Sunt mandru ca sunt gorjean!

Olimpic la matematică,  absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Dan Muraru se reprofilează şi performează după 1990 într-un domeniu cu totul nou, cel al importurilor de produse farmaceutice, cu care, cred că nu greşesc dacă  spun, nu avea nicio legătură.

Vă invit să  cunoaştem drumul de poveste, un drum de succes pe care Dan Muraru merge de o viaţă . 

– Am aflat de rădăcinile gorjeneşti din povestea surorii dumneavoastră, doamna profesor doctor Minerva Muraru. Vreau să vă întreb însă şi pe dumneavoastră ce vibraţii vă încearcă la rostirea cuântului ,,Curtişoara’’?

– Curtişoara se află într- o zonă superbă, 10 km de Tg-Jiu, spre Petroşani.  Mă leagă amintiri de-o viaţă de aceste locuri. Primii mei ani sunt legaţi de Curtişoara. Am copilarit aici până la 6 ani şi  apoi vacanţele integrale, din 15 iunie pînă în 15 septembrie rămâneam aici.  Uneori nu mă duceam nici în prima zi de şcoală fiindcă era un hram important pe 14 septembrie – Cârstovul şi  vroiam să rămân. Mi-amintesc cu mare drag de modul cum petreceau oamenii de acolo, de sârbe, de hore. Era o bucurie şi un entuziasm, care din păcate au dispărut azi.

Satul Curtişoara a dat câţiva oameni de vază, care au făcut si fac cinste, nu numai  acestei zone. Ne mândrim cu ei.. Vreau să amintesc de  familia  Rebedea – Cornel inginer, Traian şi Dumitru doctori de renume în Bucuresti.  Tatăl lor, Dumitru Rebedea,  om  de o inteligenţă sclipitoare, a fost, ca şi bunicul meu, învăţător în Curtişoara. În afară de ei şi tatăl meu, Mitu Muraru, băiat sărac, care nu şi-a cunoscut tatăl (bunicul meu decedând în primul război mondial) a ajuns după ce a făcut şi războiul, pe meritele lui, colonel, inginer, până la functia de  adjunct al Comandantului Academiei Militare din Bucureşti; a mai fost şi doctorul Motomancea, un mare doctor anestezist la terapie intensivă, la spitalul Cantacuzino din Bucureşti.

Ca familie părintii din partea mamei se numeau Horhoianu. Străbunicul meu a fost învăţător în Bălăneşti

– Cel care a făcut şcoala?

– Da, cel care a făcut şcoala, împreună cu fiul lui, tatăl mamei mele Eugeniu Horhoianu; ei au întemeiat şcoala din Curtişoara. Ce m-a marcat şi a contat mult în evoluţia mea, a fost educaţia pe care am primit-o de la bunicii mei. Bunica mea din partea mamei, căci acolo am stat mai mult, era o femeie neinstruită, avea câteva clase, dar era  de un bun simţ aparte. De la ea am învăţat modul de comportament, nealterat. De la bunicul meu care era învăţătorul satului şi la care oamenii veneau să se sfătuiască în orice problemă, era coada la poarta la el, am învăţat să muncesc. De la el eu am învăţat că munca e răsplătită. Mă plătea şi mă obişnuia cu munca. De la 6 ani îmi dădea 1 leu pe zi să dau fân la vacă iarna, iar vara să merg cu vaca la păscut şi primeam la sfârşit de lună 30 de lei. Pe vremea aceea 30 de lei erau bani. Eu cu 50 de bani luam o îngheţată. Mergeam cu el la Tg- Jiu cu căruţa  şi veneam cu câte un măr, sau un păr şi mă învăţa să-l sădesc şi-mi spunea că ,,indiferent cine o sa ajungi, poţi sa ajungi şi ministru, trebuie să ştii să sădesti un pom’’.

De la el am învăţat cum se intră într-o încăpere ,,să baţi la uşă şi să dai bună ziua’’. Bunicul, desi era pensionar, mai preda la Iezureni. Nu împlinisem 6 ani când trecând cu bunica pe stradă cu căruţa, am deschis uşa clasei, am  intat şi am traversat toată sala pe lungime ca să ajung la catedră să-i sar în braţe şi să-l pup. Bunicul meu mi-a spus ,,stii ce, te duci afară baţi la uşa, dai buna ziua la copii si apoi vii la mine’’ Nu pot să uit scena aceea. Eu de atunci ştiu că la uşă se bate şi când intri într-o încăpere, se dă bună ziua. M-au învăţat cu munca, să iubesc o floare, un animal, să îngrijim de casă, în rest să nu credeţi că ne puneau la muncă, eram răsfăţaţi, ca orice copil.

– Spre ce şcoli aţi pornit?

– Şcolile le-am făcut în Bucuresti. Dupa Scoala de 8 clase, nr. 146, am urmat Liceul Gheorghe Lazăr, la o clasă specială la matematică, clase care de abia apărusera  în acea perioadă şi mai  apoi Facultatea de Automatică şi Calculatoare Bucuresti.

– De ce aţi ales Automatica?

Fiind o facultate nouă nu prea ştiam cu ce se ocupă, ca să fiu cinstit vă spun că m-am dus acolo şi fiindcă suna frumos,  dar ştiam că Automatica şi Electronica erau cele mai apreciate facultăţi din  Politehnică. A fost o provocare, noi cei din clasa aceasta de matematică am mers la aceste facultăţi. Colegii mei de atunci sunt răspândiţi acum în toată lumea, pentru că se învăţa carte pe vremea aceea.

 – Pe ce drum aţi luat-o după absolvire?

– Am absolvit Automatica în 1975 şi am obţinut un post de inginer la IPRS Băneasa. Aici am avut un colectiv extraordinar; ne întâlnim şi azi, o data pe an.

În aceeaşi perioada m-am înscris la Comerţ Exterior la ASE, o altă pasiune a mea, pentru că cei care terminau cu medie peste 9 puteau să se înscrie fără examen la altă facultate. Ghinionul meu a fost că tocmai atunci, Comerţul Exterior s-a transformat în Relaţii Internaţionale şi a trecut la Academia Ştefan Gheorghiu. Nu mi-a plăcut şi am abandonat.

La IPRS Băneasa am lucrat aproape 20 de ani în Proiectare. După  revoluţie am început să cochetez cu privatizarea.

– Nu degeaba eraţi pasionat de Comerţ, fie el şi Exterior.

– Da, cum mi-au plăcut afacerile şi comerţul exterior am făcut o firmă în 1992 şi am început cu importuri din China, pe  produsele pe care chinezii erau mai cunoscuţi: jucării şi porţelanuri, şi după câţiva ani, prin 1995 – 1996, având în familie pe sora mea, sotia mea şi mulţi prieteni, medici, am virat-o pe produse farmaceutice, China fiind unul din cei mai buni producători de produse farmaceutice naturiste. M-am axat pe aceste produse naturiste, din plante tradiţionale chinezeşti ginseng, ginkgo biloba, cu efecte benefice în  afecţiuni de diferite naturi. Astăzi pot să vă spun că am adus-o la un nivel bun, în produsele pe care m-am axat sunt, poate,  numărul 1.

– Celebrele pastilele de slăbit de care s-a tot discutat, erau aduse de dumneavoastră?.

– Pastilele de slăbit cu sibutramină nu le aduc eu, le aduce o firmă din Timişoara. Cunosc produsul, am aflat ce efecte are şi nu le-am adus. Eu aduc un ceai deosebit, antiadipos cu efecte benefice şi în curele de slăbire.

Nu import foarte multe produse, m-am axat pe cele mai solicitate, avem în jur de 20 de produse. Sunt tatăl acestor produse în ţară, printre ele 9 Vita, ceaiul Sanye Antiadipose Tea, alte produse 100 % naturale, pe baza de ginkgo biloba, ginseng, lăptisor de matcă, sau combinaţii ale lor,  ceai verde,  un antioxidant puternic şi bun pentru sănătate.

-Spuneţi-mi cum e viaţa pe această piaţă, căci privind din exterior se vede doar poleiala?

– Avem un patronat al producătorilor, procesatorilor, importatorilor şi distribuitorilor de astfel de produse în frunte cu marele profesor, doctor, farmacist, membru al Academiei Române, ardeleanul Ovidiu Bojor pasionat de plante, care toată viaţa, a mers după ele, chiar şi până în Himalaia; este  foarte activ şi acum la peste  80 de ani  şi de profesorul doctor Gheorghe  Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Au intrat în dispute cu diferiţi producători fiindcă spunând lucrurilor pe nume, nu sunt pe placul celor care fac afaceri, nu le convine să se afle chiar totul. Ne luptăm împreună pentru curăţirea pieţii de acele produse care nu sunt calitative şi au o compoziţie indoielnică. Lupta e grea, uneori chiar cu autorităţile.

În rest sunt probleme în piaţă, ca şi în alte domenii: unele farmacii plătesc greu, sunt firme care se blochează şi ne blocăm financiar toţi.

– Presupun că aţi mers de câteva ori în China. Cum i-aţi găsit pe chinezi, în afara faptului că sunt mulţi ?

– Am fost în China de zeci de ori, din anii ’’90, când chinezi erau nedezvoltaţi ca infrastructură, nu ofereau  condiţii deosebite. Acum nu mai călătoresc atât de des pentru că dau comenzile direct pe internet..

Această naţiune a evoluat spectaculos sub ochii mei în aceşti ani. Activitatea de bază am desfăşurat-o în Beijing, dar am vizitatat şi alte oraşe Shanhai, Hong Kong şi sudul Chinei. O ţară şi acum comunistă, dar este un alt fel de comunism, este un dualism între comunism şi capitalism. Deşi comunişti ei s-au privatizat mult înaintea noastră. La ei nu a fost şi nu e nici acum birocraţia din România. Au fost încurajaţi de stat să producă şi să aducă bani plătind un impozit pe care-l declarau, totul la ei e pe încredere.

Chinezii sunt de apreciat. La ora aceasta eu am un respect deosebit pentru acest popor harnic. Sunt foarte mulţi, dar sunt muncitori şi sunt recunoscători şi în ziua de azi comunistului  Mao, fac distincţie între ce a făcut bun şi ce a făcut rău,  sunt recunoscători că a dat fiecăruia un bol de orez, să nu moară de foame. Astăzi deşi sunt foarte mulţi, a devenit şi la ei dificil să angajezi un om, nu mai acceptă munci proaste şi neplătite. Produc   orice, de la lucruri foarte proaste şi foarte ieftine până la lucruri excepţionale, de calitate şi evident mult mai scumpe, dar oricât de scumpe ar fi, sunt mult sub nivelul preţurilor din Europa. O mobilă dacă o aduci de acolo, ieşi  la jumătate de preţ faţă de o mobilă de aceeaşi calitate de la noi.

Este incredibil cum arata Bejingul la ora aceasta, tot aşa de frumos ca New-York-ul. Ei au un stil al lor de a copia fără nici o problemă tot ce e bun de la alţii. Când s-au prăbuşit turnurile gemene în 11 septembrie, chinezii au făcut rapid două perechi de turnuri gemene. Sub ochii mei au apărut zgârie norii, sub ochii mei s-au darâmat clădiri şi au apărut altele în timp record, sub ochii mei chinezii au învăţat să bea cafea. La început nu ştiau ce e cafeaua, branza, apa minerală, sau apa plată. Ei fiind numărul unu mondial în producţia de ceaiuri – ceaiuri de plante, ceaiul verde, ceaiul negru -erau obişnuiţi să bea numai ceaiuri. În restaurante chinezeşti ceailul e gratis, îţi pun cât vrei să bei, cu condiţia să ai cana descoperită. În hotelurile lor comuniste totul era impecabil, aveai totul inclusiv pastă de dinţi, nu-ţi trebuia nimic.

Majoritatea oamenilor care merg înChina merg pentru îmbrăcăminte, pentru produse din bambus împletituri, coşuri, jucării, pentru vaze de porţelan.

În importul de produsele farmaceutice eu cu  partenerul meu dinChina am învăţat împreună  şi pentru ei a fost o afacere nouă; cred ca eu am fost poate chiar primul,din ţară, în acest domeniu, după aceea s-au mai apucat şi alţii.

– Dar de Automatică şi Calculatoare nu vă mai leagă nimic?

– Sunt legat sentimental, dar domeniul ăsta a progresat atât de mult, poate  cel mai mult din toate domeniile,  încat cei care sunt în liceu, nu spun cei de la Facultatea de Automatica, automat te depăşesc. Aici trebuie să citeşti ca în medicină, tot timpul. De asta nu mai sunt leagat în mod direct, ci doar sentimental. Am colegi de facultate care activeaza in domeniul calculatorelor. Tinem legatura, ne facem cocediile împreună. Ne adunăm cel târziu o data la 5 ani, indiferent în ce colţ al lumii se află unii. Modul de gândire dobândit, făcând această facultate, m-a ajutat foarte mult în evaluarea afacerii mele.

Eu nu am copii, dar firma mea este ca şi copilul meu, sunt foarte mulţumit. Cu timpul clienţii din ţară au învăţat să facă diferenţa între un produs bun şi unul prost. Produsele aduse prin firma mea sunt chiar căutate si apreciate.

– Totul pare simplu şi frumos, dar am omis să vă întreb cum aţi început, vorba aceea cum aţi făcut primii bani, cum v-a lăsat inima să vă lăsaţi de inginerie, să o luaţi pe un drum nebătătorit?

– Fiind inginer la IPRS Băneasa, am început să iau marfa de la un prieten, de fapt am început să-i vând jucăriile, brelocurile, orice. După serviciu mă urcam în maşină cu traista şi mă duceam în consignaţii cu o păpuşă, trei brelocuri şi câteva carioci.  Făcusem vreo 50 de puncte de vânzare, în Bucureşti. După o săptămână nu îndrăzneam să merg să cer banii, dar mă duceam şi întrebam cum merge şi dacă-i mai las şi alte produse. Aşa am început şi Dumnezeu m-a ajutat. Pentru începutul anului şcolar îi vindeam colegului asta al meu, papetărie de 30.000 de dolari în luna iulie. Mergeam la Piteşti, Slatina, Craiova, Tg-Jiu, Deva. Am strîns banii din intermedieri, până în 1994 având şi serviciul de la IPRS şi am plecat cu 20.000 de dolari în China, 10.000$ ai mei şi 10.000$ împrumutaţi. Când m-am dus eram documentat pe ce făcusem până atunci, dar şi pe primele două produse farmaceutice cu care aveam să încep. Încet, încet ceaiul meu a prins rădăcini. Am pornit din consignatie şi am ajuns azi aici. Mă deranjază câteodată că nu multă lume ştie câte probleme există în spatele unui om care are succes,  în spatele unui om care a luat-o de la zero şi munceşte ca un robot de dimineaţa până seara. Unii cred, că dacă ai reuşit într-o afacere, sigur ai furat. Greşit. În anii ’90 eram trataţi de organelle de control, ca ultimii infractori, nu conta ce pregătire ai, ce renume ai. Oamenii care fac control îţi vorbesc ca  ultimului om, nu le ajungi cu prăjina la nas. Nimeni nu ştie că ai responsabilitatea oamenilor pe care îi ai în firmă. Eu mă gândesc la ei, să fie şi ei mulţumiti, îi respect pentru ceea ce fac şi am o mare satisfacţie când văd că si ei mă respectă. Viaţa e stresantă. E un stres continu, o instabilitate legislativă fantastică,  şi din păcate o hărţuire continuă. Acum e o perioadă şi mai grea, pentru noi toţi, dar sunt mulţumit că am adus firma la acest stadiu.

 Dar în Gorj mai aveţi timp să mergeţi.

– Îmi pare rău că merg destul de rar; am planuit cu prietenii să mergem la o ,,sărbătoare câmpenesca”, cât de curând.  Merg la Fiii Gorjului şi păstrez legătura cu mai mulţi gorjeni din Bucureşti.

– Mă bucur că v-am cunoscut. Vă rog să încheiem cu un gând bun pentru gorjenii de pretutindeni.

– Aş vrea să le spun tuturor gorjenilor, indiferent dacă mă cunosc sau nu: sunt mândru că sunt gorjean, îi respect şi îi iubesc pe toţi. Îmi dau lacrimile când intru în Gorj şi sunt la fel de emoţionat şi acum, când vorbesc despre această regiune binecuvintată de Dumnezeu. Îi asigur că sunt mesagerul lor, oriunde mă aflu, în Bucureşti sau alt colţ al lumii.

Comentarii

comentarii

Related posts

2 Thoughts to “Sunt mandru ca sunt gorjean!”

  1. Stimate D-le Muraru,

    Va rog respectuos sa-mi scrieti unde-l pot gasi pe Dn-ul Rebedea Cornel. Eu am 53 de ani, am fost colega de fac cu Roxana Ionescu Rebedea, fiica D-nei Dr. Felicia Rebedea ( Dumnezeu s-o odihneasca), care in urma cu 30 de ani mi-a adus pe lume fiul, Valentin.

    Nu am reusit sa aflu adresa din SUA a Roxanei, as dori mult sa-l pot contacta pe D-nul Rebedea poate ma ajuta dansul cu o sugestie.

    Cu deosebita stima si recunostinta,

    Dr. Radian Catalina MD

  2. Noi, moldovenii avem multe idei iotraonave și ingenioase. Dar nu ne folosim energia een direcția potrivită, nu avem un vector util. De exemplu, ce face un basarabean ceend revine din străinătate cu bani: eeși face un gard, care trebuie să fie mai fain deceet al vecinului, cumpără haine scumpe ca să aibă cu ce ieși een lume și eeși ia o mașină pe care o treentește een primul gard la beție.Ceeteva luni de guleai, după care se vede nevoit să meargă din nou la muncă een străinătate. Noi nu știm să gestionăm banii, să-i investim și să-i administrăm chibzuit.

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.