Profesorul univ. dr. Constantin Udrişte este un matematician de prim rang din şcoala românească de geometrie şi optimizări. A iniţiat şi a dezvoltat teme de Geometrie Diferenţială, Optimizări şi Convexitate pe Varietăţi Riemanniene, Sisteme Dinamice Magnetice, Dinamică Geometrică şi Control Optimal Multitemporal, cu impact ştiinţific important la nivel naţional şi internaţional. Profesor Emerit (2012-prezent), Profesor Consultant (2010-prezent), Fondator şi Decan al Facultăţii de Ştiinţe Aplicate din Universitatea POLITEHNICA Bucureşti (2005-2010), Director al Departamentului de Matematică (1999-2005), Şef al Catedrei de Matematici I (1990-1999), membru Titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (2007-prezent), Membru Corespondent al Academiei Peloritane din Messina (1997-prezent) şi Preşedinte al Societăţii Balcanice a Geometrilor (2005-prezent), Conducător de Doctorat din anul 1992, fiind şi iniţiatorul doctoratului în Ştiinţe Exacte la Universitatea Politehnica din Bucureşti (începând cu anul 1999), Prof. Dr. Constantin Udrişte este cel mai activ matematician din POLITEHNICĂ.
După 52 de ani petrecuţi în POLITEHNICĂ, profesorul posedă o operă recunoscută de comunitatea ştiinţifică naţională şi internaţională. Opera sa include 55 cărţi din care: 14 monografii publicate în edituri naţionale şi internaţionale de renume (9 în limba engleză, 5 în limba română; printre acestea, două monografii, Convex Functions and Optimization Methods on Riemannian Manifolds (1994) şi Geometric Dynamics (2000) au fost publicate la Kluwer Academic Publishers, iar a treia (în colaborare cu Ovidiu Calin) Geometric Modeling in Probability and Statistics, a fost publicată la Springer (2014); toate ţin cap de afiş pe Internet); 14 manuale pentru studenţi, publicate în edituri naţionale şi internaţionale recunoscute (4 în limba engleză, 10 în limba română); 14 manuale pentru studenţi, multiplicate în UPB (2 în engleză, 12 în română); 12 manuale pentru elevii de liceu, publicate în edituri centrale; 41 proiecte de cercetare ştiinţifică, din care 29, ca director de proiect, şi 12-colaborator; 325 articole ştiinţifice în reviste internaţionale; 43 articole metodice; 325 comunicări ştiinţifice la reuniuni ştiintifice de profil; peste 200 de citări de către autori străini în cărţi sau articole.
Deschizătorul de drumuri – Profesorul Constantin Udrişte a fost sărbătorit de către POLITEHNICA şi de către Societatea Balcanică a Geometrilor, la împlinirea vârstei de 65, 70 şi 75 de ani de viaţă, dedicaţi, în cea mai mare parte, matematicii. Citez din volumul aniversar de la 70 ani următoarele caracterizări: un cercetător remarcabil şi un organizator desăvârşit; înzestrat cu calităţi de conducător, cu o mare putere de muncă şi energie; om de construcţie; partener cooperant, uneori dificil, dar totdeauna corect şi previzibil; familist de tip clasic; combinaţie de oltean şi bănăţean.
– Aşadar oltean sau bănăţean?
– Oltean cu studii superioare în Banat. Sunt născut în Gorj, Turcenii de Jos, în 22 ianuarie 1940. Satul meu avea oameni pe cinste, cu educaţie simplă, dar aleasă. Toţi copiii din Turceni care au urmat studii superioare, s-au dovedit a fi ambiţioşi, perseverenţi şi competitivi.
– Cum a fost drumul dumneavoastră din copilărie până azi când culegeţi atâtea elogii?
– Primele amintiri din copilărie le am legate de venirea ruşilor în sat şi bulversarea vieţii satului. Tatăl meu (Nicolae Udrişte) a fost luat de tânăr în armată şi trimis în război, pe frontul din Rusia. A căzut prizonier şi apoi s-a reîntors cu divizia Tudor Vladimirescu. A ajuns până în Munţii Tatra, unde a fost împuşcat în mână. La întoarcerea din război, tata a fost inclus în rândul membrilor de partid şi a trebuit să plece din localitate cu serviciul. Când eu eram la şcoala elementară, părinţii mei s-au despărţit. Eu şi fratele meu Gheorghe am rămas la mama mea Mitra (Dumitra Udrişte, fostă Iordache). Când am mers la liceu, la Târgu-Jiu, am stat la tata, care între timp se recăsătorise. Primele patru clase le-am făcut la şcoala din Bunaia, cu toţi copiii din Bunaia, Ilieşti şi Turcenii de Jos. Drumul pe jos, dus-întors, de acasă la şcoală şi invers, era un prilej de joacă continuă, lucru ce lipseşte copiilor ce trăiesc în oraşe. Mi-aduc aminte în special de învăţătorii mei, familia Ionescu (doamna şi domnul), oameni extraordinari, care ştiau să se coboare la mintea noastră de atunci pentru a ne determina să le urmăm învăţăturile şi sfaturile.Următoarele trei clase, de gimnaziu, le-am urmat la şcoala din Turcenii de Sus, cu toţi copiii din Bunaia, Turcenii de Jos, Turcenii de Sus, Stolojani şi Jilţu. Primul profesor cu studii universitare, care ne-a predat nouă şi de care m-am ataşat mult, a fost profesorul de română domnul Ceapă. Pentru a mă determina să învăţ prepoziţiile limbii române, acest profesor m-a notat în carnetul personal cu optsprezece de unu şi nu m-a lăsat în pace până când nu le-am învăţat pe dinafară. Îi multumesc mult, le ştiu şi acum ca pe o poezie. Viaţa de atunci nu era deloc uşoară, dar şcoala, familia şi comunitatea ne-au educat în cinste şi corectitudine. De sărbători urmam cu toţii tradiţiile. Mergeam cu sorcova, vicleiul, pluguşorul sau capra, de la Stolojani la Ilieşti. Ne opream la nea Genică (unchiul meu, Genică Cojocaru, căsătorit cu sora tatălui meu, Ioana), care sărbătorea cu finii. Fiind dornici de urări, mai dădeam o reprezentaţie, după care urma masa cu bunătăţi.
– Ce liceu aţi făcut?
– Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu, pe care l-am absolvit în anul 1957 (63 de absolvenţi, grupaţi în clasele a X-a A şi a X-a B). Liceu de prestigiu cu profesori nemaipomeniţi, maeştri în transmiterea cunoştinţelor. De aceea majoritatea colegilor absolvenţi au reuşit la concursurile de admitere în învăţământul superior, terminând cu brio diverse facultăţi din ţară. Aşa au devenit: matematicieni, filologi, doctori, ingineri, jurişti, economişti etc. Printre colegii cei mai apropiaţi menţionez pe: Gogu Ciocârlie, naşul meu, cel mai bun specialist al României în sudură, Sorin (Gigi) Popescu, cel mai bun legiuitor din Consiliul Legislativ al ţării, Octavian Dogaru şi Gheorghe Mihăiţă, profesori universitari. Dintre profesorii de la liceu mi-amintesc cu drag de profesorii noştri de română, doamna Cancer şi domnul Sterescu, modele de seriozitate, cultură şi competenţă, de diriginta noastră, doamna Ileana Vlădoiu-Tudoran, care încerca să ne stăpânească deşi era de vârstă apropiată nouă, de domnul profesor Grigore Mladin, care era un entuziast, plin de energie, cu idei proaspete de predare şi ascultare. Învăţam bine la toate materiile, dar mi-a plăcut foarte mult matematica, pasiune insuflată de domnul profesor Mladin.
– Cum era la liceu în anii ’50?
– Am avut dificultăţi de viaţă despre care prefer să nu vorbesc. În sinea mea eram un fel de răzvrătit. Locuiam la tatăl meu, lângă biserica Sfinţii Apostoli, dar când plecam la liceu, în loc să mă duc la şcoală pe drumul cel mai scurt, eu o luam pe Calea Victoriei, de sus în jos, pe unde nu aveam voie. Directorul Talabă mă tot dădea ca exemplu negativ scoţându-mă mereu în careu, dar cu toate acestea de la liceu am amintiri de neuitat. Profesorii erau extraordinari, noi învăţam şi-i ascultam, respectându-i cu sfinţenie. Atunci când am început clasa a VIII-a, noi, cei care eram veniţi de la sat nu ştiam prea multe, nu aveam vocabular. Ca să fac faţă situaţiei, când mi-a venit rândul la ascultat, mi-aduc aminte că aveam o lecţie despre Mihail Kogălniceanu, pe care am învăţat-o pe dinafară, şi am turuit-o, dar cu intonaţie, ca să nu se vadă că o reproduceam întocmai. I-a plăcut doamnei profesoare Cancer şi abia de aici înainte am îndrăznit şi eu să vorbesc, că până atunci mi-era ruşine să deschid gura.
Deoarece părinţii mei s-au separat, tata a fost exclus din partid şi în dosarul lui s-a scris că a fost dat afară pentru „abatere de la morala proletară”. Când eram prin clasa a IX-a s-a făcut o şedinţă cu elevii de la Liceul Tudor Vladimirescu, în sala Maură din oraş, la care s-a discutat ca eu şi fratele meu să fim daţi afară din şcoli deoarece „tata este duşmanul poporului”, deşi nu s-a ştiut niciodată de ce a primit acesta „etichetă”. La fel s-a discutat şi despre alţi copii care erau consideraţi a fi fiind fii de „chiaburi” sau de „exploatatori”. Norocul nostru a venit de la tânărul nostru profesor de matematică – Grigore Mladin, care s-a ridicat, a luat cuvântul şi a spus că dacă ne dau afară pe noi, el cere azil politic în China. Aşa am scăpat de cei care credeau că aplică „linia partidului”, pedepsind elevii pentru vini închipuite sau „impuse de vremi”.
– Şi aţi ajuns la Facultatea de Matematică?
– Nu direct. În 1957, am terminat liceul şi am plecat la inginerie, la Politehnica din Timişoara împreună cu aproape toţi cei buni din clasă. Pentru înscriere trebuia să răspundem la chestionare ce aveau şi substrat politic. La una din aceste întrebări eu am completat ,,tata exclus din partid pentru abatere de la morala proletară” (se despărţise de maică-mea). Binenţeles că primul respins am fost eu, deşi rezultatele examinării mele fuseseră foarte bune. Deoarece nu eram pe lista admişilor, am început să plâng şi un profesor, care mă asistase, s-a dus, mi-a căutat dosarul şi mi-a spus că fusesem respins pentru ,,abaterea tatei”.
Tot în Timişoara, până să plec acasă, m-am întâlnit cu un consătean de-al meu, fiul învăţătorului Ionescu din sat, care căzuse şi el la Medicină. Având în vedere că eram amândoi în aceeaşi situaţie, el m-a sfătuit să mergem la Reşiţa, să devenim muncitori că dădea bine la dosar. Ne-am dus la gară, am luat bilet la tren, dar acolo, pe loc m-am răzgândit şi i-am spus că nu pot face asta. M-am decis să mă întorc acasă. M-am întors la Turceni şi timp de câteva luni am fost casier la cooperativa din comună. În vara următoare tata mi-a găsit serviciu la un depozit de materiale de construcţii de la Scoarţa.
Anul următor, m-am dus tot la Timişoara, dar la Universitate, la Matematică, iar la întrebările legate de tata am scris de data asta doar ,,muncitor”, ceea ce era de fapt. Nu am mai pomenit nimic de abaterea cu iz politic. Am fost admis, au urmat zile bune, eu fiind un ambiţios în ale învăţăturii. Printre colegii cei mai apropiaţi menţionez pe Mia Bălănescu, Nartea Eleonora, George Dulcu, Florian Petrescu, Ion Răzvan, Gheorghe Vernic etc. Profesorii ce mă impresionau cel mai mult, prin înalta ţinută ştiinţifică şi prin rigoarea vârstei, erau Emanoil Arghiriade, Ion Elianu, Gh. Th. Gheorghiu etc. Dar când eram în anul IV, deşi aveam bursă republicană, m-am trezit chemat de Rector (domnul profesor Ion Curea), care m-a anunţat că, în urma reclamaţiilor privind trecutul tatălui meu, mă vor da afară din facultate. Fiindcă tata trăia, l-am chemat să-i explice Rectorului ce era cu ,,abaterea de la morala proletară”. L-a convins pe Rector, m-au lăsat în pace, dar la repartiţie (1963) toţi cei mai răsăriţi au fost angajaţi în facultăţi, iar mie, deşi terminasem cu Diplomă de Merit, mi-au făcut vânt şi m-au trimis la repartizarea guvernamentală organizată în Bucureşti. Având medie mare, adică prioritate la alegerea locului de muncă, şi urmând sfatul preşedintelui comisiei (Prof. dr. Gh. Gheorghiev), am ales Liceul Mihai Eminescu din Bucureşti (Director, Zina Sârbu). Aici am lucrat în perioada anului şcolar 1963-1964. În paralel, am fost redactor la Gazeta Matematică, Seria B (Redactor Şef, Osias Sacter). Pentru anul şcolar 1964-1965 am fost transferat la Şcoala Generală 96 din Bucureşti (Director, Nicolae Predescu), odată cu trecerea clasei a VIII-a de liceu la gimnaziu.
– Şi în Politehnica bucureşteană?
– Nemulţumit de repartiţia obţinută, am încercat să bat la porţile unor universităţi din Bucureşti, dar tuturor şefilor de cadre le ridicam un semn de întrebare, cum de un student cu ,,Diplomă de Merit” ca a mea nu a fost reţinut în cadrul facultăţii? Într-o zi, din anul 1964, m-am întîlnit pe stradă cu fostul meu profesor de la Timişoara, domnul Gh. Th. Gheorghiu, care se întorsese la POLITEHNICA din Bucureşti şi care mi-a propus să fiu asistentul lui. Am acceptat fără prea multe comentarii. Cariera mea a luat o întorsătură benefică, lucru pe care l-am realizat mai târziu.
– Aţi renunţat la repartiţia guvernamentală?
Fusesem mutat la Şcoala Generală 96 vreme de un an de zile, şi pentru că nu se făceau angajări de titulari, în Politehnică, am devenit asistent cumul plata cu ora. Munca în paralel a mers până într-o zi, când ducându-mă în vizită la un unchi mi s-a făcut rău, datorită faptului că aveam două zile pe săptămână pline cu ore de dimineaţa până seara târziu şi nu mâncam nimic toată ziua. Atunci m-am dus la Rectorul Politehnicii- Acad. Constantin Dinculescu şi i-am spus că vreau să rămân doar cu activităţile din Politehnică. Dânsul m-a sfătuit să ţin de postul de la liceu, pe considerentul că sistemul „ultimul venit primul plecat” era foarte valabil şi aici şi puteam să fiu dat lesne afară. I-am răspus că eu nu sunt legat prea mult de Bucureşti şi dacă mă vor da afară voi merge la mine în comună. Mi-a aprobat cererea de asistent suplinitor şi de atunci am rămas în Politehnică (apropo: mult mai tȃrziu am aflat că Acad. Constantin Dinculescu a fost întreţinut la facultate de familia Turceanu, din Craiova, rudă cu familia noastră din Turceni).
– Cum aţi reuşit să vă afirmaţi, adică să scăpaţi de acea „abatere” a tatălui care vă urmărise mereu?
– Nu am scăpat cu totul. Am mai avut probleme şi după intrarea în Politehnică, dar prefer să le uit. In perioade tulburi, oamenii pot fi suciţi de tot în privinţa începătorilor. După 1966, s-a dat drumul din nou la programele de doctorat. M-am înscris la Universitatea din Timişoara, la profesorul Gh. Th. Gheorghiu, Şeful nostru de catedră, care în tinereţe fusese asistentul lui Gh. Ţiţeica. Deşi am început doctoratul la Timişoara, mi-am susţinut teza de doctorat în 1971, la Cluj-Napoca, unde se mutase profesorul Gheorghiu cu doctoratul. Am fost primul doctor în geometrie, de după război, la Universitatea din Cluj-Napoca. Apoi am avansat destul de repede două trepte. Am fost făcut Lector titular (1970), apoi Conferenţiar titular (1976), după care am fost stopat, de multe ori reproşându-mi-se faptul că eram “prea tânăr”. De fapt, era o boala universitară, profesorii decidenţi vroiau ca numai ei sa fie „profesori”. După încă 14 ani de muncă la catedră, în 1990 am fost confirmat Profesor universitar titular.
– Şi administrativ când aţi fost promovat?
– În 1990 a fost o mare vânzoleală în Politehnică. Unii profesori au fost contestaţi sau daţi afară, alţii au fost lăudaţi, pe bună dreptate sau nu. Din exteriorul Politehnicii e greu să înţelegi cine este om de valoare şi cine nu este. La revoluţie, cei cu matematica nu au avut probleme cu studenţii, pentru că la o ştiinţă exactă politica nu-şi prea făcea loc. Când au început reorganizările de după 1989, eu eram Conferenţiar. Cei mai mulţi colegi erau Lectori. Pe vremea aceea POLITEHNICA avea aproximativ 150 de matematicieni. M-am gândit mereu să facem ceva ca să nu divizăm catedrele. Mânat de acest gând, am concurat şi am fost ales Şef de catedră, la Matematici I. Mai târziu, în 1999, am constituit Departamentul de Matematică în care am unit cele trei catedre, eu fiind ales Director. Am obţinut aprobări pentru organizarea Doctoratului în Ştiinţe Exacte, Matematică şi Fizică, la POLITEHNICA. Am organizat studiile de Master specializat pe Matematici Aplicate. În 2005, ajutat de Rectorul Prof. Dr. Ing. Ecaterina Andronescu, am înfiinţat a treisprezecea facultate din Politehnică, cea de Ştiinţe Aplicate, cu două secţii – Matematică-Informatică şi Inginerie Fizică. La infiinţare facultatea avea trei catedre de matematică şi două catedre de fizică. Eu am fost Decan.
– V-aţi dedicat întreaga viaţă doar matematicii. A meritat?
– Uitându-mă în urmă, vă spun cu tărie, că nu mi-aş fi putut alege nici o altă meserie, care să mi se potrivească mai bine decât cea de profesor de matematică. Indiferent ce aş fi făcut nu aş fi găsit ceva mai bun. Toată strădania mea se regăseşte în cărţile pe care le-am scris, în manualele pentru facultate sau pentru liceu, în articolele şi comunicările ştiinţifice, în contractele de cercetare ştiinţifică, în ceea ce este azi matematica în POLITEHNICĂ. N-am uitat niciodată că am fost şi profesor de liceu, acceptând să scriu manuale, culegeri de probleme, cărţi de metodologia predării matematicii, pentru elevi şi profesori, ca să nu mai vorbim de culegerile de admitere la facultate şi de meditaţii. La POLITEHNICA am seminarizat şi predat la Facultăţile de Electronică şi Telecomunicaţii, Energetică, Transporturi, TCM, Inginerie în Limbi Străine şi Ştiinţe Aplicate, la licenţă, masterat sau doctorat. Dintre disciplinele pe care le-am avut în timp citez: Geometrie Analitică şi Diferenţială, Algebră, Geometrie şi Ecuaţii Diferenţiale, Analiză Matematică, Matematici Speciale, Cercetări Operaţionale, Metode Numerice, Geometrie Diferenţială şi Sisteme Dinamice, Dinamică Geometrică, Funcţii Convexe şi Optimizări pe Varietăţi Riemanniene, Teorii Lagrange-Hamilton etc.
În 1994-1995, împreună cu alţi colegi din Canada, România, USA, Iugoslavia am înfiinţat Societatea Balcanică a Geometrilor (persoana juridică internaţională, non-profit, cu membri din România, Bulgaria, Grecia, Iugoslavia, Turcia, Ungaria, Franţa, Germania, USA, Japonia, etc). Primul preşedinte a fost acad. Radu Miron de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, după care a urmat profesorul grec Grigorios Tsagas de la Universitatea din Thessaloniki. Eu, ca vicepreşedinte şi trezorier, m-am ocupat de statut, de plata taxelor de înfiinţare, de prezentare la judecătorie, de înfiinţarea editurii Geometry Balkan Press, de iniţierea revistei Balkan Journal of Geometry and Its Applications etc. Din 2005, sunt preşedintele acestei societăţi. Organizăm conferinţe, invităm matematicieni de peste tot din lume şi avem 4 reviste ştiinţifice internaţionale (Balkan Journal of Geometry and Its Applications – revista ISI, Differential Geometry & Dynamical Systems, Applied Sciences, BSG Proceedings ). Societatea are şi o editură (eu fiind Editor Şef) în care publicăm reviste şi cărţi. Am fost invitat peste tot în lume şi cred că nu greşesc dacă spun că sunt mai cunoscut şi mai apreciat în Australia, Franţa, Germania, Japonia şi S.U.A. decât în ţară. Acolo cărţile mele publicate la Kluwer sau Springer au avut adepţi pe faţă, devenind manuale universitare.
– Cu ce vă lăudaţi, ca formator de şcoală de cercetare ştiinţifică?
– Sunt creator de şcoală în următoarele domenii: convexitate şi optimizări pe varietăţi Riemanniene, dinamică geometrică şi sisteme dinamice magnetice, control optimal multitemporal. Sunt conducător de doctorat în domeniul Matematică şi până în prezent am promovat 27 doctori în matematică pe teze interdisciplinare: Geometria perechilor de conexiuni (1999); Structura geometrică şi topologică a câmpurilor magnetice generate în jurul circuitelor rectiliniare (1999); Grupuri de simetrie şi legi de conservare pentru anumite EDP (1999); Suprafeţe pseudosferice via repere mobile şi grupuri loop, la University of Kansas (sub conducerea Prof. Dr. Josef Dorfmeister şi Prof. Dr. Constantin Udrişte), (2000); Geometrie Riemann-Lagrange a spaţiilor de jeturi de ordinul întâi (2001); Probleme variaţionale de tip Yang-Mills-Witten (2002); Metode geometrice în studiul mişcărilor sistemelor vibrante şi vibropercutante (2004); Geometria subvarietăţilor în varietăţi Sasaki, (2004); Optimizări pe subvarietăţi Riemanniene (2006); Soluţii periodice ale sistemelor dinamice multi-timp de tip Euler-Lagrange şi Hamilton (2006); Metoda Newton pe varietăţi diferenţiabile (2006); Metode geometrice pentru analiza proceselor biologice complexe (2006); Probleme de tip Markov şi Sharafutdinov în teoria momentelor (2007); Geometrie integrală şi probleme de optimizare restricţionate cu EDP (2008); Geometria şi interacţiunea sistemelor termodinamice neonlonome (2009); Hessian structures, special functions and evolution metrics (2010); Optimal control of magnetic dynamical systems (2010); Riemannian convexity of functionals (2011); Subharmonic maps, geometric functionals and Tzitzeica dynamics (2011); Multitime solitons theory (2011); Multitime stochastic optimal control (2011); Controllability of multitime linear PDE systems (2013); Singular General Relativity (2013); Geometric PDEs and control problems (2013); New results in fixed point theory and multitime optimal control (2015); Multitime nonlinear evolutions and soliton solutions (2015); Geometry of reliability models (2016).
– Cum staţi cu proiectele de cercetare?
– Am fost iniţiator şi conducător de proiecte CNCSIS (27-director, 12 colaborator). Am fost colaborator, iniţiator sau conducător de proiecte Tempus şi Socrates, am fost Director de Grant cu Banca Mondială (prin care a realizat Laboratorul de Vizualizare Matematică şi Grafică Computerizată din cadrul UPB) etc. În ultimii ani mi-am adus contribuţia ştiinţifică în cadrul următoarelor proiecte: Economic Geometric Dynamics, Executive Programme of Scientific and Technological Cooperation Between Italy and Romania, 2006-2008; Proiect European de Formare Doctorala, FP6/HRM/EST3, 2005- ; Dinamica Geometrica, Control Optimal şi Metode de Aproximare, cod CNCSIS 86/ MEC – UPB, 2006-2008; Grant POSDRU/6/1.5/S/16, Doctoranzi în sprijinul inovării şi competitivităţii; Proiect POSDRU, Formarea cadrelor didactice universitare şi a studenţilor în domeniul utilizării unor instrumente moderne de predare-învăţare-evaluare pentru disciplinele matematice, ID 32768, Coordonator Centru, Universitatea Politehnica Bucureşti, 2009-2011 etc. Din 1991, lucrez în colaborare cu specialiştii Institutului de Geodinamică al Academiei Române pe teme de cercetare interdisciplinară ce includ dinamica magnetică, dinamica geometrică şi modelele neolonome. Cei mai apropiaţi colaboratori sunt acad. Dorel Zugrăvescu şi ing. Florin Munteanu.
– Ca profesor în POLITEHNICĂ, invenţii aveţi?
Am o invenţie înregistrată împreună cu colegi de la Catedra de Fizică: T. Creţu, C. Udrişte, P. Ştiucă, Gh. Macarie, C. Popescu, Şt. Marin, Colector solar de tip concentrator sferic fix cu receptor mobil, înregistrată sub numărul 3249/28.08.1984. Pentru această invenţie şi pentru lucrări din domeniul centralelor solare am primit premiul Academiei Române.
– Prestigiul profesional v-a fost recunoscut la nivel naţional sau internaţional?
– Deţin o listă impresionantă de invitaţii la universităţile străine pentru conferinţe de specialitate sau ca viziting professor. Am participat la foarte multe manifestări ştiinţifice (congrese, conferinţe, simpozioane, workshop-uri, colocvii etc) pe tot mapamondul, deseori împreună cu soţia. Pe mine nu m-a oprit nimeni să merg la conferinţele ştiinţifice, doar că a trebuit să găsesc singur metodele de a ajunge la destinaţie şi de a supravieţui. Citez câteva dintre oraşele din străinătate în care s-au organizat asemenea manifestări la care eu am fost invitat cu comunicări ştiinţifice şi la care am avut intervenţii privite cu interes: Varşovia (1986), Kyoto (1990), Los Angeles (1990), Debrecen (1991), Paris (1992), Napoli (1992), Utrecht (1992), Zurich (1994), Athens (1994), Thessaloniki (1994-2002), Monteroduni (1995), Budapest (1996), Messina (1998), Edmonton (1998), Missouri-Columbia (1999), Kansas (1999), Brussel si Leuven (1999), Calcutta (2000), Durham (2000), Michigan si Wichita (2001), Messina (2002), Hong-Kong (2002), Beijing (2002), Messina (2003), Arkansas (2004), Avignon (2004), Honolulu (2005), Messina (2005), Madrid (2006), Athens (2007), Cairo (2007), Cambridge-Massachusetts (2008), Istanbul (2008) etc. Am fost organizatorul principal a cel puţin 20 conferinţe internaţionale şi membru în comitetul de organizare la cel puţin 20 de conferinţe internaţionale. Intre altele, citez câteva, cu denumirile originale: International Conference on Differential Geometry and Its Applications (1992); International Workshop on Differential Geometry and Its Applications (1993); First Conference of Balkan Society of Geometers (1996); Second Conference of Balkan Society of Geometers (1998); First French-Romanian Colloquium of Numerical Physics (2000); 5-th Conference of Balkan Society of Geometers (2005); 7th WSEAS International Conference on Systems Theory and Scientific Computation (2007); American Conference on Applied Mathematics (2008). The International Conference of Differential Geometry & Dynamical Systems (2009; 2010; …; 2015).
– Cum staţi cu monografiile sau tratatele publicate?
– Un profesor fără operă, nu este „profesor“. Monografiile sau tratatele ne reprezintă şi peste ani. Eu am încercat să nu imit pe nimeni, să-mi creez propriile puncte de vedere şi propriile repere ştiinţifice. Nu mi-a plăcut să stau doar într-un domeniu de studiu, ci mai degrabă să combin domenii ce sunt doar aparent separate. După o viaţă de creaţie, iată cele zece monografii: Minime şi maxime ale funcţiilor reale de variabile reale (1980); Linii de câmp (1988); Convex functions and optimization methods on Riemannian manifolds, Kluwer Academic Publishers (1994); Magnetic Fields, (1999); Geometric Dynamics, Kluwer Academic Publishers (2000); Atlas of Magnetic Geometric Dynamics (2001); Extrema With Nonholonomic Constraints (2002); Vector Fields and Their Applications (2002); Economic Geometric Dynamics (2004); Teorii Lagrange-Hamilton (2008); Geometrie Analitica si Geometrie Diferentiala, Cap. IV (pag. 324-390), Editori Marius Iosifescu, Octavian Stanasila, Dan Stefanoiu, Enciclopedia Matematica, Editura Agir, Bucuresti (2010); Calcul Variational cu Aplicatii in Inginerie, POSDRU/86/1.2/S/62485 (2013); Sisteme Dinamice si Geometrie Diferentiala via MAPLE,
POSDRU/86/1.2/S/62485 (2013); Geometric Modeling in Probability and Statistics, Springer (2014).
– Şi cu lucrările publicate în 2009-2010 cum staţi?
– Marea mea calitate este că ţin minte toate subiectele la care lucrez simultan. Răspunsurile le găsesc în situaţii cu totul neaşteptate, după lungi şi insistente discuţii cu profesori din catedră (Vladimir Bălan, Oltin Dogaru, Octav Olteanu, Valeriu Prepeliţă, Mihai Postolache, Ionel Ţevy etc), cu profesori din străinătate şi cu doctoranzii. Printre cele mai recente rezultate obţinute de mine sunt cuprinse în douăzeci de lucrări publicate în 2009-2010. Temele acestor lucrări sunt complet originale şi includ: sisteme dinamice neolonome, principiul de maxim multitemporal, optimizări constrânse de ecuaţii cu derivate parţiale, programare dinamică multitemporală, teoria lagrangienilor si a hamiltonienilor, teorie Hamilton-Jacobi multitemporală, principiul de maxim multitemporal stochastic, control optimal de tip Finsler şi dinamică geometrică etc.
– La ce academii şi societăţi ştiinţifice sunteţi membru?
– Am acceptat şi eu gloria umană dată de titluri oferite de societăţi profesionale. Sunt membru al următoarelor Academii: Membru Corespondent al Academiei Peloritana dei Pericolanti-Messina (1997); Membru Titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (2007); Membru Onorific, World Scientific and Engineering Academy and Society (2008).
Sunt membru al următoarelor societăţi ştiinţifice: American Mathematical Society (1987); Tensor Society, Japan (1985); Societatea de Ştiinţe Matematice din România (1963); Balkan Society of Geometers, Vice-Preşedinte 1994 – 2005; Preşedinte 2005-.
– Ce premii şi distincţii aveţi?
– Deşi mi s-ar fi cuvenit mai multe, am câteva premii şi distincţii importante pentru cariera ştiinţifică şi didactică: Premiul Dragomir Hurmuzescu, Academia Română, 1985; Titlul de Conferenţiar Universitar Evidenţiat, MEI, 1988; Member Research Board of Advisors, ABI, 1999-; Premiul COPIRO – 2000, pentru Ştiinţe Exacte; Premio Anassiloos International 2002, Arte Cultura Scienze, Italia; Premiul Stefan Hepites, Academia Română, 2010.
– Sunteţi binecunoscut ca editor şi recenzent?
– Da. Am fost şi sunt editor şi recenzent de categorie internaţională. Lista care mă consacră se referă cu preponderenţă la reviste matematice internaţionale, binecunoscute în rândul specialiştilor. La cel puţin patru dintre acestea sunt chiar fondator.
– Dar cărţile biografice vă listează?
– Mi s-au oferit şi mie diplome plătite pe care le-am refuzat. Unde s-a putut, atât în ţară cât şi în străinătate, am acceptat să mi se publice biografia prescurtată. Între altele, peste douăsprezece cărţi străine (în limba engleză), mă listează anual printre personalităţi.
– Dar spre Turceni mai aveţi timp să priviţi?
– Desigur, sunt ataşat de Gorj. Mă duc ades pe dealurile de la Turceni, să văd pe unde am copilărit. Mergem des în Gorj, atât la Turceni, la familia fratelui meu Gheorghe Udrişte (decedat), fost Contabil şef la Termocentrala Turceni, şi la cei doi băieţi ai lui şi familiile lor (Aurică şi Costică), cât şi la Tismana, unde trăieşte mama soţiei mele, Maria Anghel, în vârstă de 100 de ani. La mama Maria se întâlneşte familia mea, împreuna cu familiile surorii şi fratelui soţiei mele, Maria Păstae (fosta Directoare la Banca Naţională Tg-Jiu) şi Ion Anghel (fost Comisar la Garda Financiară Tg-Jiu). Copiii, nepoţii şi strănepoţii mamei Maria ştiu să se bucure de viaţă. Cu toate rudele ne-am întâlnit, de regulă, la toate sărbătorile de Paşte, Sf. Maria, de Crăciun şi de Anul Nou.
Şi eu şi soţia suntem membrii activi la Liga Culturală „Fiii Gorjului”. De obicei nu lipsim de la cele două întruniri anuale ale acestei ligi, fiind dornici de gorjenisme, de cântece şi dansuri gorjeneşti, de oameni şi de locuri natale. Noi, gorjenii, ne căutăm şi ne ajutăm, fiind făcuţi unul pentru altul.
– Aşadar soţia dumneavoastră este tot gorjeancă.
– Da. Cu soţia mea Aneta, am fost colegi de promoţie, eu la Liceul Tudor Vladimirescu (liceul de băieţi), ea la Liceul Ecaterina Teodoroiu (liceul de fete) din Tg-Jiu. În 1963 a absolvit Facultatea de Petrol şi Gaze şi este inginer în Geofizică. Ne-am căsătorit în 1965 şi avem doi băieţi – Dan, director la o fabrică de componente pentru avioane în America, şi Sorin în Bucureşti, lucrează în sistemul bancar. De la băieţii noştrii avem doi nepoţi şi două nepoate (Andrei, Raluca şi Victor, Maria).
– O familie frumoasă înţeleg, iar dumneavoastră aşa cum sunteţi descris în cartea aniversară „un familist convins”. Vă doresc multă sănătate şi să rămâneţi la fel mulţi ani de aici înainte. Vă rog să încheiem cu un gând bun pentru gorjenii de pretutindeni.
– La zilele de azi, încep cu o urare: fie, să fim primii în refacerea ţării! Pasiunea, încrederea şi dorinţele măreţe să ne fie călăuze. Poate Gorjul şi ţara devin din nou ce-au fost odată, şi, poate, de „n” ori mai mult.
Interviul a fost publicat în ziarul Viaţa în Gorj în data de 01.07.2010 şi a fost actualizat în 2016.
