Ana ROȘCULETE: O VIAȚĂ (Partea a II – a)

ALEGEREA PROFESIEI

După primul meu an în care am fost suplinitor la Ponor, a trecut vacanța, nu am mai vrut să merg la facultate, m-am angajat profesor suplinitor de limba franceză la școala din comuna Mușetești, iar după un an m-am căsătorit în satul Grui al aceleiași comune. Am predat la școala din Mușetești timp de 40 de ani.

La stăruințele bieților mei părinți m-am înscris, cu recomandarea Secției de Învățământ a județului Gorj, la cursurile fără frecvență la Institutul Pedagogic de 3 ani din Cluj –Napoca, la Facultatea de Filologie, secția Limba și literatura română, unde se pregăteau profesori II (care puteau preda la școlile gimnaziale). La forma de învățământ  fără frecvență  se făcea un an în plus față de cursurile de la zi!

Fiind mai mulți suplinitori de limba română și cu incertitudinea că voi putea preda vreodată limba română, m-am înscris la ,,diferențe”, învățând anii III, IV, V, VI, la Universitatea din Craiova, Facultatea de Filologie,  secția Română – Franceză, după care la absolvire, după patru ani, am obținut titlul de profesor I, adică profesor de liceu.

Nu-i vorba de gradele didactice II și I care se obțineau prin cursuri de perfecționare și examene ci de grade conform studiilor.

Am fost singurul profesor – I – la Școala Mușetești și chiar dacă nu am predat niciodată la liceu, am fost plătită conform studiilor, acesta fiind unul din motivele viitoarelor invidii și greutăți din viața de dascăl.

Mi-a fost greu în viață cu familie, cu copii, cu serviciu, cu examene, cu casă în lucru.

24 iunie 1963 Aniniș la Drăgaică cu viitorul soț, Iulian

Am pornit, practic, la drum doi copii. Eu, 21 de ani, soțul 20 de ani. Când ne-am căsătorit era zidită doar cărămida viitoarei noastre case. Mă învățase un meseriaș, Ion Curcanu din satul Copuz, cum să calculez câtă țiglă mi-ar trebui pentru acoperișul casei noastre și pentru acest lucru, mergând pe drum spre școală, îmi fixam de la distanță câte o casă și-i număram rândurile de țiglă de pe acoperiș, dar acum nu mai știu metoda de calcul.

Dumnezeu ne-a ajutat și după trei ani ne-am mutat în două camere, ale casei noastre, cu pământ pe jos, dar cu muncă și sacrificii ne-am făcut, pe rând, toate rosturile.

COPIII

Am născut patru copii.

De la stânga la dreapta: Călin, Dorin și Daniela

Primul este Dorin, al doilea băiat a murit, apoi a venit Daniela și după ea, răsfățatul familiei, Călin.

Dorin are studii superioare. Știind ce făcusem eu cu admiterea la facultate, când a dat Dorin admiterea, am mers cu el la București și la toate probele examenului îl așteptam la porțile Academiei de Studii Economice, să nu facă ce făcusem eu la Timișoara. Soția lui, Maricica, are aceleași studii, fiind colegi de grupă la facultate.

Au două fete foarte deștepte. Lucia lucrează la Dublin, iar Anca este studentă în anul III la Automatică și Calculatoare, în București.

Daniela a învățat liceul, lucrează la Întreprinderea Mecanică Sadu, este căsătorită cu Cornel Sârbu din Crasna –Ungureni, maistru tot la Sadu. Cornel mai are doi frați și o soră ingineri, un frate profesor și două surori absolvente de liceu.

Daniela și Cornel au un băiat, Adelin, care a absolvit Studii Politice și Relații Economice Internaționale, la București și lucrează în Olanda și o fată, Raluca, absolventă a liceului din Novaci. Lucrează în Spania.

Cel mic, Călin, a vrut să se facă ofițer, dar nu a reușit la liceul militar și după stagiul militar s-a reangajat în armată și apoi a făcut o școală de subofițeri și este plutonier adjutant la o unitate de pompieri. Soția sa, Flori, este din Dumbrăveni și este asistent medical la Sadu.

Au două fete. Luiza studiază și lucrează la Londra, iar Loredana este studentă în anul II la Academia de Studii Economice, în București.

ACCIDENTUL

Revin la Daniela, fata tatei, care a primit acest prenume după cel al actriței Daniela Anencov, care realiza emisiunea pentru copii, la televiziune, ”Daniela și Așchiuță”, iar soțului meu îi plăcea de ea.

La vârsta de cinci ani și o lună, în data  de 16 mai 1976, Daniela a suferit un accident de mașină. Se juca împreună cu alți copii, pe un teren viran, în fața bisericii, peste drum. Un om, al cărui  cal, obosit de muncă se culcase (caii, de obicei, dorm în picioare), a strigat la cal, acesta s-a ridicat, fata s-a speriat și a fugit în șosea.

Nușa, o fetiță cu care se juca Daniela, a strigat:

Daniela, mașina!

Daniela s-a întors, dar calul a nechezat și fata s-a speriat din nou și a fugit în șosea. Șoferul a încercat să o ocolească, dar a izbit-o, totuși, cu roata din dreapta față. Fata a căzut leșinată, șoferul a încercat să o resusciteze, dar în zadar.

Pe atunci erau puțini oameni care aveau mașini personale și pe noi ne-a dus la spital la Sadu, nenea Ion Lupulescu, fie-i țărâna ușoară. De la Sadu ne-au trimis cu salvarea la Tg-Jiu, cu fata în comă.

Am stat la ,,reanimare” la Tg-Jiu două săptămâni. Șoferul cu accidentul a povestit șefului de post că în noaptea precedentă a visat o fată blondă cu părul lung și cu breton, așa cum arăta Daniela mea.

Daniela, înainte de accident

La spitalul din Tg –Jiu, medicii îmi spuneau că numai o minune dumnezeiască ar putea-o salva. Dar, (întotdeauna, cu voia lui Dumnezeu apare un dar) a venit o doamnă doctor tânără, pe nume  Șerban, care a adus pediatrul să o consulte pe Daniela, a adus internistul, a adus neurologul pediatru să o examineze. Acesta din urmă a cerut să-i vadă electroencefalograma. Și ce să vezi? Specialistul neurolog Grigore Șerbănescu, era la un congres la Paris și ceilalți, i-au făcut doar o simplă radiografie, scriind că nu prezintă leziuni ale oaselor capului.

Concluzia celor doi medici, Șerban și Barbu Negreanu, neurologul pediatru, a fost că fata trebuie să ajungă neapărat la București.

M-a sfătuit doamna doctor Șerban la cine să apelez, la cine să sun, dar să nu-i pronunț numele către nimeni. Cu chiu cu vai, șeful secției a aprobat trimiterea la București la spitalul „Bagdasar-Arseni”.

Ca să ne ia salvarea și pe noi, părinții, a trebuit să-i plătim șoferului, ca și când ar fi fost mașina lui. Însoțitor ne-au dat o moașă. Dacă s-ar fi întâmplat ceva pe drum, aceasta nu ne-ar fi putut ajuta  cu nimic. Mai mult știam eu ce învățasem în două săptămâni de spital.

La București ne-a ajutat familia Costică și Marioara Enoiu, unchiul și mătușa soțului meu, care îl cunoșteau pe medicul Mircea Ghițescu, care, după investigații, ne-a spus că fata nu are cheaguri de sânge, are doar creierul zdruncinat și nu va muri, dar vom vedea cum va trăi.

Ne-a spus că nu o poate interna la el, ci va fi internată la un medic tânăr, foarte priceput, fost student al său. Acel medic era de-acum cunoscutul neurochirurg, Vlad Ciurea. Dumnezeu să-l țină mult și bine!

Daniela mea a stat 36 de zile în comă. Cea mai lungă comă întâlnită până atunci la Spitalul Bagdasar-Arseni. Ultima, cea mai lungă comă, fusese de douăzeci și șapte de zile.

Întrucât fata avea 5 ani nu mi-au dat voie să stau cu ea, dar, în afara zilelor de vizită, mergeam zilnic și vorbeam cu doctorul Ciurea, care-mi spunea situația fetei și ce să-i duc de mâncare (sucuri de fructe proaspete, supe de morcov, fiindcă era alimentată cu sonda).

Accidentul a avut loc pe 16 mai 1976 și am stat la București până la 19 august 1976.

Încetul cu încetul a început să-și recapete simțurile începând cu auzul, cu mișcatul brațelor. Îi ceream mâna să o pup și dacă o ceream și pe cealaltă, îmi dădea aceeași mână, dar cu palma.

Când și-a revenit, vorbirea ei a început de la sunet, apoi silabă și, în cele din urmă imitare.

O întrebam:

Cum te cheamă, iar ea repeta întrebarea după mine.

La fel la:

Câți ani ai?

Cu timpul, după întrebare, ziceam eu:

Te cheamă Daniela, ai cinci ani și ea repeta după mine. În zilele următoare, când o întrebam, îmi răspundea, nu știu.

A învățat cu timpul să spună cum o cheamă, iar la vârstă a început cu ,,un an”, apoi ,,doi” până a ajuns la cinci ani.

Apoi am învățat să mergem și să putem vorbi ca un copil normal.

Doctorul Vlad Ciurea mi-a spus că nu va avea voie să stea la soare, nu va avea voie cât va fi, la mare și să desființez televizorul. Mi-a mai spus că nu va putea învăța, pentru că va obosi foarte repede. Totuși Dumnezeu a fost cu noi, Daniela s-a vindecat și primul indiciu în acest sens, a fost faptul că, venind de la București în Autogara Tg –Jiu, ne-am întâlnit cu Costică Iovănoiu, cioban la C.A.P. și când am întrebat-o pe Daniela cine este acel om, ea a răspuns, sigură pe ea, ,,ciobanul”.

20 august 1976 Întreaga familie a doua zi după venirea de la Spitalul Bagdasar -Arseni

MĂ ÎNTORC LA SURORI

La trei ani după moartea băiatului, m-au avut părinții pe mine și, în speranța că vor mai avea un băiat, au mai avut patru fete. După doi ani a apărut Achilina (pe numele mic Pușa). Acesta era prenumele bunicii materne.

Cât ne-a avut numai pe noi două, mama ne punea părul pe moațe în fiecare sâmbătă după baie, ca să fim frumoase.

Pușa era o blondă spălăcită și răutăcioasă. Voia să fie mereu prima, dar nu știa să spună că vrea prima, și zicea ,,eu pe urmă”.

Eu, fiind mai mare, o lăsam în urma mea și ea, plângând, le striga pe mama sau pe bunica și mă pâra. Bineînțeles că eu spuneam că nu –i fac nimic.

Mama cu cele cinci fete ale ei, așezate, din întâmplare, în ordinea vârstei: Ana, Pușa, Iulia, Ioana, Sâna

Pușa a învățat patru  clase în satul natal. Eu, fiind deja la Petroșeni, am înscris-o în  clasa a V-a. A venit, a mers câteva zile la școală și apoi nu a mai vrut, motivând că nu știe limba rusă și s-a întors în sat.

Sa căsătorit la Mușetești, a avut doi băieți, a lucrat la Intreprinderea Mecanică Sadu și în 1978 când mai marii perioadei au hotărât ca toți cetățenii să aibă cel puțin opt clase, s-a înființat la Mușetești secția fără frecvență a școlii gimnaziale, unde a absolvit și Pușa opt clase.

Nu mai este printre noi de nouă ani.

Despre Iulia v-am mai amintit. Deși eu sunt ca zodie, taur, iar Iulia berbec, ne-am înțeles cel mai bine.

Absolvind o școală profesională, a lucrat în comerț, ca vânzătoare în Valea Jiului, apoi la Hunedoara, căsătorindu-se cu un ardelean. A avut două fete și doi băieți. Băiatul cel mic i-a murit de cancer la vârsta de 45 de ani. Murindu-i soțul, nu a avut cu ce-și crește copiii și în martie 1991 a plecat în Autria. Apoi a luat și copiii. Este cetățean austriac, pensionară și toți copiii au serviciu și case.

A patra fată a lui Alexe și a Anei este Ioana. Absolventă de liceu, căsătorită cu un colonel inginer din Porceni, a lucrat ca angajat civil într-o mare unitate militară din Pitești. Acum este pensionară și locuiește în Tg-Jiu. Nu a avut copii.

9 martie 1973
Tata împlinea 60 de ani, este cel din dreapta în această fotografie.
Alături de el sunt sora mea Ioana si în stânga Ion, fratele tatei

Cea mai mică dintre fete a fost Eufrosina, alintată mai întâi Sâna, apoi, Sia. A primit acest prenume după numele moașei, o ardeleancă de la Tg- Mureș ajunsă prin căsătorie în Voiteștii Gorjului și când au întrebat-o părinții dacă vrea să fie moașa fetei, ea a zis:

Vreau, fir-ai a câinelui, dar să o cheme ca pe mine.

Sâna noastră, când era mică era ca o păpușă, era blondă cu părul ondulat, cu ochi căprui. Era jucăria noastră. A rămas cu opt clase. Nu a avut copii. Ne-a crescut copiii noștri. S-a prăpădit la 61 de ani, înainte cu 3 săptămâni de a muri Pușa.

Iulia și Sâna au fost la școală la Petroșeni din clasa I, iar Ioana a a venit în clasa a V-a.

CU PICIOARELE PE PĂMÂNT

Am fost un om cu picioarele pe pământ (și zodia este de pământ). Nu am crezut în farmece, nici în vrăjitori, dar la vârsta de 14 ani venind pe jos, de la Gara Bumbești, spre satul natal, la Lăzărești m-a abordat o femeie, spundu-mi că vrea să-mi ghicească.

Copil fiind, nu prea știam eu ce înseamnă asta, nu am vrut, dar până la urmă m-a convins, i-am dat trei lei și mi-a spus:

– O să te căsătorești cu un băiat cu litera ,,I”!

O să faci nuntă la o zi mare!

O să ai un serviciu mare!

O să ajungi Doamnă, dar cât vei trăi vei avea numai piedici și necazuri!

Mă cheamă Ioana, să mă pui în pomelnic.

Fiind copil, nu prea știam eu de pomelnice și de rostul lor și nici nu am spus nimănui această întâmplare.

Urmăriți-mă!

M-am căsătorit cu Iulian.

24.VI.1977 la Eforie Sud

Am avut cununia civilă în ziua de Sfântul Andrei.

Am avut cununia religioasă în ziua de 1 Decembrie.

Coincidență?

Nu! Nu există coincidențe și nimic nu este întâmplător.

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.