  s-a unit cu Cauciucul, cu Rafinaria, cu Fabrica  Chimică Mărăşeşti şi cu Rafinaria Dărmăneşti şi s-a format Grupul Industrial de Petrochimie Borzeşti, ca alternativă la Centralele Industriale de profil.

-Vă gândeaţi atunci în ani ’’60 că veţi rămâne în acest loc să lucraţi aproape 60 de ani?

– Nici vorbă! Pe timpul acela Inginer Şef era Teodoru Aurel care avea 7 ani vechime. Pentru noi atunci, a avea 7 ani vechime era ceva extraordinar. Am rămas aici pentru că după 6 luni de stagiatură (aveam salariul de 800 lei pe lună) directorul nostru de atunci, Costache Sava ne-a dublat salariile şi ne-a dat responsabilitaţi. Cel mai bine înveţi făcând treabă. Important e să-ţi placă ce faci.

– Şi se vede treaba că dumneavoastră v-a plăcut foarte mult de mai veniţi şi azi cu mare drag la serviciu.

– Am venit într-adevăr cu foarte mare plăcere zi de zi. Eu nu am ştiut că anumite lucruri nu se pot face. Mulţi se lasă pagubaşi ,,Stai dom’le de ce să mă ocup de treaba asta că nu merge?’’. Dacă nu ştii că nu se poate face, aşa cum nu am ştiut eu, sapi şi începi să găseşti informaţii în stânga şi în dreapta, cauţi şi găseşti soluţii.

– Care e secretul longevităţii şi ataşamentul faţă de o meserie mai degrabă dificilă, aş spune eu?

– Mi-a plăcut, dar am fost şi răsplătit pentru munca mea. Primele instalaţii au fost furnitură sovietică. Am făcut şi nişte specializări pentru clorosodice la Kiev şi la Moscova. Cu această ocazie mi-am fixat şi limba rusă pe care o făcusem în liceu şi 3 ani şi în facultate. În 1967, patru luni jumătate am avut de la Minister o busă ONUDI (United Nations Industrial Development Organization) la Paris la Compagnie Internationale pour l'Informatique (CII).  Cu ocazia asta mi-am perfecţionat şi limba franceză pe care o învăşasem în şcoală. Acolo am învăţat programarea în limbaj simbolic şi am văzut nişte aplicaţii de Automatizari si Calculatoare de Proces. La întoarce am ţinut un anumit speech despre aşa numita reglare  multiplexată la autoclavele (reactoarele) de polimerizare a Clorurii de Vinil pentru obtinerea PVC Suspensie. Atunci a fost prima mea întâlnire cu inginerul Virgiliu Băncilă care era proaspăt stagiar, care a condus mulţi ani Combinatul, deci avem un decalaj de 9 ani între noi.

– Distinsul domn de la prezidiu de azi?

– Exact.

– Vă rog să continuaţi.

HORIA CHELARIU– Am fost angrenat practic în toată dezvoltarea Combinatului Chimic şi apoi a Platformei Industriale de la Borzeşti. Pentru început am lucrat în domeniul energetic propriu zis, m-am ocupat de redresori cu vapori de mercur, pe urmă am trecut să lucrez în automatizări  pentru că procesele erau supravegheate şi reglate cu mijloacele de măsura şi control şi la noi pe atunci nu se fabricau nici aparatură de măsură şi control, în afară de clasicele manometre şi termometre şi nici ingineri automatişti nu aveam pentru că Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti s-a înfiiţat mult mai târziu. În 1960 când a pornit SODA 1 lucram deja la ATM.

– ATM?

– ATM= Automatizări şi Tehnica Măsurării.

– Vă rog să continuaţi.

 – Am ajuns şef ATM pentru Chimic, am făcut nişte modernizări de instalaţii, nişte schimbări de soluţii de automatizare şi când s-au unit cele trei uzine de aici am fost numit Inginer şef ATM.

 Am lucrat în automatizări întotdeauna, chiar si după ce (pentru a putea fi platit mai bine)  am fost numit  Director al Uzinei Mecanice de Întreţinere şi Reparaţii proaspăt înfiinţată preluând responsabilitatea de conducere şi a compartimentelor Mecanic, Electroenergetic şi Construcţii-Edile.

Faptul ca am avut permanent contact cu AUTOMATIZAREA INDUSTRIALA a fost deosebit de benefic pentru mine. M-a obligat sa aprofundez Analiza, Sinteza si Corectia  Sistemelor Tehnice.

Împărţirea întregului complex în părţi/componente, analiza acestora bucată cu bucată, în regim static şi dinamic, înţelegerea apoi a funcţionării ansamblului, stabilirea de valori ţintă, măsurarea rezultatelor (feedback) şi acţionarea după abatere în scopul anulării acesteia, sunt mijloace eficiente de INGINERIE a PROCESELOR !!!

  Nu am fost fixat de un loc, pentru că am răspuns de automatizari pentru toate procesele şi am fost obligat, ba chiar mi-a plăcut, să cunosc despre ce e vorba în toate procesele.

Am început şi un doctorat în automatizări am dat examene de specialitate la profesorul Ion Curievici la Politehnică la Iasi,  după ce m-am întors de la bursa din Paris, dar  în 1969 când s-a format grupul industrial şi am fost numit responsabil cu partea de automatizarea pe toată platforma nu am  mai avut timp să lucrez să mă mai ocup de doctorat căci problemele de serviciu au explodat.

HORIA CHELARIUDupă 1969 datorită performaţelor am fost antrenat în toate investiţiile si modernzarile şi am fost în foarte multe ţări şi am văzut multe industrii. Cel mai la nord am fost în Västerås în Suedia, cel mai la sud în Jakarta Indonezia, cel mai la răsărit în Kashima pe malul Pacificului în Japonia şi cel mai la vest în Huston, Texas.

– Impresionant! Eu nu ştiu să le găsesc nici pe hartă…

 – Odată am avut nişte probleme cu inima şi când am fost internat, am  făcut socoteala că am păşit pe 29 de aeroporturi internationale.

– A meritat?

– A meritat, am fost răsplătit, am fost căutat. Niciodată nu mi-a fost ruşine sau nu m-am simţit în inferioritate într-o discuţie tehnică şi permanent m-am luptat pentru adevărul tehnic. I-am învins în multe puncte chiar şi pe nemţii care ne-au vândut ( în 1994 s-au început tratativele), această electroliză pe care astăzi o modernizăm. Am fost a cooptat împreună cu un coleg tehnolog, Dumnezeu să-l odihnească, inginerul Gheorhe Niculescu la discuţiile de îngheţare a soluţiilor tehnologice pentru acest proiect.

Timp de 3 săptămîni am analizat la sediul furnizorului UHDE din Dortmund propunerile acestuia. În fiecare zi discutam câte o secţiune de  proces. Noi la hotel, împreună cu colegii  proiectanţi, tehnologi, mecanici şi de alte specialităţi analizam documentaţia şi pregateam întrebările şi punctele noastre de vedere pentru discuţiile uneori contradictorii din ziua următoare şi ca să spun aşa i-am convins adesea  pe nemţi să facă unele modificări care s-au dovedit benefice, deşi le-au acceptat cam greu .

– Cum aţi reuşit să-i convingeţi la ei acasă?

– Am avut o metodă foarte clară de dialog. După ce am văzut cum se pune problema, am procedat în felul următor:

– E adevărat că…?

 Ei răspundeau cu da sau nu. După 4,5,6 întrebări la care răspunsul era da, spuneam că atunci înseamnă că e adevărat şi că asta trebuie să facem. Puneam noi concluzia.  Aşa m-au numit profesorul. Oricând pot să concurez cu mulţi chimişti privind procesele tehnologice.

– Cum vă privesc mai tinerii colegi, care poate că nu au cunoştinţele dumneavoastră?

– Bine ar fi să-i întrebaţi pe ei. De ce? Meseria o faci pentru că-ţi place! Mie îmi place! Încerc să-i antrenez în căutările mele, le răspund la întrebări (sunt Consilier Tehnic), mă înţeleg bine cu ei şi sper să găsesc până la urmă câţiva (am câteva ţinte) cărora să  le las ceea ce ştiu.

 Pentru că Verba volant scripta manent! Eu când rezolv o problemă o transform într-un studiu de caz şi problema are un dosar în care înregistrez: problema pusa, problema reală, extrag din literatura de specialitate pagini referitoare la chestiune, analizez, critic şi reformulez, calculez, măsor, modific şi recalculez … concluzionez şi propun măsuri.

Uneori te apropii de adevăr şi soluţii în mod iterativ. Trebuie să fii pasionat şi chiar să poţi să nu dormi dacă nu ai răspuns la propriile întrebări. Cu atât mai bine te odihneşti după ce găseşti raspunsul potrivit…

 Aceste studii de caz pentru care nu am încă timp să le sistematizez şi tehnoredactez aşa cum aş vrea, sper să le las moştenire şi în nici un caz să nu ajungă la ,,fier vechi’’.

Desi împlinesc în curând 78 de ani (2 aprilie 2014), am de gând să mai muncesc până la … pensionare!

HORIA CHELARIU

– Vă doresc mult succes şi vă invit să ne întoarcem privirea de la profesie la familie. Rămăsesem la la colega de an care primise repartiţia la Topliţa. Ce s-a întâmplat odată ajunşi la Oneşti, v-aţi căsătorit?

– Da, ne-am căsătorit, dar la un moment dat familia  aceea s-a destrămat. M-am recăsătorit cu Maria Angela, care a fost medic şi care s-a dus în 1998, acum aproape 15 ani…  Am avut 2 copii,  o fată  Irina şi un băiat Andrei. Am zis că am avut 2 copii, pentru că pe fata mea, care a făcut Facultatea de Automatizări şi Calculatoare la Iaşi şi a lucrat la DCS de la Soda M (eram colegi de serviciu) am pierdut-o în 10 octombrie 2010 din cauza unui infarct necruţător după ce în prealabil am văzut-o şi am discutat în fugă cu ea în fabrică, la doar cateva minute înainte…

– Doamne Dumnezeule!!!

– Asta a fost tragedia vietii mele, dar trăiesc şi azi cu impresia că fica şi soţia mea au pus o pilă pe lângă nişte sfinţi …

– Să rezistaţi şi să fiţi bine.

– Să nu înebunesc! Băiatul meu e plecat în străinătate de la el am 2 nepoţi, iar după fată am o nepoată, studentă la medicină în anul II la Iaşi. Mai lucrez şi pentru ca să o ajut  să-şi facă facultatea şi să-şi deschidă apoi un cabinet de stomatologie.

Uitându-vă în urmă sunt convinsă că trebuie să fiţi mulţumit de alegerile făcute, şi mă gândesc că dacă aţi lua viaţa de la început aţi merge pe acelasi drum.

– Dacă profesez aici de 55 de ani înseamnă că mi-a plăcut. Am ieşit la pensie în martie 2002 şi a doua zi m-a reangajat domnul Băncilă. Fac în continuare ce-mi place, fac ce cred că mă pricep. Mă consider un integrator de cunoştinte de diferitete domenii! Eu încă mai am mult de lucru aici la Combinat, căci sunt un tip căruia nu trebuie să-i dai de lucru că-şi găseşte singur mai mult decât poate face.

– Sunt bucuroasă că v-am cunoscut şi că aţi acceptat să-mi spuneţi povestea dumneavoastră. Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate să realizaţi tot ce v-aţi propus.

– Şi eu vă mulţumesc!

                                                            Maria Băcescu

                                                         24 noiembrie 2013

Comentarii

comentarii

Related posts

2 Thoughts to “Niciodata nu mi-a fost rusine sau nu m-am simtit în inferioritate intr-o discutie tehnica!”

  1. Daniela Farhadi

    Impresionat acest interviu, ca de altfel toate cele realizate de Maria! Cit de multi oameni valorosi are tara noastra! M-a facut sa pling aceasta poveste; un om asa de mare vorbeste cu modestie despre realizari uriase. Este imbucurator si faptul ca soarta a fost generoasa si i-a rasplatit eforturile. Un om energic, ramas tinar si cu elan – poate ca asta e secretul si pentru longevitate, si pentru o minte proaspata. Colegii se pot considera norocosi, cu posibilitatea de a prelua si de a invata de la un asemenea maestru in profesia sa. Petrochimia este un domeniu complicat, fundamental important pentru orice industrie, fara descoperirile din petrochimie, nu am avea nici pasta de dinti din fiecare dimineata. Maria, iti multumim pentru ca ne faci cunoscute personalitati uluitoare! Ii doresc domnului Horia Chelariu sa fie sanatos si sa se bucure de fiu si de nepoti si de pasiunea care il mentine tinar! Sa mai aflam noutati, sint convinsa ca e un om care nu se retrage sa joace sah, va continua sa ne uimeasca.

  2. Daniela Farhadi

    M-a impresiona acest interviu, ca de atfel toate interviurile Mariei; Horia Chelariu, un nume pe care nu l-am auzit pina acum, dar tocmai asa e talentul Mariei, de a descoperi personalitati  pe care altii le-au trecut cu vederea. Mi-a dat si un impuls, acela de a continua sa cred in ceea ce fac, fiindca fac cu placere. Petrochimia este un domeniu fundamental important pentru o industrie, fara petrochimie nu am fi avut nici pasta de dinti, desi nu stim asta. Un om care si-a urmat consecvent vocatia, din fericire a fost si rasplatit pentru munca asidua, lucru mai rar in tara noastra. Un om care a ramas tinar tocmai fiindca e mereu curios si nu inceteaza sa caute raspunsuri si solutii. Un om care, desi face parte dintr-o elita, a ramas cu picioarele pe pamint si nu s-a culcat pe lauri. Colegii de breasla au un noroc, sa fie in preajma lui si sa invete de la si impreuna cu el. Este o comoara pentru domeniul in care munceste, pentru familie si pentru prieteni. Maria, iti multumim pentru efortul tau de a ii face cunoscuti pe oamenii acestia valorosi!

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.