N-am mai fost pus niciodată în situaţia de a răspunde la întrebarea ,,Ce-am înţeles din viaţa asta?”, care necesită o oarecare atenţie şi timp de gândire.
Îi este greu unui tânăr, care de-abia își începe viața, să spună ce a înțeles din ea. Însă asta nu mă oprește din a spune ce am înțeles până la cei 22 de ani (puțini, dar oare când au trecut?) pe care-i am în prezent.
Unul dintre lucrurile esențiale pe care le-am înțeles a fost că, înzestrat cu rațiune fiind, ca toți ceilalți oameni, trebuie să gândesc cu mintea mea.
Să gândesc liber!
Libertatea gândirii pe cont propriu te așază acolo unde gândirea la nivel de turmă se sfârșește, orice limitare se dilată, iar sfera ideilor cunoaște frumusețea spațiului infinit în care acestea se pot manifesta. Scopul final la care am vrut să ajung, prin gândirea pe cont propriu, a fost înțelegerea articulațiilor vieții și a oricărui lucru pe care-l trăiesc. E fascinant ca orice lucru pe care-l trăiești să fie trecut prin filtrele propriei gândiri. Asta pe de-o parte.
Pe de altă parte, am învățat să-mi pun priceperea, tinerețea și ambiția în slujba unor scopuri de care să nu mă rușinez în fața nimănui. Și, mai presus de orice, să mă poarte mereu gândul binelui.
La final voi lăsa un pasaj din ceea ce Gabriel Liiceanu a spus atât de frumos la aniversarea a 30 de ani de Humanitas şi care, pentru mine, reprezintă un veritabil scop de viaţă: „… am descoperit că orice viață adevărată are nevoie de afirmarea de sine. Că poți să faci de capul tău – adică ascultându-ți glasul tăcut al inimii și creierului tău – un spital, locuințe pentru nevoiași, centre pentru orfani, biblioteci. Am ajuns astfel la expresia afirmării de sine și am descoperit un rost al vieții, altul decât supraviețuirea”.
24.04.2021
