De 3 ani încoace mi-a intrat în sânge, să-mi marchez aniversarea, prin niște gânduri printre rânduri. Dacă-mi fac timp atât de rar să mai scriu pe blog, măcar de ziua mea să-mi mențin obiceiul. Mă gândesc cu bucurie, imediat după ce mai trece o aniversare și mă întreb ades: oare despre ce mi va fi dat să scriu anul viitor?
Bun! Până să mă întreb ce voi scrie peste încă un an, să mi adun gândurile, să văd ce scriu acum. Înainte de a trece la fapte am recitit postările similare din cei 3 ani care s-au scurs. Firul roșu care le leagă, pe toate, pleacă de la kilograme și ajunge la cea mai bună variantă a mea. Evident că despre kilograme voi putea scrie în fiecare an, nu am o reținere să scriu, indiferent unde mă va duce cântarul, dar nu știu și chiar sunt curioasă să constat, cât timp voi mai putea scrie, că sunt cea mai bună variantă a mea…
Revenind la cei 54 de ani pe care i-am împlinit de curând și pe lângă cele 60 de kilograme pe lângă care am trecut razant, e într-adevăr minunat, sa îmbătrânesc cu încă un an, să slăbesc niște kilograme și asta fără să am vreo problemă de sănătate.
Altceva.
O să-mi fac o radiografie, o scanare a ceea ce sunt, ce reprezint, eu în și prin ochii mei frumoși, cu bune și rele, de-a valma, așa cum îmi vin în acest moment în minte.
Apropo de ochii mei frumoși, am la acest moment 4 perechi de ochelari de apropiere. O pereche este acasă – la Tg-Jiu, alta acasă – la București, alta la serviciu, alta în geantă. Pe lângă aceste patru mai am încă două, una de ochelari de distanță și perla coroanei ochelarii progresivi, cu care nu sunt tocmai prietenă. Mai pot spune eu oare, cu 6 perechi de ochelari la activ, că sunt cea mai bună variantă a mea? Uite că pot! Fac demersuri să scap de ochelari. Sper să și reușesc, într-o zi.
Rămân o risipitoare. Bărbatul meu îmi spune că eu cum am banii îi pun în circulație mai ceva ca Banca Națională. Dar sunt banii mei, pe ei îi pun în circulație, nu pe ai altora, nu mă împrumut pentru fleacuri. E adevărat că mai împrumutată ca mine, la un moment dat, n-a fost nimeni, dar repet, nu am făcut-o pentru fleacuri, pentru consum. Altfel îmi place să risipesc, să cheltuiesc, să dăruiesc și Slavă Domnului am avut ce. Dacă nu voi mai avea, mă voi putea încălzi la flacăra asta. Că odată am avut…
Îmi place în continuare să ies din rând, să nu fiu asemeni tuturor, ba chiar să merg adesea împotriva mulțimii. Purtarea asta îmi aduce uneori prejudicii, dar de cele mai multe ori mă încarcă, mă energizează, să-mi văd de drumul meu.
Încă mai fac fapte reprobabile, mă împrietenesc cu oameni controversați, îndelung contestați, susțin cauze pierdute din start. Nu am niciun regret pentru asta și nu dau nicio socoteală nimănui.
Mai fac și fapte bune din când în când pentru că-mi place să ajut să echilibrez balanța din mintea și din inima mea.
Încă îmi place să muncesc, pe toate planurile, uneori până la epuizare. Curios aș zice, gândindu-mă la primii mei ani, când totul era joacă și bucurie și cu nicun chip nu mă vedeam preocupată de muncă, de sfințirea locului. Nici nu mă afectează, prea tare, când văd destui în jurul meu, cum se feresc, cum fentează, cum se sustrag. Fiecare are crucea lui. Să ni le ducem în pace !
Îmi place și să lenevesc. Nu am nicio remușcare pentru această plăcere.
Încă îmi place, dar mai putin ca acum, 10 – 20 – 30 de ani, să coagulez, să srâng rânduri, oameni și idei, în jurul meu, în jurul unei cauze, pierdute sau nu, în jurul unei prietenii.
Deși încerc, poate că nu mă străduiesc suficient să am o relație foarte bună cu băieții mei. Nu e nici proastă, dar ar fi loc și de mai bine. Sper ca până anul viitor să fac ceva progrese să pot să visez în continuare la cea mai bună variantă a mea.
Cam asta a fost. Cam asta sunt.
08.12.2019
