Primele lecții de viață mi-au fost predate de către bunica din partea tatălui, omul pe care l-am iubit cel mai mult în viața mea. Bunica nu a permis niciodată să mi se strecoare, nici măcar în gândire, idei de genul: să fur, să înșel, să nu muncesc, să dobândesc ceva fără muncă, să nu învăț, să nu respect.
Apoi, pe măsură ce-am pășit, pe fiecare treaptă a existenței mele, am primit diverse lecții de viață. Selectez câteva dintre ele:
- Profesoara de desen din școala generală, un idol pentru mine în viată, m-a învățat că dominanta structurii mele trebuie să fie ambiția. Apoi, ordinea. Sunt foarte ordonat. În tot ce fac. Așa m-am format. Toată abordarea mea, în absolut orice latură a vieții, trebuie să fie ordonată.
- Profesoara de matematică din liceu, nu accepta sub nici o formă jumătățile de măsură, așa că pe lângă matematică, m-a învățat, mi-a transmis cum să fac să fiu cel mai bun, cum să ajung în vârf.
- Studenții din anul terminal, colegii mei de cameră în primul an de facultate, „tutorii” mei, care se ocupau de mine m-au învățat o regulă de bază ca, pentru a asimila materia într-un mod eficient, să nu mă apuc niciodată de învățat cu stomacul plin și să nu mănânc cât timp sunt în procesul de învățare. Am experimentat regula lor personal și în cazul meu a dat rezultate foarte bune.
- Chiar dacă nu ești dotat cu sclipiri de geniu, prin instruire temeinică poți reuși. Instruirea e elementul esențial. Numai prin instruire scoți maximul din fiecare om.
- Am observat că marea majoritate a oamenilor confundă instrucția cu munca. Nu! Poți să muncești și să muncești în zadar, dacă nu ai lângă tine pe acela care să-ți dea reperele clare.
- Condiția fizică ajută organismul să facă față efortului intelectual imens.
- Cred că, de departe, cea mai grozavă experiență a vieții mele, care m-a impactat cel mai mult în mentalitate, care mi-a schimbat viața radical a fost colaborarea cu consorțiul japonez BABCOCK-HITACHI-TOSHIBA. În condițiile în care eu nu puteam fi definit ca un om superficial, după vreo 6-7 luni de colaborare mi-am dat seama că, în comparație cu ei, eram superficial total. Din momentul ăla a început o muncă titanică de a analiza în amănunt orice și de a nu mai fi superficial niciodată. Nu am mai luat nicio decizie fără să fie disecată. Sămânța asta a prins rădăcini pe un format, un aluat bun al meu, mi-a venit ca o mănușă, m-a completat total. Mi-am dat seama că procesul acesta de instruire e vital în viață, că și ei au ajuns acolo unde sunt ca popor doar prin instruire.
- Contează foarte mult mediul în care trăiești. Dacă trăiești printre oameni valoroși, e imposibil să nu se prindă ceva și de tine. Dacă trăiești într-un mediu toxic, toxic devii și tu.
- Conștientizez acum că, pentru formarea mea, învățarea continuă, instrucția permanentă, pe fiecare palier al evoluției mele, a fost poate cel mai bun lucru al vieții mele. Am un singur regret, poate cel mai păgubos lucru pe care l-a făcut societatea în perioada aceea, că n-am beneficiat de instruire în sfera religioasă, în studiul Bibliei. Am sesizat că-mi lipsește acest segment târziu, când eram sub presiunea timpului. Ar fi fost extraordinar să beneficiez de educație religioasă în școală. A fost, după părerea mea, cel mai mare handicap pe care l-am avut. Mi-am dat seama de lacunele pe care le aveam în sfera spiritualității când am început să cunosc și eu alți oameni. Negarea religiei a fost o greșeala fatală a epocii comunismului. Cred că dacă în perioada respectivă nu se hulea atât de mult tradiția creștină, societatea noastră ar fi fost altfel. Ar fi fost departe. O consider cea mai mare lipsă a acelor vremuri.
Deocamdată atât, dar… va urma.
21.03.2021
