2.Aurel ȚICLEANU – Ce-am înțeles din viața asta?

Răspunsuri sau Întrebări?

Când am plecat pentru prima dată să lucrez în străinătate, țin minte că mi-am luat Biblia cu mine. Când am început s-o citesc aveam multe întrebări în minte, iar pe măsură ce înaintam alte și alte întrebări îmi încolțeau în minte. La fel este și în cazul vieții unde sunt încă la stadiul de întrebări, căci am foarte multe întrebări și sunt în urmă rău, sau în urmă bine cu răspunsurile, am limitele mele, dar poate că este necesar să am curajul să vă cer să mă ajutați în acest sens, pe dumneavoastră cititorii.

 Așadar:

  1. Ce este viața?
  2. Ce este necesitatea?
  3. Cine sunt eu? Care sunt limitele mele?
  4. Ce este curajul? Dar vitejia?
  5. Ce este îndoiala?
  6. Ce este ignoranța?
  7. Ce este frumusețea?
  8. Ce înseamnă credința?
  9. Ce este Destinul?
  10. Cine suntem noi românii?
  11. Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât?
  12. Ce sunt dușmanii?
  13. Ce sunt prietenii?
  14. Ce este gândirea?
  15. Ce este cunoașterea?
  16. Ce este vârsta?
  17. Ce este învățarea?
  18. Ce este educația?
  19. Ce este virtutea?
  20. Ce este omul?
  21. Ce este fericirea?
  22. Ce este înțelepciunea?
  23. Cine este Dumnezeu?

Oare, noi oamenii, vom fi în măsură de a avea un răspuns clar la aceste întrebări? Dacă dumneavoastră aveți un răspuns clar, atunci nu pot decât să vă felicit. Din punctul meu de vedere lucrurile au fost în continuă mișcare, astfel că răspunsurile pe care le-aș fi încercat să le dau la vârsta de 20 de ani, ar fi fost diferite de cele de la vârsta de 40 de ani și din nou diferite față de cele de acum.

Oare ce întrebări voi mai avea la vârsta de 90 de ani? Poate că la acea vârstă voi fi mai în măsură să răspund, așa că, cu mare drag, Maria îți propun să reluăm subiectul peste 28 de ani. Ce zici?

Sărut mâna și mulțumesc!

Aurel Țicleanu

28.01.2021

Daaaaaa!!! Sunt de acord!!!

Ne întâlnim peste 28 de ani să dăm răspunsurile.

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.