La sfarsitul drumului pe care il avem de parcurs aici, macar sa avem impresia ca am facut ce trebuia!

Deşi foarte tânăr, cred că pot să spun asta, la 26 de ani, Andrei Novac este membru al Uniunii Scriitorilor din România si are deja cinci volume de poezii publicate :

Poezii, Editura Newvest,  Tg-Jiu, 2000;

Miez de talpă, Editura Eurostampa, 2003, Timişoara;

A nouăsprezecea inimă de înger, Editura Eurostampa, 2003, Timişoara(volum dedicat lui Nichita Stănescu;

Vârsta sării, Editura Muzeul Literaturii Române Bucureşti 2006;

Locul în care întorc tramvaiele, Editura Timpul, Iaşi 2008 )

In anul 2005  Andrei e prezent, în antologia ,,Ultima generaţie, primul val”, Editura Muzeul Literaturii Române Bucureşti.

Grupaje de versuri apar în mai multe publicaţii: Convorbiri literare, Gorjul literar, Rostirea Românească, Foaie de Latinitate, Caietele Columna, Scrisul Românesc, Luceafărul, Ramuri, Mozaicul, Unu, Paradigma XXI, Oglinda literară, Revista Poezia, Luceafărul de dimineaţă şi pe site-ul agonia.ro.


– De când eşti membru al Uniunii Scriitorilor şi ce condiţii a trebuit să îndeplineşti pentru aceasta?

-Din 2009, de la 25 de ani. Ca să fii membru, după regulile după care am intrat eu, căci între timp s-a schimbat statutul, trebuia să ai 3 cărţi publicate pe aceeaşi specie literară, să ai recenzii ale cărţilor publicate în revistele mari de literatură, să ai 3 recomandări ale unor scriitori consacraţi, să fi publicat în revistele de literatură şi să ai o activitate literară ca să-ţi permită să poţi să te înscrii. Există două comisii, una a filialei la care ţi-ai depus dosarul şi una la Bucureşti. Eu mi-am depus dosarul la filiala Timişoara. Conform statutului nou, ar trebui să fi arondat unei filiale care e cea mai apropiată de domiciliul pe care îl ai în buletin. Sper să pot rămâne la filiala Timişoara, pentru că, teoretic, ar trebui să am  o datorie mai mare, din punct de vedere moral faţă de Timişoara decât faţă de celelalte zone ale ţării, pentru că m-au propus şi m-au susţinut. Pentru mine e foarte important să rămân loial celor care mă sprijină.

– Câţi ani aveai când ai scris prima poezie?

– Aveam 16 ani. Eram în clasa a X-a.

– Aşa deodată?

-Mi-a plăcut literatura. Încercasem de mai multe ori, dar atunci am reuşit să  concretizez ceva în domeniul ăsta. Nu credeam că o să scriu poezie. Tot timpul m-am gândit că, prima dată, am să scriu roman, dar s-a dovedit contrariul. În peisajul literar actual sunt scriitori tineri care au publicat mai întâi proză şi apoi poezie, asta şi din considerentul pentru care toată lumea e sfătuită să scrie roman, pentru că nu s-a mai căutat atât de mult poezia. Astăzi în revistele mari de literatură paginile de poezie sunt mult mai puţine, maxim două la revistele săptămânale, poate mai multe la revistele lunare. Ca o consecinţă, în literatură, proza devine un mod de a te exprima mult mai matur şi mai concret decât în poezie, iar alt mod de a te impune e critica literară, dar eu la 16 ani nu-mi puneam astfel problema. Pur şi simplu am scris.

– Cei din jurul tău, cum au „reacţionat” când au aflat ce preocupări ai?

– Nu i-a interesat neapărat că eu scriu. Acum nu mai e o ,,modă”, nu mai are nici un ,,haz” să fii scriitor. Înainte poate avea ceva farmec, dar acum lumea nu  mai e interesată, deşi termenul ăsta de scriitor, de artist plastic, poate să placă uşor anumitor persoane, să pară interesant şi chiar este, dar nu cred că  mai are acelaşi impact pe care l-ar fi avut în altă etapă.

– Moşteneşti această pasiune de la cineva?

– Mai îndepărtat, a fost George Uscătescu, unul dintre cei mai mari profesori universitari,  pe care i-a avut România, şi care a trăit la Madrid în marea sa parte. A predat la Madrid şi la Sorbona.  A fost profesor de onoare al Universităţii din Roma, Buenos Aires, Moderna Ciudad de Mexico, Strassburg, Florenţa, Genova, Valencia, Veneţia, Trieste, Palermo, Bologna. A fost unul din marii scriitori şi a aşa cum se întâmplă în România, mai degrabă îţi găseşti un spaţiu de exprimare în afară. Aşa se întâmplă şi cu Brâncuşi. Săptămâna asta a  apărut un ghid turistic care includea România şi Bulgaria în care Brâncuşi nu există. Într-adevăr el nu există, nu vine nimeni să-l viziteze, există doar în imaginaţia unora. Brâncuşi are cele mai importante opere ale  sculpturii moderne, că ne place, că nu ne place. Eu, fiind o persoană  mai evlavioasă, poate mi-aş fi dorit ca în astfel de ghiduri pe primul loc să fie Mânăstirile din nordul Moldovei, dar Brâncuşi este cel mai important reper cultural pe care îl are România şi care e supus la o bătaie de joc continuă şi la nivelul judeţului Gorj, unde probabil nu există capacitatea intelectuală, dar şi la nivel naţional unde ar trebui să existe această capacitate măcar la una – două persoane, dacă nu la  mai multe, care să ia atitudine vizavi de ceea ce se întâmplă cu Brâncuşi în România. Nu cred că Brâncuşi a lăsat operele la Tg-Jiu ca să-i facă cineva un serviciu, eventual le-a lăsat, să-i facă României un serviciu şi cei în măsură să le gestioneze, din inconştienţă sau dintr-o incapacitate intelectuală de a înţelege anumite lucruri, care sunt relativ simple pentru oricine are un sistem de valori, nu fac nimic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu o Antalogie a artei mondiale publicată la editura RAO, prin 2000, în care Brâncuşi nu este nici măcar amintit. Un fapt  care ar trebui să-i pună pe gânduri, pe cei care se ocupă de asta. Coloana Infinitului a ajuns spaţiu de aterizare pentru elicoptere. Dacă ar fi aterizat pentru o intervenţie SMURD aş înţelege, dar nu e cazul, iar Poarta Sărutului a devenit Oficiul de căsătorii civile. Aşa îl înţelegem noi pe Brâncuşi. Ăsta e nivelul şi nu poate fi depăşit. Dacă conştientizezi că te afli în noroi te poţi ridica, dacă nu, te poţi afunda. Noi ne afundăm, dar din păcate îl tragem şi pe Brâncuşi.
Dacă acum 10 ani mi-ar fi spus cineva că ar fi fost bine dacă Brâncuşi ar fi lăsat aceste opere la Paris, mi-ar fi fost necaz, dar acum îmi pare rău că nu le-a lăsat acolo. Sunt un om care-şi iubeşte ţara, care ţine la valorile ei, dar sunt o persoană căreia îi pare rău că oamenii din România îşi bat joc de anumite valori.

– Înţeleg foarte bine ce-mi spui. Majoritatea oamenilor cu care eu realizez interviuri vorbesc despre ce se întâmplă cu operele lăsate de Brâncuşi, dar să revenim la poeziile tale. Care e sursa de inspiraţie?

– Sursa de inspiraţie ar trebui să existe în tot ce ni se întâmplă. Fiecare scrie în măsura în care crede că lucrurile or să conteze la un moment dat. Poate ele n-or să conteze niciodată, dar într-o anumită măsură  poezia şi literatura trebuie să reflecte lumea în care trăieşti, ca ele să rămână şi să aibă vreo importanţă. În măsura în care nu reflectă absolut nimic este greu ca ele să rămână.
Eu scriu despre absolut orice există în cotidian. E adevărat că în timp, am avut mult mai multe teme, despre care acum  nu  mai scriu, pentru că există o elaborare a cărţilor şi aproape fiecare dintre ele a plecat pe o temă anume.

Ca de exemplu volumul ,,A nouăsprezecea inimă de înger” dedicat lui Nichita Stănescu.
„A nouăsprezecea inimă de înger”, pentru că în anul acela se împlineau 19 ani de la moartea lui Nichita. Înainte să apară volumul ăsta i l-am dat să-l citească şi Anghel Dumbrăveanu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Nichita, care trăieşte la Timişoara regăsit în „Belgradul în 5 prieteni” – Nichita, Adam Puslojici, Srba Ingjatovici –preşedintele Uniunii Scriitorilor din Serbia, Petre Stoica şi Anghel Dumbrăveanu – o carte  fascinantă care a generat un dialog între cele două literaturi, cea sârbă şi cea română.

– Spune-mi ce se întâmplă în poezia contemporană şi dacă Nichita Stănescu reprezintă modelul tău?

– Poeziile mele încearcă să aducă ceva din Nichita Stănescu. Ion Caramitru a spus că ,,Nichita Stănescu e un poet al secolului XXI, care a trăit în secolul XX’’. Poezia lui Nichita Stănescu este cu siguranţă un pilon foarte important în alfabetul literaturii române şi mai ales în alfabetul poeziei, pentru simplul fapt că a revoluţionat limbajul poetic din România şi nu  numai. Aşadar, nu ştiu dacă ar trebui să-i găsim un loc lui Nichita în secolul XX sau XXI,  ci ştiu doar că e un poet important şi, în comparaţie cu ce se întâmplă azi în literatură şi poezie, se vede diferenţa între  Nichita şi generaţia literară actuală,  având un plus şi de valoare şi mai ales de inventivitate. Sunt câţiva poeţi care au revoluţionat limbajul poetic în adevăratul sens al cuvântului. Blaga e un poet foarte mare, chiar genial, dar nu a revoluţionat limbajul poetic. Arghezi a reuşit să revoluţioneze limbajul poetic. Putem să considerăm că Blaga ar fi mai talentat decât Arghezi, pentru că are o poezie pură, clară, sensibilă, dar nu a revoluţionat în nici un fel limbajul poetic. Poezia contemporană este fără îndoială o poezie de valoare şi care are locul ei în literatura română.

– Cum ai ajuns să colaborezi cu radiourile?

– Am intrat într-un radio la 15 ani. Mai întâi Radio Târgu-Jiu şi la Radio Omega. La Timişoara am avut un Radio on-line la care am lucrat 2 ani. Am avut colaborări cu Radio Timişoara,  Radio România-Cultural, Radio România-Actualităţi.  Radioul e ceva special în ceea ce priveşte media. Mie-mi place foarte mult, mă simt atras de 1.000 de ori  mai mult de radio decât de televiziune, mi se pare că e un factor cultural decisiv pentru orice fel de zonă, e fermecător în sine, poate pentru că se bazează mai mult pe voce decât pe aspectul fizic, pentru că există o doză foarte mare de muzică în absolut tot ce se face în radio şi asta m-a atras tot timpul.

– Eşti implicat simultan în mai multe activităţi, îţi rămâne timp suficient pentru scris? Viaţa ta e o poezie?

– Din păcate scriitorii din România nu pot să se compare, de exemplu, cu scriitorii din Germania, unde este un sistem foarte clar si foarte bine creionat, în care oamenii care scriu trăiesc efectiv din asta. În România 80 % din cei care scriu trebuie să se ocupe şi cu altceva, trebuie să facă şi altceva ca să supravieţuiască. Înainte de 1990, nu că aş face o pledoarie pentru acele vremuri, dar revistele aveau alt buget, se câştiga mult mai bine din scris, acum pentru o pagină de poezie primeşti în jur 40 de lei, iar pentru o pagină de critică literară până la 100 de lei, iar banii îi primeşti la sfârşitul anului.
Sistemul de distribuţie al cărţii e şi el foarte prost. Sunt câteva edituri care au o distribuţie destul de bună, dar la tiraje mult mai mici. Totul este explicabil pentru că piaţa are acum o paletă foarte largă şi scriitorii români nu prea apar în librării. Politica editurilor e una comercială, pentru că şi ele trebuie să supravieţuiască. Se poate să se întâlnească şi cazuri în care scriitorii să facă şi ceea ce le place în meseria de zi cu zi, în afara scrisului. Mai sunt şi cazuri fericite când câştigi o bursă de creaţie şi stai 2-3 luni şi  faci numai asta.

– În lecturile tale predomină poeziile? Citeşti doar poezie?

– Nu citesc numai poezie. În măsura în care fac şi critică literară trebuie să citesc mult. Fac recenzii pe care le public în revistele literare Orizont, Luceafărul, Ramuri.

– Deşi eşti foarte tânăr ai realizat multe. Neîmpliniri?

– Îmi pare rău că până acum nu am reuşit să-mi fac o asociaţie culturală prin care să pot să desfăşor anumite activităţi şi pe care să pot să le omologhez. Sunt un om care nu se ocupă prea mult de lucrurile practice, m-a interesat mai mult să pot să duc la capăt anumite proiecte, care datorită situaţiei s-ar putea să dispară. Sunt proiecte la care s-a muncit foarte mult. Exemplu – Festivalul de literatură Valentin Taşcu.

– Unde te vezi peste 5-10 ani?

– Nu ştiu. Chiar dacă fac un exerciţiu, nu mă văd.

– Bine, dar care sunt aşteptările tale?

Aştept tot timpul să  fac  foarte multe. Poate sunt persoane care se văd şi peste 100 de ani, eu din punct de vedere ortodox am foarte bine creionate aceste trăiri şi ştiu că există posibilitatea să nu mă văd nici peste două zile. Mi-aş dori ca măcar o parte dintre proiectele pe care le am, să le pot duce la bun sfârşit. Probabil  că fiecare dintre noi ne naştem pentru a realiza ceva în viaţă, nu ne naştem pur şi simplu, avem un ţel şi este important, ca la sfârşitul drumului pe care îl avem de parcurs aici,  măcar să avem impresia că am făcut ce trebuia să facem. Altfel, e foarte greu să ne obişnuim cu ideea că la un moment dat toate au un sfârşit. Asta este probabil cel  mai important lucru pentru un creştin ortodox, să înţeleagă, că în momentul în care toate astea se termină,  relaţia ta cu Dumnezeu devine cea  mai importantă în peisaj. Bineînţeles că poţi ajunge şi la concluzia că n-ai făcut ceea ce trebuia că te-ai irosit în tot felul de evenimente, care nu au nici o importanţă, dar astea ţin de o altă discuţie. Îmi doresc să realizez o serie de proiecte, dar nici nu vreau să-l mânii pe Dumnezeu, aşadar iau lucrurile treptat şi aşa e cel mai bine, să crezi că următoarea zi poate fi şi ultima. E  cel  mai realist posibil. Dacă am fi împăcaţi cu ideea asta  probabil că  am fi  mai fericiţi.
Mi-aş dori să fiu într-un loc frumos şi într-un loc în care să existe perspective ca eu să-mi ating obiectivele pentru care am fost trimis aici pe pământ, pentru care m-am născut, să dau curs unor lucruri cât mai bune şi să fac cât mai puţine greşeli, că de greşit inevitabil greşim toţi. Concret acum am un volum de poezii pregătit, trebuie doar să aleg editura.

– Credinţa joacă un rol important în viaţa ta?

– Şi credinţa e un dar, pe care îl ai sau nu-l ai, îl dobândeşti sau nu-l dobândeşti. Eu sper să am şi acest dar într-o măsură cât de mică. În domeniul ăsta e important.

– Crezi că ai fost trimis aici să scrii poezii?

– Nu ştiu dacă pentru poezie am fost trimis, dar îmi place ce fac şi o fac din suflet. Când am început să scriu, nu m-am gândit că voi face atâtea până la vârsta asta. Nu înseamnă că nu aş vrea să fac mai multe, dar nu mă gândeam niciodată că am să public o carte.

– Cine te-a susţinut în aceşti ani?
– M-au susţinut multe persoane. Eu le-am fost loial 100%. Respectul şi consideraţia rămân, chiar după ce aceste persoane părăsesc această lume. Aş fi nedrept să dau doar câteva nume. Au fost mulţi oameni care m-au susţinut. Fără sprijinul lor azi nu aş fi fost aici, probabil că făceam altceva. Fără sprijin  nu poţi să performezi.

– Îţi doresc să ai succes în tot ce vei întreprinde mai departe. Te rog să încheiem cu un gând bun transmis, gorjenilor de pretutindeni.

-Să îl regăsească pe Dumnezeu, pentru că doar aşa pot să se pună în valoare cu adevărat.

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.