Îmi pun această întrebare la început de an, 2021, când nu sunt îndeajuns de bătrână spre a fi urmărită de gândul morții, dar nici îndeajuns de tânără spre a crede că viața este eternă.
Am înțeles că viața e plină de asperități, că e nedreaptă, că e o luptă, că trebuie să o înfrunt să-mi fac norocul. Dar am înțeles și faptul că viața e frumoasă și surprinzătoare în ambele sensuri și în rău și în bine!
Mă uit în jur și m-am prins, că e mai mult decât evident, că orice contract cu viața, prevede, pe lângă liniile directoare și anumite clauze neprevăzute. Aici nu merge pe pile.
Sigur sunt șanse mai mari ca un om născut pe pământul făgăduinței să aibă mai multe uși deschise, să poată lăsa mai multe urme, decât unul născut undeva în lumea a treia. Și când afirm asta, nu mă refer neapărat la țări. Cu toate astea, cred că indiferent de unde pornești în viață nu ai nicio garanție, a unui destin excepțional. Poate doar parțial sau temporar, dar niciodată definitiv. Viața ne scutură și ne lovește pe toți și când te aștepți și când crezi că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior.
Am înțeles că e cel mai bine pentru mine să trăiesc și să înfrunt viața ținând cont doar de principiile pe care alții s-au străduit să mi le zidească la temelie:
- Bunătatea,
- Frumusețea
- Perseverența si
- Adevărul.
Aș vrea să zic și înțelepciunea, dar cred că e prea devreme, că mai e mult până departe.
Să le luăm pe rând.
Bunătatea, cred că o moștenesc. Ai mei au fost oameni calzi, generoși, săritori, amabili, altruiști, empatici, buni de puși pe rană. Nu doar cu mine sau noi între noi, ci așa, în general. Comportamentul lor a stat sub acest semn. Am un ușor avantaj fiindcă sunt fiica lor. Bunătatea lor mi s-a gravat în suflet și am încercat la rândul meu să o practic și să o transmit mai departe. Nu știu cât am reușit, dar știu sigur că încerc, pentru că-mi place să fiu un om bun.
Frumusețea, tot pe acolo. Îmi plac oamenii frumoși. Vreau să rămân un om frumos.
Perseverența mă face să nu renunț niciodată, Da, știu, că niciodată înseamnă mult, dar puteți conta pe mine.
Adevărul mă face să merg prin viață cu sentimentele la vedere. O fi bine? O fi rău? Asta nu m-a învățat nimeni. Când eram mică ai mei îmi spuneau mereu, să nu dau din casă. Eu nu-i ascultam. Fix asta făceam cu prima ocazie și după cum vedeți, așa fac și acum. Uneori mă împiedic, mai și cad, dar mă ridic, n-am nici-un gând să rămân la pământ.
Înțelepciunea nu cred că ține nici de vârstă și nici de educație, ci că e rezultatul încercării de o viață de a o dobândi. Mă voi strădui în continuare. Am stabilit că nu știu să renunț.
Cam așa ceva aș vrea să mi se scrie pe cruce.
Nu vreau să vă alarmez. Sunt bine! Doar să rămână consemnat.
Am înțeles că fiecare moare singur, dar până atunci n-am nici-un chef să trăiesc singură, n-am nici-un chef să să fiu un om singur.
Am înțeles că fiecare trăiește viața așa cum crede de cuviință și plătește prețul pentru felul în care o trăiește.
25.01.2021
P.S. Voi adresa această întrebare la cât mai mulți oameni.
Sunt entuziasmată și curioasă și abia aștept să vedem care vor fi rezultatele.
