Într-o preafrumoasă zi de iarnă, în Tg-Jiu, la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, în prezența unui public cald și entuziast, venit în principal din Gorj, dar și din Slatina, din Vâlcea, din Craiova, din Severin, din Arad și din București, am pus în scenă cea de-a șaptea (le-am numărat din curiozitate) lansare de carte. Numărul șapte mi-a purtat noroc.
În opinia mea și a multor persoane care au participat și la lansările de carte anterioare, ale mele sau ale altor autori, sigur mult mai importanți decât mine, aceasta a fost, de departe, cea mai reușită, cea mai interesantă, cea mai emoționantă lansare.
S-a întâmplat să fie așa, pentru că am învățat câte ceva din trecut și pentru că m-am străduit, din toate puterile, să pun la cale un eveniment memorabil. Și, iertată-mi fie infatuarea, chiar am reușit.
Am gândit întregul eveniment singură, l-am visat, mi-am imaginat cum ar fi, dacă… și apoi i-am mulțumit și-I mulțumesc Cerului că a îngăduit ca visul meu să devină realitate.
Am gândit, am proiectat de una singură evenimentul, dar succesul lui se datorează unei echipe cu oameni minunați, cred că o pot numi astfel, care a contribuit din plin ca lansarea cărții mele să se transforme într-o adevărată sărbătoare.
Fiecare dintre cei care mi-au stat alături sunt „CINEVA” în viața reală. Unii îi știți, alții nu. Pentru ce-i din urmă mă bucur că v-am oferit șansa să-i aflați, să vedeți ce oameni minunați sunt. Fără excepție, fiecare dintre ei, au făcut eforturi mari, au renunțat la ceva în orele respective, au bătut un drum lung, doar ca să fim împreună, să mă susțină. Știu eu, am vorbit cu fiecare. Și de aceea le mulțumesc din inimă și le rămân profund recunoscătoare.
Și pe scenă și acum, eu am ales să-i prezint simplu, scoțând în față doar oportunitatea prin care pașii noștri s-au intersectat, nu să-i descriu prin titlurie obținute. Și asta nu din lipsă de considerație sau politețe, toți au respectul meu pentru ceea ce sunt, ci pentru a face ca atmosfera să fie cât mai caldă, cât mai prietenoasă, cât mai familiară.
Așadar…în ordinea numerelor de pe tricouri:
- Domnul Daniel Gheorghe LUCHIAN, a fost profesorul meu, la un curs de jurnalism, în anul 2000. La lansarea aceasta m-a scos din minți cu discursul său lung, în care m-a lăudat excesiv, pe alocuri nemeritat, dar îl iert, pentru că atunci, în 2000, a avut încredere în mine și mi-a dat aripi pentru proiectele personale și pentru reportajele fotografice pe care mi le-a făcut, pe la mai toate lansările de carte. Mulțumesc!
- Doamna Cristina GOANTĂ, ajută la rândul său, să crească aripi pe umerii și în sufletul multor copii. Astfel a procedat și cu fiul meu, Ciprian. Mi-a dat și mie aripi și încredere prin cuvintele potrivite, calde, meșteșugite pe care ni le-a spus. Fiecare cuvânt m-a uns pe suflet. Înregistrarea tuturor cuvântărilor este atașată la finalul acestui articol, dar chiar și așa, simt nevoia să redau în întregime concluzia cuvântului său: Mai presus de toate rămâne iubirea și pentru noi înșine și pentru ceilalți, iubirea ne poate salva de fiecare dată. Mulțumesc!
- Doamna Mariana NIMARĂ are aceleași îndeletniciri: înzestrează copii cu aripi, printre ei numărându-se și fiul meu Vlad. A ales să ne emoționeze, pe mine până la lacrimi, vorbind despre mine ca mamă a lui Vlăduț așa cum ne-am cunoscut, acum 22 de ani, despre faptul că încă port în suflet soarele, prețuirea și iubirea și mi-a mulțumit pentru suportul meu din primii săi ani de învățământ, pentru clipele de aur și argint pe care le-am avut împreună. Mulțumesc!
- Domnul Alexandru PĂTRUȚI face parte din familie, din familia mea extinsă. Va fi primul despre care voi scrie, după ce se vor stinge ecourile acestei lansări. Sandu a vorbit minunat despre sinceritatea mea dezarmantă, în care prezint istoria unei familii gorjenești, în care eu sunt învăluită cu multiple fire văzute și nevăzute și despre dorința mea de a transmite mai departe, generațiilor viitoare, această istorie comună a noastră. Mulțumesc!
- Doamna Maria MOȚA e prietena mea tot de prin anii 2000. Am spus că amândouă am fost membre marcante ale fostului Partidului Democrat, astfel ne-am cunoscut. În cazul meu era o glumă cu care doream să mai destind atmosfera încărcată de prea multă emoție. În cuvântul său, Maricica a vorbit despre perseverența mea, despre cât de importante sunt rădăcinile noastre, familiile noastre și despre faptul că dacă vrei să cunoști un om, cel mai potrivit e să fac eu un interviu și-mi va destăinui toate secretele. Și eu cred că nu a exagerat. E foarte adevărat că oamenii îmi încredințează, cu bucurie, poveștile lor de viață. Mulțumesc!
- Doamna Rodica AVRAM, e prietena mea de peste 45 de ani. Prietenie înseamnă și faptul că a venit de la Vâlcea să mă susțină, sprijinită de două cârje, deci cu un picior „proaspăt rupt”. A vorbit din tot sufletul despre prietenia noastră fabuloasă, despre perseverența, despre enervanta mea persuasiune, despre sinceritatea mea debordantă. Și-a presărat discursul cu mai multe glume, pentru că știa că urma să vorbesc eu și că eram extrem de emoționată. Și mi-a spus să rămân la fel, ceea ce oricum intenționam. Mulțumesc!
- Dragul meu, Mircea RUSU a fost o surpriză și pentru mine, că ni s-a alăturat să ne spună câteva cuvinte. Știam că venise doar să cânte. Ne-a mărturisit că deși nu e tributar amintirilor, auzind și vâzând ce se întâmplase pe scenă, a ales să ni se alăture. A confirmat, s-a „plâns” puțin, că sunt tare perseverentă. Ne-a mărturisit că e un fel de „coleg al Tg–Jiu-lui” pentru că aici a cântat prima dată după ce a plecat de la formația Compact și și-a înființat propria formație, Mircea Rusu Band cu care a cunoscut un succes răsunător. Astfel, după acel succes, în 1996 ne-am și cunoscut. Recitalului său a transformat lansarea cărții mele într-un eveniment fastuos și cu siguranță, memorabil. Mulțumesc!
N-au urcat pe scenă, dar mi-au fost alături și mi-au dat încredere și siguranța că pot înfăptui tot ce-am visat:
- Domnul Marcel Romanescu, prietenul meu Marcel Romanescu, a participat la toate cele trei lansări de carte de la Tg-Jiu. Cred că înțelegeți cât de mult valorează, pentru mine, astfel de gesturi, pentru un om care, sunt convinsă, că are o agendă super încărcată și totuși, a găsit, de fiecare dată, o modalitate să-mi facă și mie loc. Nu a venit la niciuna din lansările de carte de la București, nici nu l-am chemat, dar o să-mi revizuiesc atitudinea și-am să-l chem, la următoarea. Mulțumesc!
- Conducerii Teatrului Dramatic Elvira Godeanu, Doamnei Mariana Ghițulescu, și oamenilor minunați, profesioniștii din Teatru care au pus efectiv umărul și au vegheat ca evenimentul meu să prindă contur, fix așa cum mi l-am imaginat. Mulțumesc!
- Prietenelor mele Luci și Rozalia, pentru răbdarea și deschiderea cu care i-au primit și i-au înregistrat pe invitații mei dragi. Mulțumesc!
- Prietenului meu Doru, pentru că a acceptat să ne surprindă în fotografii minunate, adevărate piedici în calea uitării. Mulțumesc!
- Prietenei mele Fabiana, care a avut grijă ca eu să arăt într-un mare fel. Mulțumesc!
- Celor două Ioane: prietena mea Ioana, sora mea Ioana și prietena ei Janina care, în loc să se bucure pe deplin de întregul eveniment, au luat în serios ingrata sarcină de a-mi vinde cărțile. Le mulțumesc și lor și celor care mi-au cumpărat cărțile, pentru ei sau/ și să le dăruiască știind că gestul lor nu poate decât să mă bucure. Mulțumesc!
- Familiei mele, celei din Cer și celei de pe Pământ. MULȚUMESC!
13.02.2025, București.
