Așadar la greutate stau pe loc. Eu zic ca e bine. Anii se duc. Eu zic că e bine și asta. Nu mă suspectați de ipocrizie. Simt că e bine, că anii trec, pentru că unii nu au această șansă, nu apucă să-i vadă cum trec. Dacă n-aș fi extrem de obosită, după mai multe ore de nesomn și zile consecutive de concentrare peste puteri, aș spune cu mâna pe inimă, că la 53 de ani, sunt cea mai bună variantă a mea.
Oboseala de care vă vorbeam, micile probleme de sănătate și câteva dureri neînsemnate mă readuc cu picioarele pe pământ. Poate că nu-s tocmai cea mai bună variantă a mea, dar sunt pe undeva pe acolo, pe undeva pe aproape. În nici într-un caz nu am a mă plânge de prea multe.
Sunt bine, sunt fericită, sunt iubită, sunt mulțumită și sunt recunoscătoare pentru tot ce am, pentru tot ce primesc, pentru tot ce dăruiesc. Sunt fericită că am cui să dăruiesc.
V-am mai spus că nu–mi place matematica și că nici ei nu-I place de mine, că nu s-a putut lipi de mine. Știu totuși să socotesc, să fac un calcul. Trag linie și ies pe plus. Poate că peste o vreme voi ieși și pe minus, dar azi, numărul celor care se îndreaptă spre mine e considerabil mai mare decât numărul celor care-mi întorc spatele. Oricum eu îmi trag seva din ambele categorii.
E important să fii iubit. Deschizi inimi, deschizi uși, ești mai încrezător, ești puternic, ești de neoprit. E important să nu te placă toată lumea. Te obligă să scoți capul din nori și să cobori cu picioarele pe pământ. Te ajută să progresezi.
Eu am nevoie să progresez.
Am de gând să dețin încă o vreme prima pagină în revista vieții mele.
28.11.2018
