Ehe, m-a învățat prea multe și iac-așa cvasi poezia mea:
Am învățat că a primi e o minune
Să faci bine e mântuire
Să râzi e fericire
Să plângi e pură trăire.
Că bunătatea e doar a celor ingenui,
Iar iertarea e doar a celor prea puternici.
Că iubirea adevărată se construiește
Și respectul nu ușor se dobândește!
Că recunoștința vine cu timpul și e greu s-o cunoști.
Dar doar prin ea ajungi, cred, să iubești!
Că prietenia e un dar, dar doar puțini au har
La greu se arată, la nevoie se prețuiește;
Păcat că parcă totul e pe vrute,
Omenia rămâne cea mai de preț virtute.
Am învățat că oamenii aievea nu se schimbă
Doar interesele apar, dispar și se preschimbă.
Că lumea se împarte în bună și rea,
Și că eu, tu,… poți fi, și bun și rău asemenea.
Că tot ce facem rău ne aruncă în propriul gol
Și pentru toate astea nu e leac așa ușor!
Că frica, orgoliul, subjugă și pot distruge,
Credința și uneori doar dragostea sufletului-i ajunge!
Că timpul nu vindecă, doar oblojește în loc,
Ce-ai fost ieri nu mai ești azi, iar mâine poți să nu mai fi deloc.
Că speranța e ca un stâlp, s-o purtăm mereu în gând
Că norocul e adesea singurul care te însoțește și…
Că noi toți avem aici multe de dat, dar mai cu seama de învățat!
30.01.2021
