Profesorul Gheorghe Dănescu, pe care l-am cunoscut acum câțiva ani la realizarea interviului nostru, e extrem de atent și mă sună, de atunci încoace, în fiecare an, de ziua mea, de ziua numelui meu, pe 15 august și 8 septembrie, precum și de ziua femeii. De asemenea, demn de evidențiat, e că mi-a citit, din scoartă în scoarță cărțile și mi-a vorbit despre ele.
Acum, în drum spre cei 90 de ani, pe care îi va împlini în curând, greu încercat cu problemele de sănătate asociate vârstei și cu pierderea soției sale, a găsit energie și mi-a transmis câteva gânduri, pe care mă grăbesc să vi le împărtășesc.
FINAL
Se stinge viața asta mereu pe zi ce trece,
Ce-a fost căldură odată acum devine rece.
Frumosul din trecut e astăzi urâciune
Mirosul împarfumat acum e usturime.
Iubirea și armonia ce suflete încălzeau
E ură și dispreț, pe noi nu ne mai vreau.
Fățărnicia încearcă să-arate că-I altfel,
Numai că adevărul e tare, de oțel.
Oricât de optimiști am fi către final,
Dacă a venit sorocul, ce-am face e în zadar.