După 35 de ani!

Am intrat cumva, pe ușa din dos în Liceul Tudor Vladimirescu din Tg-Jiu. Era anul 1980. Picasem  admiterea la profilul matematică – fizică.  Era primul meu eșec major care a reușit să-mi dărâme încrederea în mine și în steaua mea norocoasă. Nu pentru mult timp, fiindcă la profilul mecanică nu existaseră prea mulți doritori și noi perdanții am fost repartizați pe locurile rămase neocupate. Am început din nou să sper…

Cu speranță  am ajuns în clasa a IX a E, printre colegi cu același parcurs cu al meu. Majoritatea picați, majoritatea frustrați, unii resemnați, alții voind să demonstreze… Nu  era un mediu tocmai prietenos.

Eu mă gândeam  mai mereu  și nu-mi puteam scoate din minte atmosfera  caldă și prietenoasă din școala generală, rămasă acum doar în amintire.  Totuși norocul nu m-a părăsit, nici de astă dată , cu totul. Faptul că stăteam la căminul internat al liceului unde atmosfera era extraordinară  a reușit să-mi ridice mult moralul. Prietenia mea din copilărie cu Mioara mergea nestingherită mai departe. Bonusul primit a fost că aici le –am cunoscut pe Rodica, Nuța, Mariela și iar Rodica. Prietenia noastră  a rezistat de atunci până azi mai bine decât coafurile noastre.

Revenind la ce se întampla în școală în general și în clasa noastră în particular, printre amintirile mele intacte și securizate,  răzbate concluzia că eu nu-mi găseam locul. Nu reușeam să mă împrietenesc,  pe viață, cu nimeni. Nici nu doream, dar și sufeream. Cel mai tare mă irita prezența  și acțiunile Narcisei. Enervantă, arogantă, infatuată nu –I vedeam nicio parte bună pentru care aș fi putut să o apreciez.

 A urmat examenul de treapta a doua. L-am trecut de data asta doar pentru că învățasem ceva din eșecul  treptei  întâi. Am ajuns în clasa a XI C alături de o parte din prietenele de la cămin și evident că  viața mi-a părut mult mai frumoasă,  dar n-am scăpat nici de Narcisa. N-am găsit nici în următorii 2 ani niciun motiv pentru care să o apreciez, dar am tolerat-o mult mai ușor.

Scriu aceste rânduri a doua zi după întâlnirea noastră de 35 de ani de la absolvirea liceului. Totul a fost pus la cale de Narcisa. Totul a fost impecabil organizat. Totul I se datorează ei și doar ei. La fel ca și la întâlnirile noastre precedente. Fără ea nu am fi reușit nimic. Îi mulțumesc din tot sufletul Narcisei! Nu-l uit nici pe Călin, dar Narcisa merită cu prisosință, toate vorbele bune pe care le-am scris. Le mulțumesc tuturor colegilor care și-au rupt din timpul lor prețios si au ales să fim împreună. Faptul că eu am participat la această întâlnire m-a încărcat cu o energie nebănuită, ceea ce vă doresc și vouă.

La bună vedere!

11.08.2019

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.