E un drum predestinat pe care ne inscriem!

Constantin Dabelea-Dinu, pentru cei care îl cunosc, este din anul 1995 medic primar chirurgie toracică la  Spitalul  Sfântul Ioan din Bucureşti, membru în Societatea Europeană de Chirurgie Toracică din anul 2001, membru în Societatea Română de Chirurgie Toracică, precum şi membru în Asociaţia Europeană de  Chirurgie Endoscopică. Deşi s-a înscris pe o traiectorie ascendentă, clar conturată, în domeniul medical, nu s-a limitat doar la atât. În anul 2008 pune bazele unui ONG – Societatea Medicilor Români, înfiinţează şi dezvoltă o fabrică de producţie dispozitive medicale la Snagov.
Într-o vreme, când concurenţa era acerbă, a reuşit, să fie admis, din prima, la Medicină. S-a căsătorit devreme, cu Stela-Haritina Bălăveanu, fostă colegă de liceu, astăzi şi ea medic primar interne şi diabet, la Spitalul Universitar Bucureşti, şi au împreună doi copii reuşiţi-Oana-18 ani şi Şerban, 15 ani.

Experienţa acumulată în domeniul medical şi managerial, ca şi contactele stabilite cu medici din lumea întreagă prin intermediul ONG-ului Societatea Medicilor Români, pe care a înfiinţat-o, îi conferă competenţa de a emite teorii interesante despre reformarea sistemului medical românesc.

 

-Ai o carieră ascendentă, interesantă. De unde vii, cine au fost cei care ţi-au călăuzit paşii în viaţă?

-Bunicul meu din partea tatălui, Nicolae Dabelea, a fost preot, la Alexeni, în comuna Stăneşti. Bunicii din partea mamei, Emilia şi Constantin Anastase, au fost profesori de latină, respectiv geografie, la Liceul Tudor Vladimirescu  din Târgu Jiu. Mama a fost profesoară de matematică, la Şcoala Generală nr.5, iar tata a fost medic, iniţial la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti, apoi la Spitalul din Târgu Jiu şi şi-a încheiat cariera la Sanatoriul Dobriţa. Toţi au fost oameni care au promovat credinţa, educaţia şi medicina pe meleagurile Gorjului.

– Fiindcă ai deschis lista cu bunicul din partea tatălui, care a fost preot, vreau să-mi spui ce rol a jucat credinţa în viaţa ta?

– Ambii bunici au jucat un rol important în formarea mea, credinţa şi educaţia creează, în general, valorile umane necesare progresului şi dezvoltării umanităţii, lucruri de care se pare că ne îndepărtăm încet, încet, în acest secol, în care tehnologia ne domină, sau mai bine zis ne lăsăm dominaţi.

– Vorbeşte-mi despre şcolile în care te-ai format şi despre oamenii care au contribuit la împlinirea destinului tău.

– Am fost elev al Şcolii Generale nr. 8, al Liceului Tudor Vladimirescu şi student al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara. În timpul liceului s-a conturat drumul, spre care vreau să merg. Târgu-Jiu şi Timişoara sunt două oraşe în care mi-a făcut plăcere să învăţ şi să cresc. Târgu-Jiu avea la acea vreme şcoli şi licee cu reputaţie, tradiţie şi înalt nivel profesional, lucru cu care nu prea ne mai putem mândri acum. Şcoli care formau elevii în cel mai bun sens al cuvântului, lucru care s-a văzut peste timp, ani de-a rândul. Cred că am fost ultimele generaţii, care am prins profesorii de modă veche, care au făcut renumele şcolii româneşti din secolul trecut, când sistemul de educaţie din România avea un standard foarte înalt de pregătire şi o reputaţie excelentă, valori care nu se mai regăsesc în şcolile de astăzi.

– Tu ai ales Medicina sau ea te-a ales pe tine? 

– Medicina a apărut ca o opţiune firească, nu au existat alte alternative, pe care să mi le fi dorit. Nu mă gândisem niciodată că aş fi putut face altceva. Tradiţia probabil a jucat şi ea un rol important, având până atunci în familie intelectuali cu latura umanistă a profesiei. În schimb Oana, fiica mea, are o ,,listă de NU”, ştie sigur ce nu vrea să facă, dar nu ştie foarte clar ce vrea. Sper însă să se lămurească cât de curând. Eu de când mă ştiu, spuneam că am să fac Medicină.

– Cum ai ales să faci chirurgie toracică?

– A fost un joc al întâmplării, că am ales chirurgia toracică. Erau câteva specialităţi. La chirurgie generală erau mulţi candidaţi, neurochirurgia nu m-a atras, chirurgia toracică mi s-a părut că mi s-ar potrivi.
Sunt anumite lucruri, în viaţă, făcute să curgă într-un anumit fel. Cred că asta s-a şi întâmplat, asta m-a şi adus la Bucureşti. E un drum predestinat pe care ne înscriem. Când am terminat facultatea în 1990, împreună cu fratele meu Victor, nu concepeam decât că trebuie să mă întorc la Tg- Jiu  şi Victor, în principiu, la fel. Viaţa în schimb te duce de multe ori pe drumuri la care nu te-ai fi aşteptat, dar pentru care trebuie să fii pregătit, să le poţi urma.

– Tu ai ajuns la Bucureşti şi cu Victor ce s-a întâmplat?

– Colegi de grupă fiind, după absolvirea facultăţii, Victor a rămas în Timişoara, s-a căsătorit cu o fostă colegă de serie, şi s-a specializat în chirurgie, la Spitalul Municipal din Timişoara, unde a lucrat 10 ani şi apoi a plecat împreună cu familia în SUA în 1999, unde practică cu succes chirurgia în Denver-Colorado, mai nou fiind unul din chirurgii care foloseşte robotul chirurgical DaVinci, în practica de zi cu zi.

– După ce a plecat Victor, nu te-ai gândit, ca la o opţiune posibilă, la America?  

– Am fost doar în vizită. Pe noi nu ne-a tentat niciodată America, deşi în mod evident medicina Americii este într-un continuu progres, ceea ce la noi, din păcate, nu se întâmplă. Din fericire medicina românească încă mai dispune de resursele umane remarcabile, iar acest progres tehnic ar trebui impus cu orice preţ, până nu e prea târziu.

– Să revenim la prezent. Ce înseamnă chirurgie toracică?

– În anumite ţări chirurgia toracică şi cea cardiacă merg împreună. La noi însă sunt separate. Tot ce încorporează cavitatea toracică, toate afecţiunile plămânului, mediastinului, esofagului, mai puţin inima şi vasele mari.

– Cum arată o zi a ta, obişnuită la spital? 

– Ca a oricărui medic, facem în spital operaţii clasice, dar şi  toracoscopice, adică prin tehnici mini-invazive, operaţii pe plămâni, pleură, perete toracic. În general, operaţiile pe plămâni sunt lungi, complicate şi obositoare. Am şi o experienţă bogată în chirurgia mediastinului, adică timus, guşi cervicomediastinale etc.

– Trebuie să merg la dicţionar. Intervenţiile pe care le faci sunt cazuri simple sau complexe?

– De toate. Cel mai mult m-a impresionat cazul unui  soldat, care s-a împuşcat într-o gardă. Glonţul a trecut prin plămâni la o distanţă milimetrică, pe lângă vasele mari. Am fost chemat într-o noapte. A fost salvat. Ai un sentiment pe care nu-l regăseşti în alte împrejurări…
Există însă şi o patologie tumorală, oncologică, în partea de boli pulmonare, în care rezultatele nu sunt cele care ai dori să fie şi tot pachetul de tratament, toată munca, nu are încă un rezultat favorabil. Asta e partea mai neplăcută a specializării pe care mi-am ales-o.

– În aceste cazuri, faci echipă şi cu alţi medici, specializaţi şi în alte domenii medicale?

– În cazul guşilor cervicomediastinale, care coboară în torace, facem echipă şi avem o relaţie foarte bună cu medicii din Institutul Parhon.
Avem resurse şi am dovedit prin rezultate acest lucru, avem competenţa şi calificarea necesară, să practicăm o medicină de vârf. Ceea ce trebuie făcut, este ca toată lumea să aibă acces şi să beneficieze de astfel de servicii de sănătate, indiferent de notorietatea sau statutul social şi financiar.

– Să ne întoarcem acasă. Eşti la curent cu ce se întâmplă în plan medical şi nu numai, în Gorj?

– Foarte mulţi oameni vin din Târgu Jiu la mine, nu numai pentru probleme de chirurgie toracică, ci şi pentru un punct de sprijin să-i îndrept spre alţi colegi de-ai mei, de diverse specializări. Faptul că medicina şi spitalele din Gorj au cunoscut în ultimii ani, aş putea spune o scădere evidentă a calităţii actului medical, tendinţă în general valabilă pentru întreg sistemul de sănătate, este un lucru îngrijorător, fapt ceea ar trebui să dea de gândit mai mult autorităţilor locale. Doar puţin mai multă curăţenie în oraş, nu este suficientă.
Mi-ar plăcea ca între medicii gorjeni din spitalele din ţară şi cei din spitalele din Gorj,  să existe o mai bună comunicare, în beneficiul pacientului. Acum nu există decât nişte hârtii, care circulă între noi. Ei fac hârtii şi ni le trimit. Ar trebui ca pneumologii, sau ortopezii, sau chirurgii, sau neurologii să mai şi vorbească cu medicii cărora le-au trimis un pacient. Trebuie încurajată o altă cultură a lucrurilor, o cultură a unei mai bune comunicări, a unei mai bune colaborări, chiar nişte simpozioane comune locale etc. Una e să discuţi, să stabileşti nişte legături, alta e să trimiţi doar nişte hârtii. Mi se pare că legăturile între noi sunt destul de frânte. La nivel medical chiar nu comunicăm deloc unii cu alţii. Pe mine, de exemplu, nu m-a întrebat nici un medic din Gorj, ce se întâmplă cu vreunul din pacienţii pe care mi-i trimite. Aici mi se pare că avem o problemă. Nu că pierde cineva, dar nu câştigă nimeni. Cred că ar avea nevoie şi pacienţii şi doctorii de acolo şi doctorii de aici, pentru că simt nevoia să păstreze legătura cu ce se întâmplă acasă, într-un fel tot Târgu Jiul este acasă…

– Dar comunicarea între medicii gorjeni din Bucureşti funcţionează mai bine?

– Din păcate, acelaşi lucru se petrece şi între doctorii de aici. Nu vorbim foarte des, nici măcar cei din generaţie mai apropiată cu noi. Cred că sistemul de sănătate ar trebui organizat şi administrat altfel. În prezent sistemul nu generează ceea ce ar trebui să ofere sau ceea ce aşteaptă oamenii de la el.

– Unde ar trebui căutate soluţiile acestor probleme?

– Cred că medicii trebuie să ofere o nouă viziune asupra schimbării modelului de sistem de sănătate de care avem nevoie, sau pe care ni-l dorim. Modelul actual, din punctul meu de vedere este greşit şi depăşit conceptual, iar rezultatele se văd la tot pasul. Schimbarea trebuie să vină din interior, generaţia tânără şi noul val trebuie şi au responsabilitatea acestei schimbări
Eu am înfiinţat un ONG, Societatea Medicilor Români, care sper să aibă un cuvânt de spus în această direcţie, prin coagularea unor forţe şi energii ale medicilor români din ţară dar şi din Europa de Vest şi America de Nord, unde am îngroşat foarte mult rândurile, în ultimii ani, cu cei mai buni medici pe care sistemul nostru i-a dat, şi care din păcate lucrează pentru alţi pacienţi, dar în final tot oameni, şi care cred că pot aduce prin expertiza lor de acolo un suflu şi idei noi, pentru a redefini şi construi un sistem de sănătate modern, care să genereze progresul medicinii şi satisfacţia consumatorilor de servicii de sănătate din ţară, şi a deveni parte din sloganul celor de la Harvard Medical School, ONE WORLD; ONE MEDICINE.

– Un punct de vedere foarte interesant şi fiindcă vine din interiorul sistemului e şi avizat. Să dea Dumnezeu, să se întâmple, ca lucrurile, să se mişte într-un fel. Toţi cei care am trecut printr-un spital, am simţit că e nevoie de asta. Să încheiem optimist, cu un gând bun, pentru gorjenii de pretutindeni.

– Sper ca Gorjul să-şi regăsească cât mai repede farmecul de altă dată, precum şi cultura şi civilizaţia profundă din fibra satului, care a format şi trimis în toate colţurile ţării şi lumii, atâţia oameni de valoare, care poartă recunoştinţa lor meleagurilor natale, salutându-i totodată pe cei de acasă dar şi pe cei împrăştiaţi în lume, de care cu toţii suntem mândri.

 

Comentarii

comentarii

Related posts

One Thought to “E un drum predestinat pe care ne inscriem!”

  1. Ion Udroiu - din Lelești

    M-aș bucura enorm de mult dacă gândurile mele ar ajunge la domnul doctor.

    Sunt Ionică Udroiu, 68 ani, inginer pensionar, cu o carieră la fel de frumoasă ca a dumneavoastră.

    Dumnezeu să-i odihnească în pace pe bunicii dvs. Emilia și Constantin Anastase pe care i-am avut profesori și pe care i-am iubit.

    În anul 2014, luna mai am avut întâlnirea de 50 de ani de la terminarea liceului Tudor Vladimirescu Târgu Jiu, și m-am bucurat întâlnindu-i pe lista profesorilor.

    Vă doresc tot binele de pe lume!

    Ionică udroiu – Lelești Gorj

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.