Foarte greu de răspuns! Grea temă mi-ai dat, Maria! O să am foarte multe semne de exclamare!
Ce am înțeles? Am înțeles că foarte puține lucruri sunt sub controlul nostru! Avem această impresie! Ne place să credem asta! Ne amăgim! Ne place să credem că noi ne determinăm viața! Ne bucurăm, ne înfuriem, râdem, plângem, vorbim, înjurăm, sunt numai manifestări ale sorții! Este un fir, o soartă scrisă undeva, pe care nu o putem controla!
Ce am înțeles eu din viața mea: să ne bucurăm de fiecare dimineață, de fiecare zi, de fiecare moment, de fiecare clipă! Să nu uităm să zâmbim, să răspundem frumos celorlalți, să nu îi rănim, orice ne-ar face, să nu ne răzbunăm, să fim împăcați cu soarta noastră, să ne strigăm durerea în liniște pentru a nu-i răni pe cei dragi!
Ce am mai înțeles din viața mea: nu căuta vinovați, caută ce a fost greșit, pentru ca pe viitor să știi ce să eviți! Cu ce ajută căutarea vinovaților? Să te înveninezi împotriva lor, a sorții sau a propriei persoane! Nu merge mai departe cu ură și venin în suflet și în minte! Nu ajută!
Să ne păstrăm mintea clară și sufletul curat, indiferent de ce auzim sau ni se întâmplă. Să îi luăm pe ceilalți așa cum sunt și să încercăm să comunicăm cu ei. Să îi înțelegem, să ne înțeleagă! Fiecare om are personalitatea sa, se manifestă în situații normale sau în situații limită conform construcției proprii. Să nu îi judecăm!!! Mai degrabă, să încercăm să înțelegem de ce se comportă așa!
Important este să te ajuți și să te iubești tu pe tine însăți! Așa vei putea primi și aprecia ajutorul, considerația, înțelegerea și iubirea celorlalți!
A, am uitat de încredere! Trebuie să ai încredere în toți cei din jurul tău. Oricum, aceasta îți va fi înșelată și va durea! Chiar foarte tare! Dar, fără încredere, în cei de lângă tine, mai apropiați sau mai îndepărtați, nu poți merge mai departe!
Acordă încredere și vei primi la fel!
Acordă respect și vei primi la fel!
Acordă un zâmbet și vei primi la fel!
Comunică, spune-ți opinia, adevărul chiar dacă este doar al tău, și vei primi la fel!
Restul nu mai este sub controlul nostru!
Asta am înțeles din viața mea!
20.04.2021