Boboteaza

Când mă gândesc la sărbătoarea Bobotezei din copilărie,  gândul mă duce instantaneu la gerul  năprasnic de crăpau pietrele și evident la obiceiul de a-mi pune busuiocul sub pernă, pentru a-mi visa  ursitul. Recunosc că am repetat acest gest de mai multe ori. O făceam și din naivitate, dar cel mai mult din amuzament.  Oricum,  la trezire, în dimineața Bobotezei făceam eforturi să-mi amintesc dacă visasem pe cineva. Uneori  îmi aminteam, alteori nu. Uneori îmi plăcea ce–mi aminteam, alteori nu. Evident, nu mă mai gândeam la cine-mi apăruse în vis și nu-mi plăcea. N-am uitat însă nici până azi, că într-un an, cred că eram deja liceană sau poate după liceu, am visat un tip, o celebritate care-mi plăcea.  Încă nu mi l-a scos viața în cale, dar timpul nu e trecut…

O altă amintire îndepărtată și nostimă e legată de așteptarea preotului care trecea cu botezul, prin fiecare casă din parohie cu câteva zile înainte de sărbătoare. Făceam și noi ordine în casă și ne străduiam cu greu să și păstrăm curățenia doar până trecea popa, dar așteptarea asta ținea toată familia într-o stare de încordare. Noi nu aveam telefoane, nici măcar fix, nu mai vorbesc de mobil și singurele informații le auzeam de la radio șanț. Că a început din partea cutare, din satul cutare, dar nu exista nicio certitudine asupra zilei și orei  în care va ajunge și la noi. Tatăl meu, Dumnezeu să-l  odihnească,  era o  fire veselă și ca să ne sperie își schimba vocea și-l imita pe popa, recitându-le pe la poartă un: Iordan botezându-te tu Doamne. Frumoase vremuri!

Dacă aveam noroc și iarna era mai ușoară, zăpada era mai mică și gheața pe râu era mai ușor de spart, în dimineața zilei de 6 ianuarie, în satul Stăncești, din Gorj, preotul cobora cu oamenii la râu și acolo făcea slujba de sființire a apei. Oamenii își umpleau sticlele direct din râu la finalul slujbei. Dacă iarna era prea grea, făcea slujba de sfințire doar la biserică, dar nu-mi aduc aminte să fi avut vreun butoi sau alt vas mai mare din care să ia toată lumea. Știu sigur că și într-un caz și în celălalt, adică indiferent dacă slujba era la râu sau la biserică, ca să nu fiu nevoită să bag mâinile în râu și să nu îngheț, mama mea se ducea la fântână înainte de a pleca la serviciu, adică pe la ora 4,30 dimineața și-mi umplea sticla cu apă. Eu sau soră-mea sau amândouă, plimbam doar apa de acasă până la biserică și înapoi. Asta era iasma noastră, mă rog, agheasma, cum se spune corect. Și iasma asta, luată din fântână în dimineața zilei de 6 ianuarie rezista tot anul. Sigur că având această experiență la activ nu puteam decât să zâmbesc la explicația unui profesor din generală, drag mie, că altfel i-aș fi râs in nas, la demonstrația că nu există Dumnezeu, că s-a demontat și mitul apei sfințite, pentru că aceasta rezistă  peste an, pentru că popa bagă în cazan crucea de argint și nu știu ce reacție are loc, nu știu ce microbi omoară…

Trecură anii! Mamă la rândul meu și la serviciu până la 6 seara, îmi rog podoabele să meargă ele, (stăm la 2 pași de biserică), după iasmă. Ei, mai comozi și cu aere de atei mă refuză într-un an sau poate doi. Eu sufăr, mă supăr și în anul următor îi rog din nou. Merg ei în 2 ani la rând. Azi, fiind sâmbătă, plănuisem să meargă soțul, dar fiindcă m-am visat acasă, pe lângă biserica de la Stăncești, unde trebuia să fie înmormântat Mihai I, m-am hotărât, pe loc, că trebuie să merg eu. București! 10 grade, plus! Un cartier mare, mai spre periferie, atât ne-am putut permite, o biserică mică. Lume prea multă! Coadă afară din curte pe vreo încă 10 metri. Mă hotărăsc să mă duc mai întâi la piață. E bună și iasma, dar aveam nevoie și de lapte. După ce mă întorc de la piață, cam după 15 minute, coada era pe 20 metri afară din curte. Rămân! Contemplu! O coada la apă! O altă coadă la cumpărare lumânări! O a treia coadă la aprins lumânări! O altă coadă pe treptele bisericii! În fine! Ajung! Iau apă de la un robinet, dintr-un bazin mare! Doamne –ajută! Multumesc că m-ai ajutat să-mi țin firea clocotitoare în frâu! Mulți oameni la cerșit! Fac o mică milostenie! Să nu-i uităm pe cei mai triști ca noi! Ies din curtea bisericii. Coada era acum până la restaurant, vreo 30 de metri. Totuși sunt o norocoasă!

06.01.2018

https://www.youtube.com/watch?v=M1h-9dwhvho

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.