Am descoperit aplicația Duolingo pe la începutul anului. Mulțumesc Andreea Ionescu! Sunt o fire generoasă. Zic eu. Nu păstrez nimic doar pentru mine. Văzut, plăcut, distribuit. Primul care a făcut cunoștință cu aplicația, a fost bărbatul meu, apoi copiii (care n-aveau, momentan, nevoie de ea, dar au fost bucuroși că au găsit un nou prilej să mă ironizeze, că o să mă plictisesc și mă voi lăsa păgubașă imediat), apoi soră –mea, apoi fel și fel de prieteni.
Pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Orice moment de respiro aveam, îl dedicam în întregime ei, aplicației. Ritmurile zilnice în care poți studia sunt:
- Elementar;
- Lejer;
- Normal;
- Serios;
- Nebunesc.
Eu mi-am ales ritmul nebunesc din prima și au fost foarte multe zile în care decideam să-l multiplic, la nesfârșit. Era uneori prea mult, mai ales că nici măcar nu m-am mulțumit numai cu engleza, ci am cotit-o și spre, franceză, italiană și spaniolă. Cum în mintea mea era un talmeș-balmeș veritabil, pe parcurs, am renunțat, de fapt am amânat, spaniola și am lăsat-o mai moale (adică ritmul lejer), doar momentan, cu italiana și franceza. Mi-a rămas engleza!
Nici aici nu pot să spun că am făcut cine știe ce progrese, dar nici că nu m-am ales cu nimic. Am studiat cu mult interes și cel mai important, e faptul că nu am renunțat, așa cum previzionaseră băieții mei sau așa cum făcusem de atâtea alte ori, când am mai avut tentative similare.
Revenind la persoanele, cărora eu le-am prezentat cu surle și trâmbițe aplicația Duolingo, majoritatea au dat bir cu fugiții, au abandonat-o relativ repede. Mulți chemați, puțini aleși! Am rămas doar 3. Prietena mea din copilărie, bărbatul meu și eu, ultima pe listă. Noi 3 n-am abandonat, ba chiar ne-am disputat și încă ne mai disputăm clasamentul pe podium. Evident, că dacă mai suntem doar 3, avem toți loc pe podium. La început fruntașa eram eu, doar eu o descoperisem. Apoi lucrurile s-au inversat. Tocmai când eram în Anglia, unde contrar așteptărilor, am avut gura lipită cu aracet (doar atunci când nu eram cu băiatul meu puteam îngăima ,,eu nu vorbesc decât foarte puțin engleză și în curând va veni băiatul meu și vă va spune exact ce vreau să vă spun eu’’ și după privirile nedumerite cred că nici asta nu spuneam tocmai exact…) prietena mea a preluat locul I. După o perioadă, locul I a fost ocupat de bărbatul meu, apoi din nou prietena mea și uite așa, o lungă perioadă de timp, mie mi-a rămas doar locul III. Foarte probabil, datorită frustrărilor din copilărie, când prietena mea era mereu prima și eu, la ani lumină în spatele ei, doar a doua, nu m-am putut obișnui cu gândul ca tocmai eu care o descoperisem prima, să ajung pe ultimul loc. După mult timp, am reușit să –mi consolidez locul II și am început o luptă nebună pentru locul I. La începutul săptămânii trecute m-am decis să dau bătălia finală, atunci sau niciodată. Voiam din nou să trăiesc, să citesc, să iubesc! Voiam să învăț că există viață și după locul I la Duolingo. Voiam să-mi demonstrez mie însămi, că vorbele fostei mele colege, Roberta Camelia Roșca, cum că n-ai ce să demonstrezi pe lumea asta, au acoperire. Am ocupat locul I la sfârsitul săptămânii trecute! Nu pentru mult timp…
De ce v-am povestit toate astea? Știu că frustrările mele și cutremurele de pe podiumul nostru, evident, nu pot interesa pe nimeni. Nu pot pretinde, că eu cred, că reușesc să-mi aduc pe blog cititori cu astfel de postări. V-am povestit pentru că s-ar putea să mai fie, printre cititorii mei, cineva, care să nu știe de existența Duolingo și la un anumit moment să-i fie de folos, să știe. Cred cu tărie, în faptul, că nu contează că ai o vârstă, fie ea și aproape a treia, ca în cazul meu, că asta nu e o scuză, că nu trebuie să renunțăm niciodată să învățăm câte ceva, că nu trebuie să-i lăsăm răgaz minții noastre să se odihnească.
Succese!
16.10.2017
