37. Daniela DUȚESCU: Ce-am înțeles din viața asta?

Când, într-o zi, îți spui că a venit momentul să tragi linie sub viața ta și să aduni, îți dai seama cât de greu îți este să o faci, pur și simplu pentru că viața nu e banală contabilitate (cât adunăm, cât scădem, cu ce am rămas…).

Când te azvârli asumat în vâltorile vieții, nu conștientizezi că viața e un dar căruia numai tu ești capabil să-i dai preț, că ea nu înseamnă, de fapt, clipe pierdute în care te-ai risipit inutil, ci mulțimea de clipe care s-au strâns laolaltă, una câte una, în vălmășag de mărunte bucurii sufletești.

Intri în viață sărac și doar de tine depinde dacă, la capăt, te afli la fel de sărac sau nu.

Înveți că te-ai înșelat crezând că bogăția stă în bunurile materiale de care te-ai înconjurat, într-o goană nebună de a avea mai mult, de a arăta că ești cineva, când, de fapt, ele nu îți dezvăluie decât copleșitoarea singurătate în care ajungi să te zbați, cu sentimentul inutilității gesturilor tale (toate-s acum prea multe, prea mari și împovărătoare pentru singurătatea ta).

Înveți deci că bogăția presupune preaplinul sufletesc pe care ți-l dă mulțumirea că – înțelegând că viața nu înseamnă doar a primi, ci și a oferi – ai primit și ai dăruit, la rândul tău, Omului de lângă tine, celor Aleși, iubire, încredere, devotament.

Orice alegere greșită, însă, poate lăsa în urmă hăul deznădejdii în care te scufunzi și din care înveți că ești dator să te ridici și să mergi mai departe.

Se întâmplă ca viața să te îngenuncheze uneori, fiindcă, da, viața e o luptă, dar nu cu lumea, ci cu tine însuți, confruntat cu propriile slăbiciuni și capabil să le depășești, în dorința de a fi și de avea ce e mai bun, cu tine care ai dat vieții un sens, ți-ai definit un țel și ai crezut că poți să-l atingi, orice ar fi.

Toată viața te zbați să descoperi, să știi, să stăpânești tainele lumii, să ai și, la sfârșit, îți dai seama că nu poți ști niciodată deplin, că nu poți avea totul. Înțelegi că nimic nu e pentru totdeauna și că nimănui nu i-a fost dată nemurirea, dar că, dacă poți lăsa ceva în urma ta, mai ai o șansă…

Gaudeamus igitur!

Am înțeles că viața e un dar neprețuit pe care l-am primit și l-am acceptat ca atare, care ni se dă doar o dată, dar din care putem să dăruim, la rândul nostru, făcând să prindă viață ființe ori lucruri, sunete, culori ori cuvinte și lăsând viața să curgă astfel mai departe…

18.02.2020

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.