Nu am răspuns niciodată la o asemenea întrebare. Nu am stat de vorbă prea mult cu mine, deși urgențe au fost. Am amânat mereu bilanțurile, exerciții de măgulire a eului flămând de certitudini și răsfăț. Nu i-am dat ce a vrut, cât a vrut. În schimb, l-am poftit la o lecție de șah. Nu, eu nu știu să joc șah. În schimb, el știa foarte bine, era competitor. De aceea, a profitat de naivitatea mea și a luat totul, ca un învingător. Iar la final de partidă existențială, cu o poftă nebună, mi-a dat câteva lecții, toate usturătoare. Înainte, însă, m-a privit în ochi şi mi-a spus cu onestitate ce știam:
- Te-ai născut într-un oraș de provincie, în care vârstele se confundă, aleile se încrucișează și ajung să devină una singură. Acolo ai învățat să fii liberă.
- Ai crescut într-o familie în care spiritul oltenesc și cel moldovenesc s-au unit, au rodit și te-au ivit în lume. În sânul ei, tu și fratele tău ați învățat să nu pervertiți, de dragul clipei, adevărul. Peste puțin timp, amândoi v-ați trezit mult prea singuri ca să vă mai permiteți să vă credeți semizei.
- Te-ai încăpățânat și ai urmat unul dintre cele mai frumoase destine din câte i-au fost date omului pe pământ. Ai devenit profesor. Dar la Iași ai învățat că nici semizeu nu mai puteai să fii. Ai înțeles că trebuia să urci mereu şi că rostogolirile făceau parte din meniul zilei.
- Ai ajuns acasă. Din nou în orașul în care vârstele se confundă. Dar nu acolo unde și-ar fi dorit bunica ta, singura supraviețuitoare peste durerile lumii. Ai ajuns la 70 de Kilometri distanța de confortul așteptat. Ai învățat atunci că mașina de convenție care te ducea la școala din sat, prin hârtoape asemănătoare unor cratere, era “un tramvai numit dorință”. Și tot atunci ai învățat că nu scria pe fruntea ta că ești profesor, că ai terminat o facultate la cea mai veche universitate din țara, cu o medie onorantă. Nu, tu te amestecai cu toți, pentru că toți erau oameni, cu bucuriile, cu tristețile și, mai ales, cu dramele lor. Atunci ai învățat că nu poți zâmbi dacă la tine în suflet e negru, ca și cărbunele pentru care trudești.
- Ai intrat în rândul lumii. Te-ai rostuit, ți-ai întemeiat o familie. Ai găsit un Om bun, care a înțeles că ești organic legată de profesiunea ta. Ai dat naștere unui copil, născut, ca o replică la destinul tău filologic, în 15 ianuarie. Fericirea de atunci durează. Ai fost binecuvântată. Atunci ai învățat că poți fi și mamă, și soție, în deplin acord cu ritmurile necesare. Ai mai învățat că, de cele mai multe ori, îți scapă printre degete certitudinile, pe care trufaș le transformi în bănuieli. Doar așa. Ca să o iei de la capăt.
- Ai trăit împlinit apoi. Ai ajuns demn în locul formării tale, la scoală de care îți e dor mereu. Aici ai învățat să te “închei” ca om, în calitate de profesor, umăr la umăr cu foștii tăi dascăli exigenți, dar care te-au salvat iubindu-te.
- Și ai ajuns să trăiești, învățând mereu că nu ai fost niciodată nici zeu, nici semizeu, ci doar un pământean trebuitor ție și celorlalți deopotrivă.
- Ce Nu ai învățat niciodată este să joci șah!
13.04.2021