Muzica pianului este elixirul vietii mele, iar pianul este parte din mine!

Dr.Corina Ungureanu-Kiss, s-a născut în Câmpina, județul –Prahova, dar foarte curând familia ei s-a mutat definitiv în Braşov.

Încă din primi ani de viață participă la un program foarte serios de pregătire, lăsându-se condusă pe drumul muzicii, pentru a deveni un model al generației sale.

Așa s-a și întâmplat!

Astăzi Dr. Corina Ungureanu-Kiss este profesoară de pian și teoria muzicii la Facultatea de Muzică din Düsseldorf, este compozitor  și are o intensă activitate muzicologică, prin care a semnat zeci de articole, cronici, media, în reviste importante, din țară și străinătate.

Din punct de vedere componistic, a scris cu precădere muzică pentru pian pentru două, patru și șase mâini, lucrări apărute la Editura Muzicală, din București și la Editura Piano Ensemble Musik, din Germania.

Criticii de specialitate o apreciază, pentru calităţile sale interpretative, ca pe o muziciană fascinantă.

 – Sunteți astăzi profesor doctor, la Facultatea de Muzică din Düsseldorf, în Germania și o pianistă cunoscută, care a concerat  în multe țări din Europa și America. Sunt foarte curioasă, să-mi spuneți, cum arată amintirile din copilărie?

– Cred, că arată exact cum arată mai toate amintirile, celor care își propun, să facă performanță. Părinții mei au iubit foarte mult muzica.

– Erau doar pasionați de muzică sau erau profesioniști?

– Tata a fost clarinetist-saxofonist la Teatrul din Ploiești, iar mama a făcut parte din corurile importante ale regiunii Prahova. Aceasta a făcut ca noi, toti cei patru copii (care suntem astăzi toți muzicieni) să fim îndrumați spre pian, deja de la vârsta de 3 ani.

– De la 3 ani???

– Da, dar nu pot decât să susțin ca am avut o copilarie „serioasă“, adică am avut program de școală, studiu și puțin timp pentru joacă. Nu am fost niciodată la bunici, să îmi petrec vacanțele, cum făceau alți copii de vârsta mea, pentru că nu aveam timp. Dacă vrei să faci performanță, exact timpul vacanței trebuie să-l folosești pentru a exersa zilnic, dublu decât în timpul școlii, între 6 și până la 9 ore pe zi.

Tot din copilarie am început să merg săptămânal la concertele filarmonicii din Brașov, unde aveam abonament. De asemenea, uneori mai mergeam la filme frumoase și iarna mergeam la patinaj.

– Ați regretat, în copilărie sau mai târziu, că ați avut atât de puțin timp de joacă?

– Când ești copil, nu ai planuri de viitor, ci dorești să te joci și să fii mai mult în lumea basmelor. Părinții sunt cei care te direcționează spre o profesie sau spre o școală bună, în funcție de talentul, pe care ți-l descoperă în primii ani.

Desigur, că a durat un timp până am reușit să-mi dau seama că numai printr-un studiu disciplinat și neîntrerupt, pot ajunge pe cele mai înalte culmi. Apoi, a fost ambiția mea să mă dezvolt tot mai mult în universul muzicii. Pianul este pentru mine nu numai mijlocul de a mă exprima, ci și o atracție emotivă specială, o lume în care apare forța sublimă a muzicii, unde eu mă regăsesc și în același timp mă simt puternică. Muzica pianului este elixirul vietii mele, iar pianul este parte din mine!

 – Ca și cum toate astea nu ar fi fost suficiente, am aflat, că între preocupările dumneavoastră și-au făcut loc și prezentări  de modă, Miss Brașov și dansuri. Când și cum ați reușit să faceți toate acestea?

– La începutul anilor ´´90! Toate s-au petrecut cam în același timp.

Din totdeauna am fost o persoană cu stil, cu charisma, deschisă la lucruri noi, care să-mi ajute la modelarea și dezvoltarea mea personală.

Nu e ușor să prezinți moda! Aveam 3 – 4 ore pe zi, să învăț, să merg în diferite stiluri. Sună cam ciudat, dar e exact ca la pian, dacă nu „exersezi“ mult, nu ești în top.

Concursul de Miss, pe care l-am câstigat, a fost organizat repede, pentru prima dată în 1990. Am avut noroc!

– Ei, dați-mi voie să nu cred că a fost vorba doar de noroc. Cu siguranță a fost vorba și de merit. Și cu dansul cum a fost?

– Dans am făcut circa 7 ani. Cu timpul, dansul nu numai că mi-a ajutat la prezentarea mea scenică, artistică, precum și la alegerea garderobei, dar a devenit și o pasiune a mea.

Toate  acestea mi s-au oferit și am dorit să le încerc. Tot ce am făcut în viață, am făcut pentru că am vrut. Ce nu am vrut, nu am făcut.

– Puteți să detaliați ca să înțeleg?

– Mi s-au oferit și alte proiecte. Să joc în filme, să devin cântăreață sau să continuu prezentarea de moda, dar nu am acceptat. Aveam „focul sacru“ cum se spune, adică tot ce îi trebuie unui artist să fie pe scenă, dar PIANUL a rămas forma cea mai puternică prin care am simțit că mă pot exprima.

– E explicabil că erați solicitată în atâtea proiecte. Vă pregătiserăți de mică, atât de serios și pe deasupra sunteți și foarte frumoasă. Apropó, sunteți comparată cu vreo altă artistă?

– În România eram comparată cu actrița franceză, Brigitte Bardot. Atunci îmi plăcea asta și visam să ajung la Paris și să trăiesc acolo.

În Germania am fost comparată cu cântăreața americancă Britney Spears. Mult timp mi se spunea așa, chiar și pe strada, de către tineri sau de către colegi.

De mult timp nu îmi mai plac comparațiile, deoarece consider că fiecare persoană e unică în felul ei.

-Frumos! Asta aduce a înțelepciune, a experiență, dar să revenim la începuturi. Povestiți-mi spre ce școli v-au fost îndreptați pașii și ce modele ați avut?

– Am început la Liceul de Muzică din Brașov (clasele I-VIII), după care am absolvit Liceul de Muzică „George Enescu“, București –singurul de acest profil, pe vremea aceea și Universitatea de Muzică, tot din București.

Înainte de anii ´´90, în toate domeniile din România, lucrurile stăteau cu totul altfel. De exemplu, la muzică erau numai 5 licee de specialitate în toată țara, concurența era fantastică și profesorii erau excepționali. Era greu să ajungi la „maeștri“ deoarece erau foarte severi și pretențioși și doreau perfecțiune. Acum lucrurile sunt altfel. Sigur că au fost și alți profesori din domeniul muzical (teoria muzicii, armonie muzicală, istoria muzicii, stilistică, estetică muzicală) care au contribuit la formarea mea ca artistă competitivă. Însă, nu am avut „modele“ ci m-am lăsat condusă pe drumul muzicii, pentru a deveni eu un model al generației mele. Nu prea m-am împăcat cu sfaturile profesorilor, am luat ce a fost bun de la fiecare și mi-am urmat harul și instinctul.

– În România, după absolvire, ați fost profesoară de pian, la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea“ din Brașov. Erați apreciată, elevii dumneavoastră erau premiați la diverse concursuri, au ajuns și ei la rândul lor profesori în țară și străinătate. De ce ați decis să plecați din țară?

– În România ca și în Germania de altfel, am muncit cu fiecare elev ori student, să le scot în evidență calitățile și să le astup lacunele. Nu este ușor! Pentru asta trebuie nu numai să ai tact pedagogic, ci și o inteligență anume. Însă, ceea ce astăzi nu se mai întâmplă, este că nici copii și nici tinerii nu mai sunt dispuși să-și aleagă profesiile de mici și nici să studieze la un instrument, vacanță, de vacanță, până la 9-10 ore pe zi! Este într-un fel normal, deoarece au la dispoziție altă „instrumentație“: computer, tablete, celulare, televizoare, mașini. De aceea consider că generațiile anilor ´´50 – ´´60 rămân cele mai solide. Este exact ca la muzica crossover (pop) ceea ce s-a creat în anii ´´60 – ´´70 nu o să mai fie niciodată!

Din țară am plecat pentru că „așa a fost să fie“! M-am căsătorit în Germania.

 – Ce ați făcut când ați ajuns în Germania?

– La început am învățat limba, care mi se pare normal să fie primul pas, când ajungi să trăiești într-o țară străină. Apoi am călătorit, concertând în diverse orașe din Germania mai întâi și apoi și în Europa și
America.

După câțiva ani, am decis, împreună cu soțul meu, să nu mai călătoresc atât și să reîncep activitatea pedagogică. Mă simt împlinită, atât din punct de vedere profesional, cât și uman!

– Faceți parte din Elitele muzicienilor ca muzicolog, compozitor, critic muzical și pedagog. Cum ați reușit să faceți toate acestea pe lângă activitatea concertistică?

– În timp ce câștigi experiență, automat devii și matur. Mi-am câștigat poziția de muzicolog nu numai prin citit mult, dar și printr-un doctorat în domeniu. Compozitoare am devenit mai mult pentru a îndrepta pașii noii generații spre muzica de cameră a pianului și anume piese pentru patru și șase mâini. Critica muzicală derivă din cele două ramuri, mai sus amintite, deoarece numai dacă ești bine informat și ai ascultat mult, știi dacă interpretul a „spus“ prin interpretarea lui dorințele compozitorului redând dimensiunile discursului muzical. Mai ales că muzica de astăzi contemporană/modernă cere nu numai o pregătire pianistică foarte bună ci și o realizare concret sonoră, auditivă, creativă.

– Cum sunteți privită și primită acum în România?

– Hm! Este o întrebare cu două tăișuri. Depinde cine mă cheamă, așa sunt și primită! De obicei sunt invitată de cei care mă iubesc și mă apreciază. Ca în orice alt  domeniu, și în muzică, și în cazul meu, sunt conștientă, că există cealaltă față a monedei, deci există și unii care, din motivele lor, nu-mi fac oferte. Acestia  sunt efemeri, iar prin atitudinea lor dovedesc, că ei înșiși nu sunt mulțumiti și fericiți!

– Și atunci, intenționați să mai concertați în România?

– Desigur, dacă îmi va permite timpul! Doresc să subliniez că în România pe lângă viața artistică culturală uzuală, există și multe Festivaluri de muzică clasică contemporană de calitate. La Craiova este Festivalul Craiova Muzicală, unde aș dori să am timp să particip. Poate în viitorul apropiat!

 – Mai este România o parte importantă din viața dumneavoastră?

– Întotdeauna am considerat, că ceea ce am făcut în România, face parte din viața mea! La fel consider și activitatea din străinătate. Pentru mine tot ceea ce am făcut și fac în viață înseamnă acumulări continue.

– Credeți că ați atins ceea ce se cheamă „gloria internațională“?

– Eu am atins „nivelul internațional“, pentru că numai atât mi-am dorit! Și aici nu vreau să jignesc pe nimeni, ci doar să mă explic. Nu am vrut să am casele mele, hotelurile mele și avioanele mele, dar  nici să fiu „marfa“ managerilor. Am citit, la 20 ani, viața actriței Marilyn Monroe și am văzut că celebritatea nu te face fericită. Atunci mi-am dat seama că nu voi face niciodată toate aceste compromisuri. Nici Brigitte Bardot, nu a mai acceptat asta, dupa 40 ani.

– Cum vedeți domeniul muzicii în viitor?

– Este o întrebare complexă! După experiența mea, în orice stil de muzică fie ea clasic, crossover, popular sau jazz, trebuie dezvoltat și urmărit în același timp aspectul intelectual.

– Există speranțe?

-Da! Dar depinde de reforma învățământului, de implicarea profesorilor și a părinților și nu în ultimul rând să credem în ceea ce a spus marele muzician român George Enescu: ,,Nu vă serviți de muzică, ci seriviți muzica!“

– Vă mulțumesc pentru că printre atâtea activități în care sunteți implicată v-ați găsit timp și pentru interviul meu.

– Sunt fericită și emoționată că, datorită blogului dumneavoastră, v-am cunoscut. Mi-a plăcut mult, că prin intermediul lui, aduceți în lumină povești de viață frumoase și informații importante.

Vă felicit din tot sufletul!

– Vă mulțumesc și eu, tot din tot sufletul!

13.01.2017

Comentarii

comentarii